Câte deșeuri oprește barajul plutitor de pe Cibin și câte amenzi s-au dat pentru aruncarea lor

Câte deșeuri oprește barajul plutitor de pe Cibin și câte amenzi s-au dat pentru aruncarea lor

Odată cu ploile din luna trecută, mai multe albii de râuri din județ au fost pline de gunoaie. Pentru a afla care este situația în municipiul Sibiu, am contactat Primăria pentru mai multe informații despre barajul plutitor din zona Câmpșor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sistemul plutitor instalat pe râul Cibin oprește între 20 și 25 de kilograme de deșeuri în fiecare lună, iar administrația acestuia este asigurată de Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public.

Colectarea deșeurilor se face, de regulă, săptămânal sau ori de câte ori este necesar. Autoritățile locale spun că nu s-au înregistrat, până în prezent, costuri suplimentare de întreținere a sistemului, ci doar cheltuieli legate de ridicarea și eliminarea deșeurilor.

Deși nu a fost realizată o analiză oficială de impact, reprezentanții Primăriei susțin că beneficiul principal al sistemului constă în oprirea deșeurilor înainte ca acestea să ajungă pe cursul râului din oraș.

O singură amendă 

Pentru descurajarea aruncării ilegale a gunoaielor, Poliția Locală a montat camere video în zonă și a inclus malurile Cibinului în traseele de patrulare zilnică. În 2024, autoritățile au aplicat o singură amendă pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor în zona vizată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
24 iunie 2025 la 13:45
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
HEARTFULLY, noul spațiu multifuncțional al Fundației Polisano, unde arta susține sănătatea
Fundația Polisano a deschis oficial HEARTFULLY, prima galerie caritabilă de artă din România, un proiect care îmbină arta,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 săptămâni
Prima galerie caritabilă de artă din România se deschide la Sibiu. Fondurile vor ajuta copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano deschide la Sibiu HEARTFULLY, prima galerie caritabilă de artă din România, un proiect care îmbină arta,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Irina VINCZE Irina VINCZE
acum 2 săptămâni
Adolescenții care dispar în tăcere. Un subiect despre care încă vorbim prea puțin
În ultimele luni, am văzut tot mai multe știri despre adolescenți care aleg să își pună capăt vieții....
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 săptămâni
Peste 300 de intervenții și amenzi de peste 300.000 de lei în minivacanța de Rusalii și 1 Iunie
Polițiștii sibieni au fost mobilizați în număr mare în minivacanța prilejuită de Rusalii și Ziua Internațională a Copilului,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 3 săptămâni
OCNA SIBIULUI: Centrul Cultural, noua „bijuterie” arhitecturală a staţiunii balneare
Ocna Sibiului a făcut încă un pas important în ceea ce priveşte dezvoltarea socio-economică a oraşului, prin inaugurarea...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 săptămâni
INTERVIU | Maratonul Internațional Sibiu, când oamenii aleg să fie împreună
Sibiul intră în atmosfera unei noi ediții a Maratonului Internațional Sibiu. În perioada 29–31 mai, orașul este cuprins...
Actualitate
11 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 săptămâni
VIDEO | A început Maratonul Internațional Sibiu 2026. Peste 10.800 de alergători aleargă la cel mai mare eveniment caritabil de alergare din România
Peste 10.800 de participanți au luat startul sâmbătă dimineață la Maratonul Internațional Sibiu 2026, eveniment considerat cel mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 3 săptămâni
Compa – 140 de ani. Cum a fost la sărbătoarea „veteranului” industriei sibiene
Una dintre cele mai longevive companii din județul Sibiu, SC Compa SA, a sărbătorit 140 de ani de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 săptămâni
Povestea lui Ahmat, crescătorul de capre din Ciad care vrea să devină psiholog la Sibiu
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu publică astăzi un nou episod din seria Oameni și locuri de poveste,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 4 săptămâni
Sadu: Noua grădiniţă va fi gata până în septembrie
Copiii din comuna Sadu vor începe noul an școlar într-o grădiniță nouă și modernă. Reprezentanții administrației locale anunță...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 lună
Aproape 800 de amenzi și zeci de permise reținute în doar trei zile
Polițiștii rutieri sibieni au desfășurat, în perioada 22 – 24 mai, ample acțiuni pentru prevenirea accidentelor și combaterea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 lună
Vara copiilor din Sibiu. Între cheia de la gât, mall și locurile de joacă cu program
Vine vara în Sibiu. Pentru adulți, asta înseamnă concedii planificate, terase pline, festivaluri, seri lungi și weekenduri în...
Opinii
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.