Când pasiunea umană devine istorie

De ceva timp mă delectez, exact acesta este cuvântul, cu o serie de cărți ale lui Dan-Silviu Boerescu. Vă amintesc numai două dintre ele:  Incredibilele întâmplări de la Curtea Regală a României (Ed. Neverland, București, 2021, 229 pg.) și Povești tulburătoare de iubire din Vechii București- de la Ralu Caragea și Veronica Micle la Martha Bibescu și Măriuca Cantacuzino: docu-drame și mituri urbane, însoțite de însemnări din presă  (Ed. Neverland, București, 2021, 261 pg.). Un soi de documentare, extrem de atentă și valoroasă, a istoriei de can-can din care însă strălucesc viețile și întâmplările unor oameni care sunt istorie. Și ce istorie. Citindu-l pe Dan-Silviu Boerescu ai senzația că ai tras chiulul la ora de istorie și că modul în care el îți descoperă viața Țării, așa, din colțul de alcov de amor și printre grilajele cenzurii de odinioară, ar putea constitui un motiv în plus să-ți iubești poporul. Plin de păcate, fără îndoială, dar și luminat de virtuți neașteptate. Scris alert- păcat că uneori textul se reia în același capitol și informațiile se amestecă oarecum- texul unor astfel de istorii e lămuritor și cred că pentru un doritor de alfabetizare soft într-ale Istoriei nu va fi tocmai ușor. Par irizări ușor de citit ale unor adevăruri dar pentru înțelegerea lor, în ciuda bunei documentări, autorul cheamă alte lecturi ale tale, te flambează cu artificii mucalite și ironii mușcătoare. Îl simți. Antipatizează și iubește, scrie pătimaș despre pătimași și pătimitori. E o limpezire de lectură necesară pentru ca parte din ceea ce nu știi ca român să înveți cu ușurință. Pentru a învăța din trădările ușurătății și din greutatea jertfelniciei deopotrivă. Știu că mai sunt și alte volume ale autorului. Acestea însă mi-au furat câteva nopți de lectură și zic că a meritat.