Cine au fost șefii Securității din Sibiu: între ei – autorul reeducărilor prin torturi lente

Cine au fost șefii  Securității din  Sibiu:  între ei –  autorul reeducărilor prin torturi lente

Securitatea era la fel de temută și la Sibiu ca și în restul țării. Chiar dacă – evident –  nu toți localnicii  au avut de-a face cu ea, renumele pe care și-l clădise inspira aceleași sentimente  în rândul tuturor sibienilor, indiferent că plănuiau să treacă fraudulos frontiera sau că făceau glume nevinovate la coadă la lapte. În plus, lungul braț al Securității și și mai lungile sale… urechi  nu le erau indiferente nici strungarilor din fabrici și nici celor instalați în scaunele Partidului Comunist Român. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii aveau, cu toții,  înainte de 1989, convingerea că ˝băieții cu ochii albaștri˝ sunt peste tot. Și uneori chiar erau! 

Securitatea sibiană a produs tone de maculatură de-a lungul existenței sale, doar o parte din această cantitate fiind relevantă în îndeplinirea misiunii normale a unui serviciu secret. Restul, folositoare strict menținerii la putere a regimului comunist.  

 

SIBIUL – DIRECȚIE REGIONALĂ 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primul șef al Securității din Sibiu  este de departe și cel mai înspăimântător personaj aflat vreodată la conducerea instituției: lt.col Gheorghe Crăciun. Niciunul dintre cei care i-au urmat nu îi atinge ˝recordurile˝, cu atât mai puțin comandanții  din ultimii ani dinainte de Revoluție, atunci când, deja, cadrele aveau un alt tip de formare. 

În 1948 se înființează la nivel național  Direcția Generală a Securității Poporului, continuatoarea … modernizată a  Siguranței Statului. Odată cu ea se înființează 12 (plus București) Direcții Regionale, una dintre acestea – la Sibiu. De pe malurile Cibinului erau coordonate activitățile specifice pentru județul nostru, pentru  Alba, Hunedoara și (pe atunci) pentru județele  Târnava Mică și Târnava Mare. În fruntea Direcției este instalat acest Crăciun, iar ca adjunct al sau, căpitanul Lucian Modor.

Gheorghe Crăciun (decedat în 2001) s-a născut în 1913 la Mintiu Gherlii, în județul Cluj. Era de profesie cazangiu și a lucrat  la  Atelierele CFR până în 1940. Într-un interviu dat Adrianei Oprea și lui Marius Tucă  și publicat de Jurnalul Național după moartea sa, în 2004, Crăciun povestește cum, chestor de poliție la Sibiu fiind, a fost avansat șef la Securitate:

„La un moment dat, la audiențe a venit unul și s-a așezat așa, în colțul mesei. Zic: „Dumneavoastră ? “ Și spune: „Sunt Teoharie Georgescu, ministrul de Interne“. I-am spus: „Vă rog să ocupați loc. Sunt în audiențe, pot să continui?“ Zice el: „Da“. Și a stat acolo și a văzut cum rezolv problemele” – spune Crăciun în Jurnalul Național .

Șeful  Direcției Sibiu va rămâne, însă,  în istorie mai degrabă prin ceea ce a făcut după cea fost schimbat din funcție, atunci când ajunge să conducă Penitenciarul Aiud  (1958-1964). Și când  își dovedește  ˝eficiența˝ printr-o rată a deceselor ajunsă la  un nivel record. Crăciun organizează și conduce  la Aiud reeducarea în spirit ateu și comunist pentru care sunt folosite metodele lente. Un altfel de Pitești –  aveau să spună cei care au cercetat istoria și au cules mărturii. De altfel, Lucia Hossu-Longin, autoarea Memorialului Durerii îi dedică lui Crăciun unul dintre cele opt  episoade ale seriei Torționarii.

Dar nici ca șef la Sibiu, Crăciun nu a fost un anonim al istoriei. Numele său este, așa după cum demonstrează în anul 2013 fostul redactor al Tribunei, Ramona Găină, într-un articol din Adevărul, legat direct de anihilarea unor grupuri de partizani din Munții Făgăraș (cel mai cunoscut : grupul lui Nicolae Dabija).

Istoricul Marius Oprea a făcut la rândul sau,  în urmă cu aproape doi ani,  o prezentare amănunțită a operațiunilor lui Gheorghe Crăciun organizate în județul Alba. Sunt descrise acolo în detaliu momentele de la 1949 și rolul jucat de șeful Securității Regionale Sibiu.

Mariu Oprea explică referindu-se la Crăciun: 

˝Ascensiunea sa, datorată fidelității față de ocupanții sovieto-comuniști ai României a fost una fulminantă (…) și a primit ca sarcină principală „stârpirea bandiților din munți” prin orice metode˝- spunea  în 2023 istoricul Marius Oprea, fondatorul a ceea ce astăzi cunoaștem drept Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Securitatea sibiană, ca toate celelalte structuri din România, trece prin mai multe reorganizări. Față de 1948, în 1951 devine Direcția Generală a Securității Statului,  apoi se înființează chiar un Minister al Securității Statului. Sibiul rămâne una dintre direcțiile acestuia, coordonând secții de Securitate din Mediaș, Sighișoara și Făgăraș și birouri în Agnita și Sebeș. Ulterior, se înființează Ministerul Afacerilor Interne  prin fuziunea cu Ministerul Securității Statului.  Securitatea din Sibiu devine subordonată Direcției Regionale Stalin (Brașov).

