"Cartea bună e ca o conversaţie cu un om deştept"

"Cartea bună e ca o conversaţie cu un om deştept"

* A zis marele scriitor rus Lev Tolstoi şi avea dreptate. Eu l-aş completa, spunând că zăbovitul în fa­ţa televizorului este precum ai asculta perorând un ins plicticos. (Poate vă amintiţi că, la început, talk-show-ul era un dialog al moderatorului cu un invitat. Apoi, au fost doi invitaţi, apoi aceştia s-au tot înmul­ţit, unii moţăind până le vine rândul să-şi dea cu pă­rerea într-o problemă în care e tufă de Veneţia. Un exemplu tipic este Dumitru Pelican, fost comentator de fotbal, ajuns senator şi "priceput" în toate.)  * O doamnă firoscoasă, care nu lipseşte de la concertele Filarmo­nicii sibiene, îi spunea unei surate, iar eu trăgeam cu urechea la masa lor: "Auzi, dragă, au început să vină la concerte toţi afonii, doar ca să-i vadă lumea, Mitocanii se trezesc aplaudând între allegro şi adagio pertur­bând spectacolul" Vedeţi de ce ocolesc eu "cea mai frumoasă stradă din Sibiu"?! * Publicitate din Sibiul anu­lui 1948: "Heinrich Hermann, str. I. V. Stalin nr.35, atelier pt. tot felul de perii. Separăm perii pt. dinţi."După război, găseai în Sibiu sumedenie de ateliere de tot felul, oamenii preferând să-şi repare pantofii, hainele, ceasurile, maşinile de cusut, sobele, bicicletele etc.decât să cumpere unele noi. Acum s-au boierit. * Într-un articol, Andrei Pleşu face apologia bragăi: "Una dintre bucuriile copilăriei mele era paharul cu bragă de 40 de bani.În 1963, ajungând în Bucureşti şi văzând oa­meni stând la coadă la bragă, am testat şi eu această băutură căcănie, specifică locului. Mi-a venit să-mi vărs maţele după prima înghiţitură…* Cică un oltean l-a întrebat pe un regăţean dacă scutul anti-rachetă plasat la noi e de bine sau de rău. Regăţeanul n-a şti­ut, aşa că l-a lămurit olteanul, mai iute de picior şi la minte: "E de rău, bre, că de era de bine nu-l puneau la Deveselu, ci la Bucureşti". * După un raport medical din 1888," din 1049 de case din Rm. Vâlcea, 534 nu au privaţi deloc (ca la Sibiu, în Evul Mediu!), 487 sunt fă­cute din coceni şi doar despre 28 se poate spune că corespund normelor sanitare. "Acum or fi mai multe care au "privăţi". * Când contracta o răceală mai serioasă, în general prin ianuarie-februarie, tata cerea să fie tratat "naturist": inhalaţii, transpiraţii, ceaiuri, ventuze. Mama îi punea pe spate ventuzele, recitându-i din Păstorel Teodoreanu: "Când pui ventuze, te simţi bine/Şi nu e lucru de mirare/Ai supt o viaţă din pahare/ Acuma ele sug din tine". * Fãnuş Neagu, care n-a fost doar un scriitor înzestrat cu har, ci şi un mucalit "de la câmpia Brăilei", a înşirat într-un loc porecle ale oamenilor de prin satele limi­trofe. Iată câteva de tot hazul: Bobârnac, Bavarezu, Câcârigu, Părpală, Telelezu, Ciufrundel, Fâneaţă, Boţârlău, Jumară, Frigevulpe, Pârţu, Bibeaşcă, Atârnatu, Clănţău, Nanatârc…Şi prin satele transilvane sunt porecle, dar fără atâta imaginaţie. * O doamnă îi reproşa lui Emil Cioran faptul că e împotriva a tot ce s-a făcut după ultimul război mondial. La care, filozoful i-a replicat: "Aţi greşit în privinţa datei. Eu sunt împotriva a tot ce s-a făcut de la Adam încoace". * Un celebru actor de pe vremea filmului mut, Groucho Marx, în timpul liber era destul de vorbăreţ. El spunea: "Nu vă încredeţi în cuplurile care se ţin de mână. Dacă cei doi nu-şi dau drumul la mâini, o fac de teamă că se vor omorî între ei. "Cunosc perechi care în public se giugiulesc, iar în intimitate se păruiesc. * Romancierul francez Ale­xandre Dumas-tatăl (probabil) a scris şi un "Dicţionar de artă culinară", ca divertisment. Iată cum îl descrie pe cocoş: "Este, cu siguranţă, pasărea cea mai glorioasă ,cea mai vigilentă şi cea mai curajoasă din câte există. În ce priveşte orgoliul, nu avem decât să-l privim patrulând în mijlocul haremului de găini, pentru a recunoaşte că sub acest raport, el este rivalul păunului." De acord, dar sfârşitul lui va fi tot în oala de supă…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

27 octombrie 2023 la 09:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
A doua zi a Festivalului Verzei de la Moșna a început. Producătorii locali își prezintă recolta
Festivalul Verzei de la Moșna a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și se desfășoară sâmbătă și duminică,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Sibiul, pe locul 5 în România la numărul de turiști. Cu 6,3% mai multe sosiri decât în 2025
Județul Sibiu ocupă locul al cincilea la nivel național după numărul de sosiri turistice înregistrate în primele opt...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Drumeție de toamnă spre crestele Făgărașului. Traseul pornește de la Mănăstirea Turnu Roșu spre golul alpin
Programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, organizează sâmbătă, 17 octombrie, o drumeție în Munții...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 4 zile
150 de cicliști pornesc mâine într-o tură de 60 de kilometri prin Țara Oltului. Scurte resticții pe DN 1
Turul ciclist „Pedalează și Vizitează” va debuta mâine, 10 octombrie, în Avrig. Cei 150 de participanți vor pleca...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 zile
A lu’ Escana din Porumbacu de Sus găzduiește o seară de jazz și blues
O seară de jazz și blues va avea loc pe 17 octombrie, în Porumbacu de Sus, județul Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 zile
Smiley și Pavel Bartoș vin la Sibiu cu filmul „Vacanță All Inclusive”
Caravana filmului „Vacanță All Inclusive” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie 2026. Smiley, Pavel Bartoș și echipa filmului...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.