Ce-or mai face divele şi frumoşii clasei?

Când am scris despre ce-or mai face acum foşţii şmecheri de cartier, automat m-a dus gândul şi la alte categorii de mini-personalităţi, locale, mai ales din ierarhia şcolilor şi liceelor de altădată. Pentru că, normal, nu era doar plin doar de „băieţi de băieţi”, ci şi de fraieri, anonimi, şterşi, rebeli, premianţi tocilari sau nu, dive şi frumoşi. Am ales acum frumoşii şi divele, categorii reprezentative mai ales pentru că erau, în acelaşi timp, dorite şi invidiate. Sau chiar detestate pe considerentul clasic că strugurii sunt acri sau că eu nu sunt ca el/ea.

Frumoşii le spun la cuceritorii aceia ai clasei sau ai liceului. Se remarcau încă din perioada pubertăţii, că aveau ei un nu ştiu ce care atrăgea genul feminin. Fizic arătau binişor spre bine, intelectual erau peste medie la învăţătură erau bunicei spre buni. Un exemplu clar al acestei categorii fiind, pentru fanii filmelor retro cu elevi, „Alexandre” (aşa-l strigau colegii în film, nu e vina mea) din „Declaraţie de dragoste” sau Şerban din „Liceenii”. Erau conştienţi de statutul lor, se comportau ca nişte mini-staruri şi era clar că îşi începuseră viaţa aia „intimă”, spre invidia colegilor de clasă care încă visau gagici verzi pe pereţi. A fi „aleasa” unuia ca el era un privilegiu şi genera invidii de nezdruncinat ce nu treceau nici după întâlnirea de zece ani. Ce s-a ales cu şi de ei după ce terminau liceul? Cei norocoşi ajungeau la o facultate unde, culmea, găseau indivizi mult mai cuceritori decât ei şi se pierdeau în marea masă. Alţii ajungeau pe la o fabrică, unde dădeau iama în strungăriţe, rectificatoare sau magazionere sau chiar ceva de pe la birouri, colegii lui ştiind că e bun la faza asta deşi uneori le mai înflorea şi el. Alţii cădeau victimă propriului statut, devenind din prădător pradă, intrând în proprietatea unei feminine care l-a învins la puncte şi acum îl ţine din scurt. Unii au continuat să fie, cuceritori până la vârsta la care organismul, obosit de atâta suprasolicitare, spune „stop”. Iar el realizează că, tot sărind din floare în floare ca lăcusta, au rămas mai singuri decât Sfinxul fără Babele şi are deja o frumoasă vârstă la care mai ai doar nostalgii şi cutii cu pastile.

Alţii au devenit cei mai casnici dintre pământeni, cu copii, nevastă şi mamă soacră pe inventar, devenind o replică palidă a ceea ce au fost. Alţii au plecat pe dincolo şi nu mai ştie nimeni de ei. Alţii s-au digitalizat, vânând pisi-uri de diverse vârste pe reţele. Din atletici au devenit obezi, se plâng de tensiune, de şale, că încep să scârţâie încheieturile. Probabil din aceste situaţii s-a inspirat şi piesa „Puşca şi cureaua lată” sau „Când eram odată la tata ficior”.

Dar ele, versiunile feminine ale lor, cuceritorilor? Mult admiratele? Invidiatele şi doritele? Visul tuturor masculinilor, de la ăla ochelarist cu coşuri la cel mai frumos dintre liceeni? Cele care se comportau de parcă totul pe lumea asta era făcut pentru ele şi la dispoziţia lor? Despre care se scorneau poveşti ciudăţele şi picante şi cărora DJ-ii le dedicau piese în discotecă? Ce mai fac acum oare? Păi în funcţie de calea ce au luat-o. Unele au devenit soţii iubitoare de soţi cum sunt ei, soţii, că aşa e mersul familiei tradiţionale. Altele au devenit soţii şi atât. Apoi bunici şi cam atât. Unele, în amintirea trecutului glorios, îşi pun pe reţele poze cu filtre să atenueze ridurile sau mânărite cu ei-ai (pozele, zic). Altele au rămas femei independente care ori conduc companii, ori căţelul. Altele pică victimă unui logodnic de profesie din Kenya cu profiul de general cu trei stele din armata SUA care le face la bani, apoi le pupă pa-pa. Le mai vezi pe stradă, căutând să controleze copii scăpaţi de sub cotrol, cărând căruţul cu ulei şi şervete de hârtie la rolă pe la mall, ori ieşind duminica de la biserică.

Cum zice latinul Sic transit gloria… Aşa de duce gloria, ca puşca şi cureaua lată.

Ce-or mai face divele şi frumoşii clasei? Sunt pe lângă tine, dar nu mai arată nici a dive, nici a cuceritori.