Câştigătorul paradei, Ţuchi, un căţel abandonat în judeţul Sibiu, dar care deja a pozat pentru reclame în SUA

Câştigătorul paradei, Ţuchi, un căţel abandonat în judeţul Sibiu, dar care deja a pozat pentru reclame în SUA

Peste 200 de iubitori de animale şi tatuaje din ţară şi străinătate au participat la prima paradă a căţeilor care a avut loc sâmbătă seara, pe Strada Cetăţii, supranumită şi „Cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, în cadrul celei mai vechi convenţii de tatuaje din România, Transilvania Tattoo Expo.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre participanţii care au defilat pe covorul roşu în faţa Sălii Thalia s-a numărat şi Nes, una dintre cele mai tatuate femei din lume, venită din New York (SUA) pentru Transilvania Tattoo Expo Sibiu, dar şi un cuplu de ucrainieni, cu un căţel care a atras toate privirile cu ţinuta sa.

Denisa Gruncă sibianca care s-a remarcat în ultimii ani cu creaţiile ei inedite, practic a creat peste o sută de genţi unicat în atelierul său, acum a reuşit împreună cu căţelul ei să câştige marele premiu şi locul întâi la inedita paradă, organizată în premieră la Sibiu. Aceasta împreună cu Ţuchi au fost însoţiţi pe covorul roşu, de băieţelul Denisei. Ţuchi, un căţel abandonat în urmă cu şase ani în satul Daia din judeţul Sibiu şi salvat de Denisa Gruncă, urmează să apară în reclame în SUA, la accesorii pentru câini. Juriul a ales câştigătorii primelor trei locuri la paradă, în funcţie de aplauzele primite de fiecare participant.

„Ţuchi s-a născut vedetă, dar eu m-am ocupat de educaţia lui. Pe Ţuchi l-am luat dintr-un sat, Daia, când avea patru luni, acum are aproape şase ani şi a fost primul nostru „copil”. Noi am salvat acest căţel, după ce toată familia lui a murit călcată de maşini, el a fost singurul supravieţuitor. Este prima dată când participă la orice, acum o săptămână a câştigat un casting pentru o firmă din SUA, să prezinte zgăzi şi lese. Eu sunt pentru salvarea animalelor, orice să nu cumperi câini, sunt atâtea animale abandonate în centre şi putem face ceva. Sper să se schimbe legea, bietele animale stau 14 zile în centre după care sunt… nu vreau să zic ce sunt, dar să se schimbe legea şi să facă ceva Parlamentul”, a declarat Denisa Gruncă, stăpâna căţelului Ţuchi, câştigătorul paradei căţeilor şi tatuajelor.

Instructoarea canină, Deborah Farao, invitată de către organizatorul Transilvania Tattoo Expo, artistul tatuator Ovidiu Popârţan, la această ediţie, a organizat nu doar antrenamentele gratuite, dar a avut şi ideea acestei parade în premieră pentru Sibiu.

„Ăștia aţi fost voi, inima Sibiului meu frumos. Oameni care v-ați adunat din dragoste de căței, oameni care s-au respectat, ajutat, apreciat, aplaudat reciproc. Oameni care iubesc oameni și câini. Voi sunteți Sibiul inimii mele.  Aici, la parada Rock’n’Bark în cadrul Transilvania Tattoo Expo , Am organizat prin Dogdharma – Reabilitare și dresaj Canin în premieră pentru Sibiu o paradă de tatuaje și de căței care a atras 200 de oameni. Stăteam om în om dar cu bun simț și respect. Minunat! Îi mulțumesc în primul rând lui Ovidiu Popartan pe care l-am cunoscut acum 2 săptămâni, l-am chemat la o cafea și într-un timp așa scurt, am pus pe picioare toate evenimentele cu cățeii la care ați participat! Îi mulțumesc pentru mâna liberă și încredere în organizare dar și pentru cel mai rock’n’roll covor roșu din lume! Lui Hora Rockx îi mulțumesc pentru cel mai tare show pe care îl puteam avea. Ne-a energizat și încălzit cu vocea lui și am râs copios la glumele lui”, a transmis Deborah Farao, după eveniment. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea de a 12-a ediţie a Transilvania Tattoo Expo continua duminică, începând cu ora 13.00, la Sala Thalia din Sibiu, în faţa acesteia şi lângă Turnul Gros. De la ora 14.00 începe şedința de dresaj de grup pentru câini pui, iar de la ora 15.00, cea pentru căţeii pui. Aceste şedinţe sunt gratuite.

Ediţia din acest an aduce la Sibiu şi o expoziţie de motociclete de colecţie, pe cei din Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova. De asemenea iubitorii de artă sunt aşteptaţi să vadă pictură live în fiecare zi cu Ovidiu Popârţan şi Marius Jucan. 

Duminică este ultima zi în care vă puteţi tatua la Transilvania Tattoo Expo sau puteţi să-I vedeţi pe Joe Smith şi pe Nes, aflaţi prima dată la un festival de tatuaje din România. Cei doi au venit din SUA şi sunt colecţionari de tatuaje: Joe este un artist foarte apreciat, dar şi cu multe tatuaje, printre puţinii care realizează tatuaje în ochi, iar Nes este una dintre cele mai tatuate femei din lume. Duminică seara este festivitatea de premiere, când se vor decerna trofeele cele mai importante ale evenimentului. 

Biletele au fost puse în vânzare pe www.ambilet.ro, la preţul de 20 de lei/zi, dar se găsesc şi la intrare în Sala Thalia. 

26 mai 2024 la 10:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.