* Mulţi îl ştiu pe Miron Radu Paraschivescu doar ca autor al volumului de versuri "Cântice ţigăneşti", dar, în realitate, a fost o personalitate polivalentă a societăţii româneşti (1911-1971), comunist nonconformist, director de ziare şi reviste, "lansator" de tinere talente literare, drept cu unii, nedrept cu alţii, cinstit cu sine însuşi (Jurnalul unui cobai), iubitor de femei frumoase şi deştepte (cu cinci dintre ele căsătorindu-se!). Vreţi un eşantion din celebrul său volum de debut? Iată: "Spuie altul cât o vrea/Că-i mai bine mort pe lume/Eu o ţin mereu pe-a mea:/Că n-am gust de-ngropăciune’/Dacă-i vorba după mine/Eu mereu morţiş voi ţine/Şi mereu la fel voi spune/Chiar când traiul nu-mi convine:/ Decât mort tot viu mai bine/…/" Titlul poeziei: "Tristă e viaţa de mort". Radu Stanca "al nostru" era de altă părere: "De-aş închide ochii într-o zi/Tot aş mai avea la ce privi/Tot aş mai avea la ce căta/De departe, din tăcerea mea." Amândoi poeţi de excepţie s-au prăpădit prea curând. * Cu câţiva ani înainte, conform sondajelor, românii aveau mai multă încredere în Raed Arafat decât în toţi politicienii români. Acum, bag de seamă că multora acesta le stă câş şi-ar dori să-l vadă "la-nchisoarea cu capace, unde toţi borfaşii zace". Concluzia: dacă nu faci nimic în ţara asta, eşti bun (vezi Klaus lohannis, 9 ani trai neneacă pe banii babacăi). * O ştire din luna mai 1904: "Osândă. Dl. Valeriu E. Moldovan, redactor la Tribuna din Sibiu, care îşi face osânda de 3 luni ce i se dase într-un proces de presă, a mai fost osândit la Curtea cu juraţi din Cluj pentru articole publicate în Foaia poporului, la alte 4 luni temniţă şi 100 cor. amendă". Austro-ungarii erau scrupuloşi când venea vorba de gazetarii români şi-i "tundeau" ca pe oi la venirea verii. * O definiţie cât se poate de potrivită a artei moderne: "Nu e greu s-o înţelegi: dacă e atârnată pe perete, e pictură, dacă poţi să-i dai ocol, e sculptură". Nu ştiu unde s-o încadrez mâzgăleala lui Perjovschi de pe zidul teatrului… * Mă eschivez cât pot de la întâlniri cu doamne în vârstă, citite, analitice, la curent cu tot ce mişcă în lume. După mai multe amânări, n-am avut încotro şi a trebuit să accept invitaţia doamnei L. la un five o'clock. Casă veche, mobilă veche, covoare vechi, tacâmuri vechi… Cafea adevărată, în ceşcuţe degetar, nu cum se bea mai nou din căni de ceai, porţelan chinezesc, şerveţele de mătase, ţigări subţiri din foi de Cuba, lichior de anason în păhărele de cristal veritabil. Eram copleşit. Doamna L. a vorbit mai tot timpul, spre bucuria mea, ins destul de bolovănos în conversaţie. Concluzia? ”Occidentalii ne momesc cu libertatea de exprimare, de informare, de circulaţie, dar puţini vor să priceapă că există o democraţie interioară, cea a gândirii şi cugetului, pe care am avut-o dintotdeauna. Eu, de exemplu, nu mă simt mai liberă acum decât în urmă cu 30 de ani". Am încercat s-o aduc pe făgaş. Nici nu m-a băgat în seamă. "Ascultă la mine, toate dictaturile s-au clocit în aşa-zisele democraţii, încă de pe vremea romanilor. Tu şi cu mine vom fi oale şi ulcele, dar nepoţii noştri vor trăi o altă dictatură mai feroce." Am ascultat-o şi am aprobat-o, fiindcă, uneori, destul de rar, pot fi şi politicos. * Regret să vă spun că am avut dreptate când, în 2007, mi-am exprimat scepticismul în privinţa aderării noastre la Uniunea Europeană dacă nu punem osul la muncă. Aşteptând mereu bani de la UE – care vin greu şi cu destinaţie precisă – am ajuns în pragul falimentului de ţară. Sunt curios care inconştient va dori să fie următorul preşedinte după lohannis.