Structurile militare din garnizoana Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi Mitropolia Ardealului, vor organiza, luni, 9 mai, la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar, o serie de manifestări dedicate Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene.
Activităţile vor debuta la ora 09.50 cu un program artistic susţinut de Muzica Militară a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” şi vor continua, la ora 10.00, cu ceremonia militară în cadrul căreia se va oficia slujba religioasă de cinstire a memoriei eroilor neamului şi se vor depune coroane şi jerbe de flori. Ceremonia se va incheia cu defilarea gărzii de onoare.
Totodată, cu oceastă ocazie, poate fi vizitată, în perioada 9 – 13 mai, expoziția foto-documentară dedicată Zilei Independenţei de Stat a României și Zilei Uniunii Europene, expusă în cadrul Cercului Militar Sibiu.
Ovidiu BOICA
Răzvan NEGRU
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA