Cât costă o zi de distracție în Stațiunea Păltiniș în sezonul 2025–2026

Cât costă o zi de distracție în Stațiunea Păltiniș în sezonul 2025–2026

Deși sezonul de schi nu a fost încă deschis oficial, sibienii își fac deja planuri pentru momentul în care pârtiile din Stațiunea Păltiniș vor deveni practicabile. Pentru ca iubitorii sporturilor de iarnă să își poată organiza din timp bugetul, Tribuna a pregătit o prezentare clară a tarifelor valabile atât în extrasezon, cât și în vârful sezonului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tarifele de extrasezon se aplică în intervalele 29 noiembrie – 19 decembrie 2025, 12 ianuarie – 8 februarie 2026 și 2 – 15 martie 2026, în timp ce tarifele de vârf de sezon sunt valabile între 20 decembrie 2025 – 11 ianuarie 2026 și 9 februarie – 1 martie 2026.

Skipass-urile pe puncte rămân neschimbate în ambele perioade, la 95–115 lei pentru 30 de puncte și 190–230 lei pentru 60 de puncte, în funcție de categorie, punctele fiind consumate diferit în funcție de instalație (4 puncte telescaun A, 3 puncte teleschi A/B, 2 puncte teleschi D/E și bandă rulantă).

Diferențele apar la skipass-urile pe zile: în extrasezon, un skipass de o zi, luni–vineri, costă între 95 și 115 lei, în timp ce în vârf de sezon tarifele urcă la 135 lei pentru copii 7–11 ani, 155–165 lei pentru elevi, studenți și pensionari și 165 lei pentru adulți.

Pentru două sau mai multe zile, prețurile cresc progresiv, ajungând în vârf de sezon la 725 lei pentru cinci zile pentru adulți, față de 475 lei în extrasezon.

În weekend, prețurile sunt identice cu cele din timpul săptămânii în perioada de vârf: 135–165 lei pe zi, respectiv 260–320 lei pentru două zile.

Tarife speciale sunt aplicate și taberelor: în extrasezon costurile pornesc de la 80 lei/zi pentru copii mici și ajung la 105 lei/zi pentru adulți, în timp ce în vârf de sezon acestea cresc la 125–160 lei/zi, respectiv 525–700 lei pentru cinci zile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Abonamentele de sezon, valabile și pentru nocturnă, rămân neschimbate: 400 lei pentru copiii sub 6 ani, 1330–1440 lei pentru copii 7–11 ani, elevi, studenți și pensionari și 1995 lei pentru adulți. Tarifele pentru telescaun rămân constante: 15–25 lei pentru urcare și 30–55 lei pentru urcare + coborâre.

Scumpirile au ajuns până-n Păltiniș

Majorările de preț au ajuns și în stațiunea Păltiniș. Tarifele de extrasezon pentru weekend la Păltiniș Arena sunt evident mai mari în sezonul 2025–2026 față de cele practicate în ianuarie 2024, cu excepția ofertei speciale pentru copiii sub 6 ani, care rămâne neschimbată (20 de lei pentru o zi și 30 de lei pentru două zile). Pentru toate celelalte categorii, creșterile sunt clare: o zi de weekend costă acum cu 15 lei mai mult pentru copiii de 7–11 ani, elevi, studenți, pensionari și adulți, iar pachetul de două zile este mai scump cu 40 de lei față de tarifele din sezonul 2023–2024.

Preturile in 2024

Preturile in 2024

Preturi 2025-2026

Preturi 2025-2026

Echipamente pentru cei care vin cu mâinile în buzunar

Pentru cei care nu au propriul echipament de schi sau snowboard, Păltiniș Arena pune la dispoziție un centru de închiriere cu tarife diferențiate în funcție de vârstă, nivel și durata utilizării.

Pentru copiii între 7 și 11 ani, un echipament complet, care include schiuri sau placă, clăpari/boots și bețe – pornește de la 65 de lei pentru o zi, ajungând la 395 de lei pentru o perioadă de 7 zile.

Adulții plătesc 75 de lei pentru o zi, iar închirierea pentru o săptămână ajunge la 465 de lei. Cei care caută echipamente mai performante pot opta pentru gama „Next level”, unde un set snowboard + boots costă 85 de lei pe zi și 535 de lei pentru 7 zile.

Există și un discount pentru familii: la închirierea a două echipamente pentru adulți, copilul beneficiază de un tarif redus, de doar 50 de lei pentru o zi și 290 de lei pentru o perioadă de 7 zile.

În 2023–2024, un echipament complet pentru copii (7–11 ani) costa 60 de lei pe o zi, ajungând la 260 de lei pentru cinci zile, iar pentru adulți tarifele porneau de la 70 de lei pe zi și urcau până la 310 lei pentru cinci zile.

Autor - Ștefania VESA
21 noiembrie 2025 la 09:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Accident pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona Boița. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital, miercuri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 13 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.