„Chiria, mâncarea și energia consumă 90% din bugetul tinerilor”. Concluziile unui studiu prezentat de Nicu Ștefănuță, la Sibiu

„Chiria, mâncarea și energia consumă 90% din bugetul tinerilor”. Concluziile unui studiu prezentat de Nicu Ștefănuță, la Sibiu

Tinerii din România ajung să cheltuie aproape tot venitul pe costurile de bază – chirie, alimente și energie – arată datele din „Barometrul Național al Tinerilor”, prezentat la Sibiu, de vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță. Potrivit studiului, aceste trei categorii de cheltuieli consumăun maipuțin de 90% din întregul buget lunar al unui tânăr.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit concluziilor studiului național, structura cheltuielilor pe care un tânăr cu vârsta până în 35 de ani, din România, le are este aproape egal împărțită: aproximativ o treime din venit merge spre chirie, o treime pe mâncare și o treime pe costurile cu energia, ceea ce lasă foarte limitează sever orice alt tip de cheltuieli, precum călătorii, îmbrăcăminte, educație sau hobbyuri. De asemenea, datele indică un model de cheltuieli relativ uniform atât pentru tinerii cu venituri stabile cât și pentru cei care sunt studenți și au venituri ocazionale, în care veniturile sunt direcționate în principal către nevoile esențiale, în detrimentul economiilor sau al investițiilor personale.

„Triada chirii – alimente – energie este foarte importantă pentru tinerii din România, consumându-le aproape în totalitate bugetul lunar. În condițiile înc are tinerii dau peste o treime din bani pe chirie, o treime pe mâncare și o treime pe costurile energiei, pentru restul, nu le rămâne mai nimic”, a explicat europarlamentarul Nicu Ștefănuță, la prezentarea studiului.

„Părinți bank”: tot mai mulți tineri rămân în casa părinților

Un alt fenomen evidențiat de studiu este dependența tot mai prelungită a tinerilor de sprijinul familiei, în special în ceea ce privește locuirea. Potrivit datelor prezentate, tot mai mulți tineri aleg -sau sunt nevoiți- să rămână în casa părinților până aproape de vârsta de 35 de ani, pe fondul costurilor ridicate ale chiriilor și al dificultății de a-și cumpăra o locuință proprie. „Am numit-o ca termen „părinți bank”, pentru că foarte mulți tineri trăiesc până la vârsta de aproape 35 de ani la părinți, în mare parte pentru că nu își permit locuința proprie sau chiria. Și atunci depind pe o perioadă mult mai lungă față de părinți. Situația actuală marchează o schimbare semnificativă față de anii ’90, când tinerii din România părăseau locuința familială, în medie, în jurul vârstei de 25 de ani”, a explicat Nicu Ștefănuță.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Problemele de sănătate mentală, tot mai frecvente în rândul tinerilor

Studiul prezentat la Sibiu indică și o creștere îngrijorătoare a problemelor de sănătate mentală în rândul tinerilor, un aspect pe care respondenții îl consideră insuficient tratat la nivel de politici publice. Potrivit datelor, un procent semnificativ dintre tineri declară că se confruntă cu stări de anxietate, depresie sau alte forme de suferință psihică, în contrast puternic cu statisticile oficiale. „Datele din sondaj arată foarte clar că lumea vrea terapie decontată. 85% din respondenți au spus că li se pare normal ca terapia să fie inclusă în pachetul de sănătate de bază, iar 70% spun că suferă fie de depresie, anxietate severă, cronică și alte lucruri de genul ăsta”, a declarat Nicu Ștefănuță. Potrivit acestuia, diferența dintre percepția tinerilor și datele oficiale ridică semne de întrebare cu privire la modul în care este evaluată și abordată sănătatea mentală în România.

Studiu pe segmentul 18–35 de ani

„Barometrul Național al Tinerilor” analizează situația tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani, un segment considerat insuficient analizat în mod tradițional de politicile publice. Potrivit autorilor studiului, diferențele între categoriile de vârstă sunt semnificative: tinerii între 18 și 24 de ani sunt în mare parte studenți sau fără venituri stabile, în timp ce cei între 25 și 35 de ani sunt deja integrați pe piața muncii, dar continuă să se confrunte cu acleași dificultăți financiare ca și cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Vlad IGNAT
19 martie 2026 la 20:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 4 ore
Baia Populară Sibiu, închisă de Sfânta Maria. Când se reia programul
Baia Populară Sibiu va fi închisă sâmbătă, 15 august, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, cunoscută și ca...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
Accident pe strada Vasile Aaron din Sibiu. Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital
Un motociclist în vârstă de 19 ani a fost rănit într-un accident rutier produs miercuri, pe strada Vasile...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
Polițiștii sibieni caută o tânără de 24 de ani, dispărută din Șura Mică
Polițiștii sibieni caută o tânără în vârstă de 24 de ani din Șura Mică, care a plecat voluntar...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 6 ore
Cum și-au construit avrigenii „prin învăluire” prima biserică din cărămidă. Primarul, scos din pușcărie „din bunăvoința Înălțimii Sale”
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean a publicat un nou episod din seria Oameni și locuri de poveste, dedicată...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Marian Mărgărit preia echipa U17 a Academiei de Fotbal Alma Sibiu. Experienţă de peste 30 de ani
Marian Mărgărit se alătură Academiei de Fotbal Alma şi se va afla, în noul sezon, pe banca echipei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
CSC Şelimbăr câştigă la “masa verde” meciul cu FC Hermannstadt din Cupa României. “Călăreţii roşii” ar putea da peste o echipă din Superligă, în play-off
Meciul dintre CSC Şelimbăr şi FC Hermannstadt, din turul al treilea al Cupei României, care ar fi trebuit...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 9 ore
„Petrecere la Han”, de Sfânta Maria, la Mediaș. Artiști îndrăgiți urcă pe scenă
Medieșenii sunt invitați, sâmbătă, 15 august, la „Petrecere la Han”, un spectacol folcloric organizat cu prilejul sărbătorii de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Radu Vancu, despre ,,Zburătorii”: „De fiecare dată când ni se pare că ce facem e prea greu, să ne gândim la ei”
Scriitorul și profesorul universitar sibian Radu Vancu îi invită pe sibieni să participe, în această seară, la evenimentul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Studenții ULBS au returnat sute de mii de ambalaje prin sistemul SGR
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu anunță că, de la lansarea proiectului ECO Student și până la finalul lunii...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Pisicile pot fi vaccinate gratuit în Sibiu, în cadrul unei campanii Animal Life
Asociația Animal Life Sibiu organizează, în perioada 12–14 august, o campanie de vaccinare gratuită pentru pisici, destinată proprietarilor...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.