Cât mai costă o mită dată unui poliţist? 60 de zile de control judiciar!

Prim procuror adjunct Ruginosu Mihaela, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, este împuternicită să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În data de 10.09.2023 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 29 ani , rezident în mun. Mediaş, judeţul Sibiu pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că în dimineaţa zilei 10.09.2023, inculpatul a remis suma de 200 de euro cu titlu de mită unui agent de poliţie din cadrul Poliţiei mun. Mediaş pentru a-l determina pe acesta să nu își îndeplinească corespunzător îndatoririle de serviciu în sensul de a nu lua măsurile legale pentru faptul că a condus pe drumurile publice, în mun. Mediaş, un autovehicul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi având o viteză de 112 km/h, în condițiile unei limitări a regimului de viteză la 50 km/h. De asemenea, în încercarea de a scăpa de urmărirea agenților de poliție, inculpatul a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, pe linie continuă. Ulterior testării cu aparatul etilotest poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art. 336 alin.1 C.penal.

În cursul zilei de astăzi 11.09.2023 procurorul a luat faţă de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu .

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”    

11 septembrie 2023 la 13:34
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Transilvania Tattoo Expo – cea mai veche convenție internațională de tatuaje din România, revine, în weekend,la Sibiu
Cea de-a XIII-a ediție a Transilvania Tattoo Expo, cea mai veche convenție internațională de profil din țară, își...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 12 ore
Cei mai frumoși cai se dau în spectacol în Vasile Aaron
Baza Hipică Sibiu, din strada Vasile Aaron, va fi în acest weekend locul în care se vor întrece...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 13 ore
Fost polițist, reținut pentru infracțiuni de fals informatic în formă continuată și înșelăciune. Prejudiciu de peste 30.000 de lei
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Junii Sibiului, mesagerii sibienilor în Germania: au încântat publicul bavarez la EuropaFest
Timp de două zile, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” au fost mesagerii sibienilor în Germania, în cadrul EuropaFest...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Accident la Cisnădie: doi minori au căzut de pe trotinetă
Polițiștii rutieri au intervenit  joi, la un accident produs în orașul Cisnădie, pe strada Măgurii. Doi minori au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Președinta CJ a semnat contractul de 84 milioane lei pentru Secția „Medicală” din cadrul Spitalului Județean
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și consolidarea Secției „Medicale” din...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Consiliere antifumat pentru elevii participanți la „Olimpiada de Meșteșuguri”
Zeci de elevi sibieni care participă la faza județeană a Olimpiadei „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”, desfășurată la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Apariția Selgros ar putea fluidiza traficul de pe Calea Șurii Mari
Lanțul de magazine Selgros a ajuns și la Sibiu, prin inaugurarea oficială a unui hipermarket, care a avut...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
LEGĂTURA DINTRE SIBIU ȘI SORA LUI HITLER. O ISTORIE MAI PUȚIN CUNOSCUTĂ
Deși nu este numele cel mai vehiculat în scrierile care leagă Sibiul de vârful nazismului, Erwin Jekelius este...
Cultură
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Erro Cristian, calificată la turneul regional U17 cu o etapă înainte de finalul play-off-ului Campionatului Județean. ”Merită toate aprecierile…”
Echipa pregătită de Bogdan Alecu și Andrei Benedek nu mai poate fi ajunsă de Arsenal Sibiu, diferența dintre...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident rutier pe DN 1, în zona Hula Bradului. Trafic blocat total
Un accident rutier s-a produs miercuri după-masa pe DN 1, km. 293+850m, zona Hula Bradului, unde două mașini...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Marius Măldărășanu, încă doi ani la FC Hermannstadt. Salariu de 15.000 euro/lună și primă de instalare de 50.000 de euro. Urmează anunțul oficial!
”Telenovela” Măldărășanu este pe cale de a lua sfârșit, antrenorul urmând să continue încă (cel puțin) doi ani...
Actualitate
4 min de citit