Cine repară potecile turistice din munții Sibiului. Studenții Academiei Militare vor lucra din nou alături de Salvamont

Cine repară potecile turistice din munții Sibiului. Studenții Academiei Militare vor lucra din nou alături de Salvamont

Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor continua să participe la lucrările de întreținere și remarcare a traseelor montane din județ. Consiliul Județean Sibiu va supune votului, în ședința oridinară din 27 august, un nou acord de parteneriat între județ, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu și Academia Forțelor Terestre.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Colaborarea este justificată de necesitatea întreținerii infrastructurii turistice, în condițiile în care numărul turiștilor din zonele montane a crescut, iar marcajele și panourile de orientare sunt supuse unei uzuri constante. În același timp, documentele CJ Sibiu arată că Salvamont are resurse umane limitate pentru a acoperi toate lucrările necesare.

Acordul propus ar urma să fie valabil până la sfârșitul anului 2026, iar lucrările sunt prevăzute pentru perioada august-decembrie. Parteneriatul nu implică obligații financiare pentru cele trei instituții.

Studenții vor lucra alături de Salvamont

Potrivit acordului, Salvamont Sibiu va coordona intervențiile și va asigura materialele și mijloacele de transport necesare. Serviciul va stabili împreună cu reprezentanții Academiei locurile și perioadele în care vor fi organizate acțiunile.

Studenții Academiei Forțelor Terestre vor asigura, în limita resurselor disponibile, forța de muncă necesară. Ei vor participa la curățarea vegetației și a doborâturilor de vânt, refacerea terasamentelor, revopsirea marcajelor și instalarea stâlpilor, bornelor, panourilor și indicatoarelor.

În cazul unor intervenții mai complexe, studenții vor putea participa inclusiv la lucrări privind podețe, balustrade, lanțuri de asigurare, consolidarea terasamentelor, captarea izvoarelor sau montarea mobilierului montan. Toate lucrările vor fi coordonate de un responsabil desemnat de Salvamont Sibiu.

Salvamont are de întreținut sute de kilometri de trasee

Nota de fundamentare întocmită de Salvamont arată că serviciul administrează și întreține peste 800 de kilometri de trasee turistice omologate în masivele Făgăraș, Cindrel și Lotru.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul colaborării din anii anteriori, echipele de studenți au participat la remarcare și întreținere în cele trei masive, la repararea și înlocuirea panourilor informative, la ecologizări și la înlocuirea stâlpilor de orientare. Salvamont consideră că experiența și pregătirea fizică a studenților, precum și disciplina specifică mediului militar, reprezintă avantaje pentru desfășurarea lucrărilor în zone montane dificile.

Documentele Consiliului Județean menționează însă o cifră diferită pentru traseele vizate de noul acord: aproximativ 400 de kilometri de trasee montane omologate, pentru care Salvamont va coordona lucrările de refacere a infrastructurii.

Parteneriatul a mai fost folosit

Nu este prima colaborare dintre cele trei instituții. Consiliul Județean Sibiu a aprobat un acord similar pentru perioada 2021-2022, iar în 2025 a fost aprobat un nou acord pentru perioada 2025-2026. Salvamont Sibiu a cerut, printr-o adresă transmisă la sfârșitul lunii iulie, continuarea colaborării cu Academia Forțelor Terestre.

CJ Sibiu susține că preluarea atribuțiilor privind gestionarea traseelor turistice de către Salvamont, creșterea numărului de turiști și limitările de personal ale serviciului fac necesară continuarea parteneriatului. Dacă proiectul va fi aprobat de consilierii județeni, studenții Academiei vor continua să participe la lucrările de întreținere a traseelor montane până la 31 decembrie 2026, fără costuri financiare pentru parteneri.

Autor - Vlad IGNAT
20 august 2026 la 15:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 minut
ŞURA MARE: Prof. univ. dr. Dumitru Acu, omagiat de comunitatea din Hamba
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 19 minute
IPJ Sibiu: Tânăr prins fără permis la Șelimbăr și bărbat reținut după o agresiune
Polițiștii sibieni au deschis mai multe dosare penale în urma unor incidente petrecute în ultimele zile. Un tânăr...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 1 oră
Dronă marină cu explozibil, distrusă de Armata Română în zona platformei Neptun Deep
O dronă marină încărcată cu explozibil a fost distrusă astăzi de Armata Română, în apropierea platformei Neptun Deep...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 1 oră
(P) Autostrăzile, hidrocentralele și alte investiții strategice vor fi salvate de măsurile excesive pentru protecția mediului!
Prin intervenția decisivă a PSD în Parlament a fost modificată Strategia națională pentru protejarea biodiversității, strategie care a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
VIDEO | Școala de Vară ASTRA 2026 aduce la Sibiu bibliotecari și specialiști în tehnologie, cercetare și inteligență artificială
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește, în perioada 19–21 august, cea de-a șasea ediție a Școlii de Vară ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
AVRIG: Lucrări pentru îmbunătățirea infrastructurii în Cartierul Sticla
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Astra Film Festival caută voluntari. Înscrierile sunt deschise
Astra Film Festival își pregătește echipa de voluntari pentru ediția din acest an, care va avea loc la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
RACOVIȚA: „Descoperă natura din Valea Moașei și Valea Lupului”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Cardul de sănătate va fi înlocuit treptat de buletinul electronic. Ce se schimbă de la 1 septembrie
Cardul național de sănătate va începe să fie înlocuit treptat de cartea electronică de identitate. Din 1 septembrie,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Plan Roșu de intervenție la Mediaș, după un accident cu un mijloc de transport în comun și mai multe mașini. Șase persoane, evaluate medical
UPDATE Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat. În accident au fost implicate 22 de persoane dintre care 20 de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
Moșna: Școală digitală pentru generațiile viitoare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 ore
Aproape 6 kilometri din DJ 106G, între Apoldu de Jos și Ludoș, intră în etapa de asfaltare
Lucrările de modernizare a drumului județean 106G, între Apoldu de Jos și Dealul Bogatului, avansează. Președinta Consiliului Județean...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.