Câteva gânduri personale şi întâmplări răzleţe (1)

Viaţa lor tumultuoasă şi zgomotoasă de familie devenise un fel de carte, cu coperţile mereu deschise, ale căror pagini puteau fi răsfoite şi citite de oricine şi la orice oră din zi şi din noapte. Astfel că devenise un fel de viaţă expusă privirilor iscoditoare şi bârfelor tare bârfitoare.
*Îmbrăcaţi în straie ţărăneşti, mulţi dintre vrednicii oieri-plugari ai satelor Mărginimii Sibiului sunt adevăraţi români ardeleni. Frumoşi şi plăcuţi la chip şi la vorbă. Buni la suflet şi cinstiţi în fapte. Simpatici la poveşti, harnici şi pricepuţi la lucru. Trecuţi, atât prin ”şcoala vieţii”, cât şi prin cea a cititului, a auzitului, a văzutului şi a înţelesului.
*Un îndemn, valabil pentru locuitorii oricărei aşezări: ”Înfrumuseţaţi-vă şi reparaţi-vă străzile, casele şi gospodăriile, că de stricat şi urâţit are cine să o facă”.
*Adora trecutul, ura prezentul şi se temea de viitor.
*Privindu-l cum arăta pe patul său din spital, slăbit şi fără voinţa de a mai trăi,
mi-am dat seama că prietenul meu drag a ajuns la capătul lungii şi grelei sale vieţi. Era dovada că orice boală dureroasă, prelungită în timp, secătuieşte voinţa de viaţă a omului şi dorinţa lui de a mai trăi.
*Mereu  am încercat şi îndrăznit să fac câte ceva folositor în viaţă, şi de prea puţine ori am reuşit să fac.
*Multora dintre noi ne lipsesc nu numai proverbialii ”cei 7 ani de acasă”, ci şi orele de dirigenţie şcolară şi de viaţă familială!
*Vremea, vremurile şi timpurile, asemeni vieţilor pământene ale oamenilor, apar şi dispar precum o nălucă.
*Un adevăr şi o constatare vechi de când lumea: Omul puturos de îndată se lasă de lucru, însă de mâncare niciodată.
*Vorbele omului sunt  făcute ca să-i ascundă gândurile.
*Lacrimile sunt acele mici, reci şi sărate picături ale ochilor noştri plângători în care se regăsesc atât amintirile din trecut ale  privirilor, cât şi durerile şi bucuriile .
*Ce sunt scrierile autobiografice: Aşezarea gândurilor şi trăirilor personale între coperţile unor cărţi.
*Cu timpul devenim o lumânare care stă să-şi ardă şi puţinătatea feştilei aprinse la ivirea noastră în lume.
*Patria mea dragă, succesiv pierdută şi regăsită, mereu visată şi veşnic adorată! Şi nu uitaţi, dragii mei români din ţară şi de peste hotare, că rămâne valabilă înţelepciunea ţăranului român referitoare la faptul că Patria este luată cu împrumut de către generaţiile de azi de la generaţiile viitoare. Că din toate ţinuturile locuite de români şi de limba română, Ardealul a fost, este şi va fi eterna noastră alinare.
*Mă credeţi sau nu, dar să ştiţi că uneori îmi este teamă, atât de vechile mele amintiri plăcute, cât şi de cele prezente şi triste. Cu toate că n-am nici o şansă să mă ”vindec” de dorul de ţară, de casa copilăriei mele şi de chipurile din fotografiile sărmanilor mei părinţi, bunici, fraţi şi surori.
*Un posibil text explicativ la imaginile frumoase şi emoţionante ale unei ilustrate, ”decupată” din imensul tablou al ţării: Din depărtări se văd turlele înalte şi sclipitoare ale bisericilor satelor şi mănăstirilor de pe streaşinile împădurite şi ninse ale Munţilor Făgăraş.
*Două dintre spusele gândite şi exprimate de actorul clujean Dorel Vişan. ”Poate că nu m-am priceput să trăiesc cum ar fi trebuit”;”L-am întrebat, pe omul care făcea de serviciu în biserică, dacă pot să intru în ”Casa lui Dumnezeu”, iar el mi-a răspuns că nu, pentru că Domnul nu-i acasă”

Prima săptămână de după Paşti