Câteva gânduri personale şi întâmplări răzleţe (1)

Câteva gânduri personale şi întâmplări răzleţe (1)

Viaţa lor tumultuoasă şi zgomotoasă de familie devenise un fel de carte, cu coperţile mereu deschise, ale căror pagini puteau fi răsfoite şi citite de oricine şi la orice oră din zi şi din noapte. Astfel că devenise un fel de viaţă expusă privirilor iscoditoare şi bârfelor tare bârfitoare.
*Îmbrăcaţi în straie ţărăneşti, mulţi dintre vrednicii oieri-plugari ai satelor Mărginimii Sibiului sunt adevăraţi români ardeleni. Frumoşi şi plăcuţi la chip şi la vorbă. Buni la suflet şi cinstiţi în fapte. Simpatici la poveşti, harnici şi pricepuţi la lucru. Trecuţi, atât prin ”şcoala vieţii”, cât şi prin cea a cititului, a auzitului, a văzutului şi a înţelesului.
*Un îndemn, valabil pentru locuitorii oricărei aşezări: ”Înfrumuseţaţi-vă şi reparaţi-vă străzile, casele şi gospodăriile, că de stricat şi urâţit are cine să o facă”.
*Adora trecutul, ura prezentul şi se temea de viitor.
*Privindu-l cum arăta pe patul său din spital, slăbit şi fără voinţa de a mai trăi,
mi-am dat seama că prietenul meu drag a ajuns la capătul lungii şi grelei sale vieţi. Era dovada că orice boală dureroasă, prelungită în timp, secătuieşte voinţa de viaţă a omului şi dorinţa lui de a mai trăi.
*Mereu  am încercat şi îndrăznit să fac câte ceva folositor în viaţă, şi de prea puţine ori am reuşit să fac.
*Multora dintre noi ne lipsesc nu numai proverbialii ”cei 7 ani de acasă”, ci şi orele de dirigenţie şcolară şi de viaţă familială!
*Vremea, vremurile şi timpurile, asemeni vieţilor pământene ale oamenilor, apar şi dispar precum o nălucă.
*Un adevăr şi o constatare vechi de când lumea: Omul puturos de îndată se lasă de lucru, însă de mâncare niciodată.
*Vorbele omului sunt  făcute ca să-i ascundă gândurile.
*Lacrimile sunt acele mici, reci şi sărate picături ale ochilor noştri plângători în care se regăsesc atât amintirile din trecut ale  privirilor, cât şi durerile şi bucuriile .
*Ce sunt scrierile autobiografice: Aşezarea gândurilor şi trăirilor personale între coperţile unor cărţi.
*Cu timpul devenim o lumânare care stă să-şi ardă şi puţinătatea feştilei aprinse la ivirea noastră în lume.
*Patria mea dragă, succesiv pierdută şi regăsită, mereu visată şi veşnic adorată! Şi nu uitaţi, dragii mei români din ţară şi de peste hotare, că rămâne valabilă înţelepciunea ţăranului român referitoare la faptul că Patria este luată cu împrumut de către generaţiile de azi de la generaţiile viitoare. Că din toate ţinuturile locuite de români şi de limba română, Ardealul a fost, este şi va fi eterna noastră alinare.
*Mă credeţi sau nu, dar să ştiţi că uneori îmi este teamă, atât de vechile mele amintiri plăcute, cât şi de cele prezente şi triste. Cu toate că n-am nici o şansă să mă ”vindec” de dorul de ţară, de casa copilăriei mele şi de chipurile din fotografiile sărmanilor mei părinţi, bunici, fraţi şi surori.
*Un posibil text explicativ la imaginile frumoase şi emoţionante ale unei ilustrate, ”decupată” din imensul tablou al ţării: Din depărtări se văd turlele înalte şi sclipitoare ale bisericilor satelor şi mănăstirilor de pe streaşinile împădurite şi ninse ale Munţilor Făgăraş.
*Două dintre spusele gândite şi exprimate de actorul clujean Dorel Vişan. ”Poate că nu m-am priceput să trăiesc cum ar fi trebuit”;”L-am întrebat, pe omul care făcea de serviciu în biserică, dacă pot să intru în ”Casa lui Dumnezeu”, iar el mi-a răspuns că nu, pentru că Domnul nu-i acasă”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prima săptămână de după Paşti

Autor -
25 aprilie 2023 la 20:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 11 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 12 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 17 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.