Câteva gânduri personale și întâmplări răzlețe

*Crâmpeie de declaraţii de dragoste şi iubire, nu numai dintre o fată şi un băiat, sau dintre un soţ şi o soţie, ci şi dintre România şi românii săi: „Draga mea dragă, nu te iubesc cu inima că mi-e teamă că se opreşte din bătaia ei dătătoare de viaţă; nici cu mintea, pentru că ea este uitucă. Eu te iubesc cu sufletul, că el e veşnic!”.

*Ultimele mele gânduri gânditoare, compuse şi scrise la sosirea Primăverii: aşezările ţării mele au rezistat în timp şi în spaţiu nu numai prin vrednicia fiilor lor, dar şi a celorlalți oameni care s-au perindat prin ele. Astfel încât trecutul îndepărtat, ca şi cel mai apropiat, este deopotrivă glorios, trist şi dureros. Oferind, în schimb, speranţa unui viitor optimist şi luminos. Totul e să ştim unde şi cum să-l căutăm! Pentru a afla cine am fost, cine suntem şi cine vrem să fim! Neuitând, nicând, nici acel din urmă sfat patriotic al Vlădicului Andrei Şaguna (1808-1873), Mitropolititul Ardealului, odihnitor Întru-Domnul în Mausoleul Ţintirimului Răşinarilor Mărginimii Sibiului: „Împăcaţi-vă! Nu vă mai sfădiţi”.

*Istoricul-academician Nicolae IORGA (1871-1945), vorbind și scriind despre Sibiu și sibieni:

”O măreață podoabă de piatră a săsimii ardelene”; ”Principii Ardealului, cărora li se mai zicea în deșert Crai, au râvnit la această mândră cetate, din care și-ar fi făcut bucuros reședință”; ”Decăderea mai deplină a cruțat Sibiul de prefacerea în urât și modern pe care a suferit-o și o suferă zilnic Brașovul, care se luptă încă pentru bogăție”; ”Atâtea și atâtea ulicioare suie, coboară, lunecă printre căsuțele bătrâne care adăpostesc în cuprinsul lor de umbră tristă tot atâtea bucurii și dureri ale vieții”; ”Sibiul are fete cuminți și fete zglobii”.

*După moartea domnitorului muntean Neagoe BASARAB (1482-1561), văduva lui soție, Despina Milița (fiica lui Ioan Brancovici și nepoata Mitropolitului sârb Maxim) s-a refugiat la Sibiu, aici crescându-și cele două fiice, ocrotite fiind de vărul ei Ludovic al II-lea, rege al Ungariei și Boemiei. Cu sprijinul acestuia, ele au fost astfel căsătorite: Ruxandra cu Radu de la AFUMAȚI (domnitor al Munteniei), iar Stana cu ȘTEFĂNIȚĂ Vodă (domnitor al Moldoveni). În primul caz, Radu de la Afumați a primit de la sibieni, ca dar de nuntă (21 iunie 1526), un poloboc de vin, 20 de boi de tăiat și 8 căruțe de lemne.

*Din scrierile diplomatului român Nicolae TITULESCU (18821941), președinte ONU între anii 1930-1932: ”România nu poate fi întreagă fără Ardeal, România nu poate fi întreagă fără jertfă”; ”Ardealul este leagănul care i-a ocrotit copilăria; E școala care i-a făurit neamul; E farmecul care i-a susținut viața! Ardealul nu e numai inima României politice. Priviți-i harta: Ardealul e inima României geografice! Din culmile lui izvorăsc apele care au scăldat românismul în istorie…”

*Câteva dintre înțelepciunile unor români de seamă : Dimitrie CANTEMIR (1673-1723, domnitor al Moldovei), membru al Academiei din Berlin și sfătuitor apropiat al Țarului Rusiei Petru cel Mare: ”Copilul neînvățat dobitoc crește, iar mare făcându-se, bou se numește”; Pe însemnul funerar al mormântului savantului român Mircea ELIADE (1907-1987), din cimitirul Oak Woods-Chicago ,SUA, stau scrise, în limba engleză, următoarele cuvinte, cu înțelesuri românești: ”Am făcut o călătorie plăcută”; Istoricul-academician Ioan-Aurel POP (1 ianuarie 1955, Sântioana-Cluj), actualul președinte al Academiei Române, este de părere că ”Românii au dăinuit până acum, fiindcă și-au apărat mai mult limba decât viața”. Eu aș spune că doar unii dintre ei au făcut și încă mai fac acest sacrificiu de înalt patriotism creștinesc și românesc!

*Un mic grupaj de superlative, menite să eternizeze memoria poetului Mihai EMINESCU

(1850-1889). Vestita organizație internațională denumită Guinness Book of Recordes a considerat că ”Luceafărul” (98 de strofe) este cel mai lung și sensibil poem de dragoste din lume. În catalogul universal al plantelor mici de pe Pământ există una care numește Eminescu, iar Agenția Spațială Americană NASA a dat numele de Eminescu unui crater de meteorit de pe planeta Mercur, având o deschidere de 125 de kilometri. Alte întinse și atotcuprinzătoare poeme eminesciene sunt ”scrisorile” sale, cea mai cunoscută dintre ele fiind dedicată presupusului dialog dintre domnitorul Țării Românești, MIRCEA cel Bătrân (1355-1418) și mult temutul sultan otoman BAIAZID ”Fulgerul” (1354-1403).

*Cu toate că actualul Blaj se mândreşte că a rămas şcolar, universitar, cultural şi bisericesc, comparativ cu vremurile falnicului său trecut şi cu a lui vestită „Şcoală Ardeleană” şi „Câmpie a Libertăţii”, în el mai „pâlpâie” doar câteva făclii mici de tot, gata să se stingă. Sunt cele ale unor prea puţini oameni de seamă. Cel mai recent plecat pe drumul veşniciei fiind poetul Ion Brad (1929-2019), fiu al satului Pănade, la fel ca şi vestitul cărturar-iluminist Timotei Cipariu. Noroc cu reviogorare intelectuală Blajului, prilejuită de istorica şi apostolica vizită a Papei Francisc. Dar şi cu pontificarea celor şapte episcopi greco-catolici români chinuiţi şi persecutaţi de trecutul regim politic.

*Dacă în Biblie stă scris că „La început a fost cuvântul”, apoi în istoria românilor şi a României ar trebui să scrie: „La început a fost Sarmizegetusa Regia, capitala fostei Dacii pre-romane”.

*Gânduri patriotice versificate: „S-au mâniat strămoşii/şi dat-au glia la o parte/noi am luptat,/şi am învins moartea prin moarte/ca să aveţi voi astăzi/cuvânt şi libertate/degeaba ode ne-nchinaţi/şi ne-aduceţi coroane/când străzile-s fără de steag, pustii/şi sufletele voastre-s goale/ferească bunul Dumnezeu/duşmanul să vă cate/că n-aveţi sânge să vărsaţi/şi ar rămâne fără glas a voastră moarte”.

Ioan Vulcan-Agnițeanul