Despre meciul cu Bosnia nu are rost să discutăm strict din punct de vedere tehnico-tactic, cu siguranță au făcut-o și o vor face mult mai bine gazetarii specializați în fotbal și alte sporturi. N-ar fi rău să privim spre cele ce s-au întâmplat înainte și după meci, dincoace de teren, pentru că ne-ar putea reconfirma câte ceva din ce știam despre mentalitățile și atitudinile noastre. 

Vineri dimineață, la postul public de radio, ascultătorii erau invitați să facă pronosticuri pentru meciul România – Bosnia. Cu câteva excepții, pe care le poți număra pe degetele de la o mână, au curs previziunile încrezătoare, rezultatele de 3-0, 4-1 sau 3-1 în favoarea noastră dominând calupul previziunilor. Mi-am amintit cum, vara trecută, după ce tricolorii învinseseră Ucraina, decretasem ritos că ne vom întoarce din Germania cu trofeul european. Foarte mulți priveau meciul de vineri ca pe o confruntare între Brazilia (în vremurile ei bune) și Avântul Plopeni (în toate vremurile ei). Subestimând bosniacii până la granița cu disprețul, credeam că doar privind către plasa porții adverse ea se va zgudui repetitiv. În meciul acesta, noi eram cei aleși, cei ce aveau drept de viață și de moarte asupra scorului final, pentru că…nici nu știu de ce, dar asta era atitudinea. 

A venit și ora meciului, au trecut cele 90 de minute și ne-am trezit bătuți pe teren propriu, smulși din beția cu apa rece a tuturor supraevaluărilor mai vechi și mai noi, rumegate în public. Ca într-un scenariu pe care l-am auzit de atâtea ori, de vină au fost arbitrul, erorile tactice și, probabil, proverbialul nostru ghinion. Nu e vina noastră că ne împăunăm continuu, că plutim deasupra realității, considerându-ne inventatorii și continuatorii sportului rege (și nu doar al lui). O echipă subestimată, fără pretențiile fluturate de ai noștri, ne-a tras de mânecă, aducându-ne, pentru scurt timp, cu picioarele pe pământ. Un contact ce nu va dura prea mult, căci dedulciți la autoamăgiri bahice vom reveni, în scurt timp, la statutul nostru de infailibili și imbatabili. 

Aroganța și autosuficiența s-au întors (pentru a câta oară?) împotriva noastră, iar noi privim din nou spre cer, căutând sincopa din alinierea planetelor, interogând ofuscați divinitatea: „Ce ai, Doamne, cu noi, ce ți-am făcut?”.