Centrul de evaluare și tratament al pacienților COVID-19 deschis la Spitalul TBC devine funcțional

Centrul de evaluare și tratament al pacienților COVID-19 deschis la Spitalul TBC devine funcțional

Centrul de evaluare și tratament destinat pacienților infectați cu COVID-19, deschis în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, devine functional odată cu semnarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, începând de miercuri, 26 ianuarie, pacienții cu test COVID-19 pozitiv se vor putea prezenta în zilele lucrătoare, de luni până vineri, între orele 8.00 – 14.00, unde vor fi evaluați în regim de spitalizare de zi de către un medic pneumolog și vor beneficia de analize medicale, precum și de radiografii pulmonare.

„În centrul de evaluare, pacientul stă de vorbă cu medicul, are loc examenul clinic și se măsoară tensiunea, temperatura, saturația. De asemenea, i se recoltează analizele de sânge și i se face o radiografie pulmonară. Medicul stabilește dacă pacientul va rămâne internat sau dacă va pleca acasă, cu tratament antiviral, administrat oral. Când vom avea disponibili anticorpi monoclonali, aceștia vor putea fi administrați la nivelul centrului sub supraveghere medicală, în cadrul internării de zi”, spune dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.  

Bolnavii infectați cu virusul SARS-CoV-2 se vor putea prezenta în Centrul de Evaluare fără bilet de trimitere de la medicul de familie și indiferent de statutul de asigurat. Potrivit legislației, condiția este ca pacienții să aibă deja un test Covid-19 pozitiv înregistrat în platforma Corona Forms, efectuat fie în cabinetul unui medic de familie, fie într-o farmacie sau într-un laborator care efectuează teste pentru detecția virusului  SARS-CoV-2.

25 ianuarie 2022 la 14:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 19 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.