După lectura cărții ce v-am prezentat ieri credeam că am să îmi odihnesc sufletul. Nu a fost așa. Am apucat să răsfoiesc și apoi nu m-am putu dezlipi de lucrarea lui Paul Roland, Viața sub ocupația nazistă. Lupta pentru supraviețuire în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (Ed. Prestige, București, 2021, 298 pg.). În traducerea Irinei Apostolescu- pe alocuri stângace, dar coerentă și ajutând lecturii- cartea place, în ciuda subiectului. Ritmul jurnalistic al cărții, multitudinea de ipostaze ale omeniei la vreme de nebunie dictatorială, dramele jertfei unor oameni de dragul vindecării de trădare a propriului popor, debilitatea unor sisteme politice și de gândire juridică ori pur și simplu teroarea pe care o resimți citind paginile acestei saga a cotidianului arestat te obligă la meditație, la asumare, într-un fel sau altul, a propriei sănătăți sufletești. O dată în plus se vădește că nu avem de a face cu  draci roii sau negrii și că diavolul e diavol indiferent de culoarea în care își drapează vicleșugul. Autorul a ales să ne povestească viața cotidiană pe măsură ce nazismul subjugă, țară după țară, vale după vale, deal după deal, o Europă la fel de dezbinată și dezorientată ca aceasta în care trăim. Și recunosc că citirea cărții mi-a dat frisoane tocmai din acest punct de vedere. O reconstrucție a trădărilor și abuzurilor, multe identice acelor care au trecut ani și peste ni, dovedind că pentru cuceritor nu există lege. În toate zonele Europei occidentale s-au vădit nervurile unui cadavru ce nu și-a murit încă moartea: colaboraționismul. S-au ridicat șacali pe toate hoiturile posibile. Și acest șacalism urlă încă în sângele ce pulsează în trupul europenismului.  Veți vizita orașe supuse bombardamentelor, țări rupte, lagăre și ghettouri și veți afla despre legi incredibil de inumane și lupte ascunse ori vădite deplin, rezistența fiind mult mai mult decât afișarea haștagului pe colțul de facebook. O lume în care chiar scrierea unui Jurnal era o formă de rezistență (și cât de mult datorăm Jurnalului Annei Frank, stinsă la doar 15 ani de tifos, în lagăr). În care a dărui o bucată de pâine însemna să rupi, real de la gura alor tăi, făcându-i ai tăi pe toți cei pe care-i hrănești. Vizibil aruncare în trădare a civismului a fost una din manevrele naziste. Am rămas uimit nu de ferocitățile pe care le știam din filmografie sau citit ci de incredibila pornire a germanilor pe Regatul Luxemburgului sau de rezistența Norvegiei. Poate merită să reamintim că în Luxemburg a existat o lege în care numele franțuzești trebuiau traduse obligatoriu în germană, uneori după o listă de nume pusă la dispoziție de Gestapo sau că norvegienii se salutau, în semn de unitate, cu salutul „Crăciun Norvegian” ca semn al naționalismului rezistent la Noua ordine propovăduită cu moartea de Hitler. Cum uită Europa e o problemă, dar cum ne aruncăm noi în valul uitării ei, e cu totul altă problemă! Cartea lui Paul Roland aduce o serie de noutăți despre cotidianul supus presiunii și terorii. Părți întregi din istoria popoarelor au supraviețuit demn uciderii din culpă a sufletului omenesc pentru că nu s-au pierdut în ideologii vulgare, urâte, ucigașe. Din acele insule de rezistență omenirea și-a recăpătat suflul și sufletul. Cartea trebuie citită mai ales în latura umanului biruitor. Remarcabil ca stil, materialul poate deveni, oricând, o frumoasă lecție de istorie. Pentru cei care o uită sau o minimalizează.