Câștigători ai Concursului Internațional George Enescu vor susține recitaluri unice pe scena din Sibiu

Câștigători ai Concursului Internațional George Enescu vor susține recitaluri unice pe scena din Sibiu

„Muzica speranței” va răsuna în Sibiu între 4-18 septembrie 2022, în cadrul unei noi ediții a Concursului Internațional George Enescu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tineri artiști, câștigători ai Concursului Internațional George Enescu, îi vor încânta pe sibieni cu recitaluri extraordinare, la Sala Thalia: pianista sud-coreeană Yeon-Min Park, violonistul român Valentin Șerban acompaniat la pian de artistul Gabriel Gîțan și Daria Parkhomenko, o pianistă rusă de origine română.

 

Biletele la cele 3 recitaluri au fost puse deja în vânzare

 

Asociația Culturală Play, organizatorul și promotorul Concursului Internațional George Enescu la Sibiu, anunță punerea în vânzare a biletelor de acces la cele 3 recitaluri de gală susținute de unii dintre cei mai talentați artiști din noua generație, care ne vor frapa cu maturitatea muzicală precoce și versatilitatea stilistică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Biletele se pot achiziționa online de pe platforma AmBilet.ro la prețul de 50 lei pentru acces general sau 25 lei pentru elevi, studenți, pensionari sau abonați ai Filarmonicii Sibiu.

 

Talentul incomensurabil al tinerilor artiști, confirmat la zeci de concursuri muzicale internaționale

Primul recital din seria celor trei este susținut de artista sud-coreeană Yeon-Min Park în 6 septembrie 2022, ora 19:00, la Sala Thalia. Artista și-a obținut recunoașterea prin câștigarea premiului I la prestigiosul Concurs Internațional George Enescu, în mai 2021, precum și o Mențiune specială pentru cea mai bună interpretare a compoziției lui George Enescu. În finală a interpretat Concertul nr. 3 al lui Rahmaninov cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta lui John Axelrod, uimind sala prin coloristica sunetelor și căldura interpretării.

Yeon-Min și-a descoperit pasiunea de nedescris pentru a fi pianistă de concert încă de la primul ei recital solo, la vârsta de 23 de ani și a început imediat un progres uluitor împreună cu instrumentul său. Are un talent nemărginit și o mare putere de a transmite emoție prin fiecare notă muzicală, adunând deja un palmares important de premii în numeroase competiții internaționale. A câștigat premiul I și premiul publicului la Concursul Internațional de Pian de la Lyon în 2019, premiul I la Concursul Internațional de Pian Suzhou Jinji Lake în 2017, premiul I la cel de-al 40-lea Concurs Internațional de Pian Palma d’Oro, premiul I la Concursul Internațional de Pian de la Hanoi în 2015, premiul I la Concursul Internațional de Pian din Mayenne 2016, premiul cel mai mare la Concursul Internațional de Muzică de la Seul în 2017 și cel mai mare premiu, precum și premiul pentru muzică de cameră la Concursul Chopin de la Darmstadt.

Cu repertoriul său complex, care acoperă de la baroc până la perioadele contemporane, Yeon-Min Park a susținut concerte în Coreea de Sud, China, Italia, Germania, Israel, Franța, România, Portugalia, Polonia, având interpretări solo, concerte de muzică de cameră și concerte orchestrale. Totodată, a colaborat cu importante orchestre ale lumii.

Concursul Internațional George Enescu la Sibiu prezintă în continuare recitalul extraordinar susținut de violonistul român Valentin Șerban și pianistul Gabriel Gîțan – joi, 15 septembrie 2022, ora 19:00, la Sala Thalia. Artiștii au pregătit un program cu opere de rezonanță, în care îmbină măiestria tehnică, emoția și dinamismul interpretării: Sonata nr. 3 „În caracter popular românesc" de Enescu, Sonata nr. 4 pentru vioară solo de Ysaye, Sonata nr. 2 în Re minor de Schumann și Fantezia "Faust" de Wieniawski.

Valentin Șerban este câștigătorul marelui premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu (ediția 2020/21), după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, la Ateneul Român. Artistul, în vârstă de 31 de ani, a obținut diploma de licență la Universitatea Transilvania din Brașov și a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici. Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret. A câștigat importante concursuri naționale și internaționale de vioară, cum ar fi Concursul Internațional Andrea Postacchini (Italia), Concursul Național Mihai Jora (România), Concursul Internațional Ștefan Ruha (România), Concursul Internațional În Memoria lui Enescu (România).

Pianistul Gabriel Gîțan a urmat cursurile de licență și master ale Universității Naționale de Muzică din București. A susținut recitaluri pe scene importante atât în calitate solistică, dar și alături de parteneri de muzică de cameră. Astfel, în decembrie 2019, a fost invitat să cânte în seria concertelor de muzică clasică de la Saint Martin in The Fields – Trafalgar Square, Londra. A colaborat și cu Institutele Culturale Maghiare, susținând recitaluri de pian la sediile acestora din Paris și Londra în 2017, respectiv 2018. La Sala Mică a Ateneului Român a susținut șapte recitaluri camerale în cadrul Stagiunii de Marți Seara (2017-2022).

La Concursul Internațional „George Enescu”, ediția 2020/2021, Gabriel Gîțan a fost acompaniator oficial la secțiunile vioară și violoncel. În iunie 2021 a cântat alături de violoncelistul Ștefan Cazacu într-un recital din cadrul Mogoșoaia ClasicFest, iar în septembrie 2021 a cântat împreună cu Valentin Șerban pe scena Sălii Auditorium Maximum din Cluj-Napoca într-un recital organizat în cadrul Festivalului Enescu 2021.

Ultimul recital de gală este susținut de pianista Daria Parkhomenko, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu din București, ediția 2018. Evenimentul este programat sâmbătă, 17 septembrie 2022, ora 19:00, la Sala Thalia. Artista a pregătit un program muzical condensat, de o profunzime emoțională greu de cuprins în cuvinte, ce include lucrări semnate de Enescu – Sonata 1 op. 24, Rachmaninov – Variations on a Theme of Corelli, Op. 42, Schumann – Fantasiestücke op. 12 și Franck – Prélude, Fugue et Variation, Op. 18.

Daria s-a născut în Rostov-pe-Don, Rusia, a trăit în Ucraina, dar originile îi sunt românești. A început să cânte la pian la vârsta de 4 ani. A studiat la Colegiul Special de Muzică din cadrul Conservatorului de Stat Rahmaninov cu prof. Sergei Osipenko și continuă în prezent studiile cu prof. Stepan Simonian la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg și la Școala de Muzică din Fiesole, Italia, cu prof. Eliso Virsaladze.

Artista este laureata a zeci de concursuri internaționale de pian, printre care Concursul de Pian de la Sendai, Japonia (premiul al III-lea și premiul publicului, 2019), Concursul de Pian СlaviCologne (premiul al II-lea, 2019), Concursul In musica din Roma (premiul al II-lea, 2018), La Palma d’Oro din San Benedetto del Tronto, Italia (premiul al III-lea, 2018), Concursul Pietro Iadeluca din Carsoli, Italia (premiul I, 2017), Concursul Mendelssohn de la Berlin cu Piano Trio HON (premiul al II-lea, 2017), Concursul de la Tallinn (premiul al III-lea, 2016), Concursul Nuova Coppa Pianisti la Osimo, Italia (premiul al II-lea, 2016), Concursul Hamburg Composers (premiul I, 2016), Concursul de Pian M.K. Čiurlionis în Vilnius (premiul al II-lea, 2015), Young Talents of Russia la Moscova (premiul I, 2009), Concursul de Pian Blütner la Kaliningrad (premiul al III-lea, 2007).

Totodată, a susținut recitaluri și concerte cu orchestre în săli importante din Rusia, Europa, Taiwan, Japonia, SUA, a cântat la festivaluri de renume și a participat la cursuri de măiestre susținute de Alfred Brendel, Dmitri Alexeev, Michel Béroff, Grigory Gruzman, Vladimir Ovchinnikov sau Anna Vinnitskaya.

Recitalurile din cadrul Concursului Internațional George Enescu la Sibiu sunt organizate de către Asociația Culturală PLAY – promotorul evenimentului și sunt co-finanțate de Primăria Municipiului Sibiu. Parteneri: Artexim, Filarmonica de Stat Sibiu.

 

 

28 august 2022 la 19:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Sory Sibiu oferă cadoul perfect pentru iubitorii fotbalului: albumele, stickerele şi figurinele FIFA World Cup 2026
O dată la patru ani e sărbătoare pentru iubitorii sportului rege din toată lumea, iar vara aceasta a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 6 ore
Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
FC Tălmaciu U19, în finala regională, duminică, la Făgăraş
După ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană județeană U19, FC Tălmaciu ajunge în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 8 ore
FITS 2026 începe astăzi. Recomandările zilei
Sibiul intră de astăzi în atmosfera celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 11 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Andrei Petică revine la CSU Sibiu după 8 ani. “Mă întorc mai pregătit ca niciodată să lupt pentru culorile galben-albastre”
Gruparea studenţească sibiană anunţă că a ajuns la un acord cu Andrei Petică, un baschetbalist de 33 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Răşinariul şi-a aflat adversarii din faza regională a Cupei României. La Cristuru Secuiesc şi acasă cu Ciucaşul sau Carpaţi Covasna
Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ACS Păltiniş Răşinari, a fost repartizată în Grupa B a Regiunii 3,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 18.06.2026 MEDIAS, Strada...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 2 zile
(P) Bazinul Olimpia se renovează din temelii!
Au început lucrările de renovare a Bazinului Olimpia, una dintre cele mai importante și emblematice baze sportive din...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Junii Sibiului, alături de Valentin Precup într-un spectacol aniversar
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Pitești, joi, 18...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.