Câștigă o invitație dublă la un spectacol de comedie!

”Gunoierul” este spectacolul pe care sunteti invitați să îl urmăriți marți, 14 martie, de la ora 19,00, la Casa de Cultură din Cisnădie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”La finalul unei zile obositoare, Domnul mai are o sarcină de îndeplinit: să arunce gunoiul la tomberon. Acolo, are parte de o întâlnire surprinzătoare cu un… cititor în gunoaie. Metodic precum un detectiv, Gunoierul îi analizează resturile și îi dezvăluie lucruri de care el nu are habar și care au legătură cu viața lui, dar și cu cea a vecinilor. Căci nu o să îți vină să crezi câte poți afla, aruncând un ochi în sacul cu gunoi al cuiva. Ușor, ușor, Domnul o ia razna și este cuprins de paranoia, realizând că Gunoierul ar putea avea dreptate. Ce enigme ajung cei doi să rezolve și ce consecințe apar veți afla vizionând spectacolul „Gunoierul” – o comedie spumoasă, care va trezi atât râsul, cât și investigatorul din tine”,  ne-au transmis organizatorii.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Premiul nostru constă în două invitații duble la spectacol!

Reguli de participare:

– Dă-ne Like paginii de Facebook TRIBUNA, dacă nu ai făcut-o pâna acum!

– Trimite-ne o poză cu ecranul tău de "Like TRIBUNA" pe adresa de email: marketing@tribuna.ro și poți fi tu unul dintre câștigători!

 

*Vom anunța câștigătorii luni 13 martie la ora 13.00!

 

10 martie 2023 la 12:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 6 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Sibiul turistic, acest imens loc de cazare
 * Peste 480 de unități autorizate în oraş şi aproape 2.000 în judeţ. 12 dintre ele sunt de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Încep înscrierile pentru “Bibliovacanța 2025” la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA anunţă că începând de lunea viitoare - 23 iunie, debutează înscrierile pentru programul "Bibliovacanța". Programul...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
acum 10 ore
Investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în municipiul Sibiu, județul Sibiu
(CP) Distribuție Energie Electrică Romania, sucursala Sibiu, derulează lucrarea de investiții ”Stația de transformare 110/20 kV Sibiu Vest în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 11 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 11 ore
Weekend plin pentru polițiști: alcool, permise reținute, un furt de poveste și multe dosare penale
Sfârșitul de săptămână care s-a încheiat a fost unul plin de evenimente pentru polițiștii sibieni. Aceștia au desfășurat...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 12 ore
O nouă etapă pentru înscrierea la creșe. Unde au mai rămas locuri libere
 Astăzi debutează a doua etapă de înscriere a copiilor la creșă. Preluarea dosarelor se va face până în...
Actualitate
3 min de citit