 

SIBIUL- DIRECȚIE JUDEȚEANĂ

 

În 1967   pentru conducerea Securității (Departamentul Securității Statului)  se înființează  Consiliul Securității Statului (CSS), o structură a Ministerului Afacerilor Interne. Ulterior, în 1968,  CSS devine organ central de stat  și tot în 1968, în anul reorganizării administrativ teritoriale existente și astăzi în România, se înființează inspectoratele județene. Securitatea avea în fiecare județ câte un inspector-șef și un colectiv de conducere format din persoane stabilite prin Ordin al CSS.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a realizat, pe lângă multe alte lucrări excepționale, două volume consistente (unul de peste 470 de pagini, celălalt de peste 770 de pagini) despre Securitate, coordonate de Florian Banu, Liviu Țăranu, respectiv de Florica Dobre –  autori Elis Neagoe-Pleșa și Liviu Pleșa. Sunt prezentate detalii interesante, inclusiv  referitoare la Sibiu.

La conducerea Inspectoratului de securitate județean Sibiu nou înființat în 1968  este numit,  lt. col. Gergely F. Francisc, iar în colectivul de conducere sunt numiți, ca adjuncți, maiorii Ctin Pârvu, Gh. Dumitru Surd, Ioan Tiugan și Marta I. Marin-Tudor.

Potrivit Referatului de cadre întocmit de Comitetul Central al PCR și publicat de CNSAS, Gergely Francisc, primul șef al Securității județene din Sibiu s-a născut în 1930 la Homorod, județul Brașov. A făcut șase clase, apoi încă patru de profesională, calificându-se drept strungar în fier. A intrat în Partidul Comunist, iar 1950 a fost trimis la Făgăraș, la  cursurile de ofițeri ale Ministerului de Interne. Lucrează, înainte de a ajunge la Sibiu, la Brașov. Firește, comuniștii de la ˝cadre˝ aveau informații despre întreaga familie a lui Gergely, despre ocupațiile tatălui, despre părinții soției etc.

Gergely Francisc rămâne la conducerea Securității din Sibiu până în anul 1972, dată după care devine șef al Inspectoratului județean al Ministerului de Interne  (Securitatea este preluată – pentru un an-  de Ioan C. Atomei ), iar în 1978 este trecut în rezervă. S-a stins din viață în anul 1996.

 

ULTIMII ANI

 

Securitatea Sibiu a funcționat în anii dinaintea Revoluției din 1989 în subordinea Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne, în clădirea ridicată pentru Comitetul Județean de Cultură și Educație Socialistă (str. Armata Roșie, Revoluției de astăzi). Șeful Inspectoratului, în 1989, era col. Iulian Rotariu, iar șef al Securității, înscăunat chiar în același an, în luna februarie, era  lt.col Theodor Petrișor. Acesta din urmă (născut în 1946 la București) a lucrat în Direcția a II-a Securității (contrainformații în sectorul economic), apoi  la UM 0500 (protecția secretelor de stat și relațiile cu străinii). Petrișor i-a succedat în funcție lui Ctin P. Măceșanu, lt.col, șef al Securității până în februarie  1989.

Potrivit unui articol semnat în 2014 de Nicolae Ioniță în Caietele CNSAS, Măceșanu a intrat în Securitate în anul 1964. A fost câteva luni de zile adjunctul celui mai longeviv șef  direct al Securității sibiene, Mihail Andre (șef între 1973 și 1985). 

Și colonelul Rotariu a lucrat, însă, direct în Securitate. Născut în Mehedinți, Iulian Rotariu își începe cariera în Direcția Regională Hunedoara, la Secția Alba. De altfel, în prima parte a anilor ´70 conduce Securitatea din Alba. Devine șef al Inspectoratului Ministerului de Interne din Sibiu în 1979 și rămâne in funcție , deci, 20 de ani. 

Ca un detaliu de context –  Nicu Ceaușescu, fiul cel mic al cuplului prezidențial dinainte de 1989, devine prim-secretar al județului Sibiu (cea mai înaltă funcție locală pe atunci),  in anul 1987.

Pe numele col. Rotariu , al lt.col Petrișor, dar și al maiorului Nicu Silvestru, șeful Miliției județene Sibiu în 1989, al col. Gheorghe Pădineanu, adjuncul șefului Miliției, al col. Vasile Popa, șeful Miliției municipale și al maiorilor  de Securitate Nicolae Pinciu și Lucian Marin au fost deschise în 1990 dosare și au fost judecați pentru complicitate la infracțiunea de genocid, așa-numitul ˝Proces al celor 7˝. Tribuna a relatat atunci, din sală, de la fiecare termen, doi fiind ziariștii care stăpâneau în detaliu subiectul: Lucian Jiman și Liviu Brezae. A fost, ca și altele,  un adevărat proces-spectacol, încheiat inițial cu ani buni de închisoare, interzicerea unor drepturi și cu  degradări militare. În iulie 1992, când lucrurile au devenit ceva mai clare, prin ordonanța procurorului militar, se decide scoaterea de sub urmărire penală a  tuturor celor vizați. În 1997, inculpat devine col. Aurel Dragomir, fostul șef al Garnizoanei Sibiu…

 

Nicolae EREM

 

20 ianuarie 2025 la 06:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.