📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Luna august debutează cu un weekend plin de evenimente în Sibiu. Atât localnicii, cât și turiștii au de unde alege, de la concerte și proiecții de film, până la expoziții, ateliere creative și activități culturale. Iată câteva dintre cele mai interesante evenimente programate sâmbătă, 1 august.
Atelier de Dream Management, pentru cei care vor să-și transforme visurile în planuri
Ziua începe cu un atelier dedicat dezvoltării personale. De la ora 10:00, la Atelier 17, sibienii sunt invitați la un workshop de „Dream Management”, coordonat de Iulia Țuțulan.
Participanții vor învăța cum să transforme obiectivele personale în planuri concrete, folosind instrumente de management al performanței, dar și creativitatea unui vision board. Atelierul se desfășoară într-un grup restrâns, de maximum 12 persoane, iar participarea se face pe bază de înscriere.
Expoziții pentru toate gusturile la Muzeul Național Brukenthal
Pasionații de artă, istorie și natură au la dispoziție mai multe expoziții temporare. La Muzeul de Istorie Naturală poate fi vizitată expoziția „Zbor în lumea fluturilor”, care reunește peste 400 de specii de fluturi și molii din România și din întreaga lume, alături de fotografii dedicate biodiversității. La Mănăstirea Ursulinelor continuă expoziția „Transilvania | Extravaganza”, cea mai amplă expoziție dedicată artistului Ștefan Câlția, deschisă până în 16 august.
Tot din oferta Muzeului Național Brukenthal face parte și expoziția „70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la Tilișca”, găzduită de Casa Altemberger, unde sunt prezentate artefacte și imagini din șapte decenii de cercetări arheologice.
La Palatul Brukenthal, în Sala cu Coloane, poate fi vizitată expoziția „Farmecul Orientului în inima Transilvaniei”, dedicată valoroasei colecții de covoare orientale din patrimoniul muzeului.
Jazz pe acoperișul Filarmonicii
Seara, de la ora 20:00, terasa Filarmonicii de Stat Sibiu găzduiește unul dintre cele mai așteptate concerte ale verii. Celebrul trompetist norvegian Nils Petter Molvær revine în cadrul seriei „Concerte pe Acoperiș”, alături de grupul său. Publicul va avea parte de un spectacol în care jazzul se îmbină cu muzica electronică, ambient, rock și hip-hop, într-un decor aparte, pe zidul vechii cetăți.
TIFF revine în Piața Mare
Tot sâmbătă continuă TIFF Sibiu 2026, ediție care marchează 20 de ani de la primul festival organizat în oraș. Începând cu ora 19:00, Piața Mare devine din nou cinematograf în aer liber, unde vor fi proiectate filme românești și internaționale, iar spectatorii vor avea ocazia să întâlnească o parte dintre realizatorii acestora.
Duminică, 2 august, programul de weekend continuă cu o competiție sportivă desfășurată în unele dintre cele mai cunoscute zone ale Sibiului.
Triatlon prin Muzeul ASTRA, Grădina Zoologică și Pădurea Dumbrava
Duminica începe cu cea de-a V-a ediție a Sibiu Triathlon Challenge, competiție care debutează la ora 8:00 și reunește probe de înot, ciclism și alergare, desfășurate în zona Grădinii Zoologice, a Muzeului ASTRA și pe drumurile spre Rășinari și Cisnădioara. Programul include probele Super Sprint, Sprint, Triatlon Olimpic și ștafetă, iar în premieră are loc și Family Asfalt Cycling, o cursă de ciclism destinată copiilor și părinților.
Pe durata competiției, între orele 7:30 și 12:00, circulația va fi restricționată pe Calea Dumbrăvii, DJ 106A Sibiu–Rășinari și DJ 106D Rășinari–Cisnădioara. Accesul în Grădina Zoologică se va face prin intrarea din Valea Aurie.
Cei care preferă o zi petrecută la muzeu pot vizita și duminică următoarele expoziții temporare: „Zbor în lumea fluturilor”, la Muzeul de Istorie Naturală; „Transilvania | Extravaganza”, la Mănăstirea Ursulinelor; „70 de ani de cercetare arheologică în cetatea dacică de la Tilișca”, la Muzeul de Istorie Casa Altemberger; și „Farmecul Orientului în inima Transilvaniei. Covoare din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal”, la Palatul Brukenthal.
Comunicat de presa
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Mihai POPA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT