Aveam un cunoscut căruia puteai să îi ceri orice, pentru că îți promitea că îți va face rost în cel mai scurt timp. Dacă îi spuneai că ai vrea un pui de elefant, stătea pe gânduri câteva secunde, apoi îți spunea că are el un prieten care, la rândul lui, are un văr în Africa și în două săptămâni îți poate trimite pachidermul. Bineînțeles, mare parte din promisinile lui rămâneau la stadiul de angajament neonorat, iar cei ce îl cunoșteau se amuzau copios pe seama avântului său declarativ. Din fericire, personajul nu e politician, deși tare i s-ar fi potrivit această îndeletnicire. Mi-am adus aminte de el văzându-i pe unii dintre politrucii de la București cum aruncă, în stânga și în dreapta, cu promisiuni care mai de care. Eliminarea vizelor pentru SUA e un vis al multor români, așa că tema e o gogoașă pudrată cu zahărul promisiunilor, numai bună de livrat electoratului ce-și dorește să pună piciorul pe tărâm american. Povestea eliminării vizelor am mai auzit-o și la alte ceasuri de cumpănă electorală, așa că, era păcat să fie ratată ocazia valorificării subiectului în scop propagandist. Cică, din octombrie am putea să ne luăm zborul spre SUA, fără viză. Stați pe aproape. Nimic de zis, la cât ne-am gudurat pe lângă partenerul strategic, merităm să putem călători fără viză, doar că pe foarte mulți români îi frământă împlinirea unor lucruri mult mai la îndemână. Pentru tot mai mulți conaționali, și o ieșire la Căciulata sau la Eforie Nord a ajuns un lux, așa că perspectiva de a face plajă la Miami fără viză nu e neapărat un motiv de frenetică bucurie. Pe români îi chinuie birurile drăcești pe care nicio apă sfințită a vreunei guvernări nu le-a putut domoli. Există o categorie pentru care eliminarea vizelor e o veste bună, însă pentru un segment masiv din societate, această hotărâre e frecție la piciorul de lemn. Acum, nu înseamnă că trebuie să și credem în miracolul eliminării începând cu luna octombrie, dar presupunând prin absurd că el se va produce, te întrebi dacă asta era una dintre marile vești pe care alegătorul năucit de atâtea jurăminte o aștepta. Degeaba poate familia Ionescu să plece oricând spre continentul de dincolo de gârla cea mare dacă n-are bani pentru drum, cazare și hamburgeri americani. E ca și cum îi arăți unui biet infirm, care și-a pierdut picioarele într-un accident, o pereche de pantofi comozi și arătoși. Mă rog, eliminarea unor restricții de acest fel e binevenită, dar cum rămâne cu netezirea potecii existenței de zi cu zi?