Campionul en-titre Simone Tempestini, despre Raliul Sibiului Bilstein 2025: ”Mi se pare un traseu mai greu, mai complex”

Campionul en-titre Simone Tempestini, despre Raliul Sibiului Bilstein 2025: ”Mi se pare un traseu mai greu, mai complex”

Ediția din acest an a Raliului Sibiului Bilstein are provocările ei, iar despre traseu l-am provocat pe campionul en-titre, Simone Tempestini, să vorbească, în conferința de presă găzduită, joi seara, de sediul Bilstein.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Italianul consideră că traseul de-acum e mai dificil și mai complex decât la edițiile precedente, susținând că e de așteptat ca, pe unele probe, până și mașinile mai lente să prindă o viteză superioară față de edițiile precedente, dând drept exemplu ”speciala” Gâtu Berbecului, parcursă acum în sens invers.

De asemenea, Tempestini junior e de părere că ploile căzute în ultima vreme la Sibiu vor afecta suprafața de rulaj.

”Mi se pare un traseu mai greu, mai complex, având în vedere că una dintre probe, care anul trecut s-a desfășurat în urcare, se va desfășura acum în coborâre. Asta înseamnă că viteza va fi mai mare pentru toți concurenții, adică și pentru cei care concurează cu mașini un pic mai puțin performante. Proba devine mult mai dinamică. Iar în ceea ce privește surpafața, cu siguranță este un pic diferită, pentru că, având în vedere că în ultimele zile vremea nu a fost așa frumoasă. Asta ar putea afecta în timpul cursei, ca proba să devină și mai dură pentru mașinile de concurs, având în vedere că suprafața va fi un pic mai moale. Pot ieși mai multe pietre la suprafață și poate fi mult mai greu pentru piloți să menajeze în mod corect mașinile și anvelopele”, susține italianul.

 

Proba preferată: între Șanta și Gâtu Berbecului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tempestini stă în cumpănă când e nevoit să aleagă proba sa preferată de la Sibiu, anul acesta, oscilând între Șanta și Gâtu Berbecului: ”Provocările, la Raliul Sibiului, sunt mereu foarte interesante. În primul rând, probele sunt foarte grele, ai nevoie de o dictare foarte bună. Sunt porțiuni mai virajate și altele de viteză foarte mare și este știut faptul că este o cursă un pic dură, adică trebuie să reușești să menajezi și mașina de concurs, dar și să reușești să nu faci greșeli, să nu pierzi timpul. Cred că o probă frumoasă este Șanta. Mie-mi place, fiindcă e pe coborâre și practic atunci ne dăm seama că, dacă am avea și mai mulți cai putere, ar fi și mai interesant, avându-se în vedere că 300 de cai la vale se simt total diferit față de 300 în urcare. Anul acesta, este și proba Gâtu Berbecului, tot la vale, adică o să fie și mai interesant, așa că – zic eu – lupta pentru cele mai frumoase două probe pentru mine, între astea o să fie”.

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
11 iulie 2025 la 10:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 8 minute
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 minute
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 27 minute
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 37 minute
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 50 minute
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
RÂU SADULUI: Conferinţă privind refacerea şi întreţinerea pajiştilor montane
Comuna Râu Sadului va găzdui a V-a întâlnire a Consiliului Consultativ Local privind reabilitarea pajiștilor ca soluție pentru...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
„Obraznici” în catalog, copii cu ADHD în realitate. Ruxandra Cibu Deaconu pregătește o dezbatere despre diagnosticarea timpurie, la Sibiu
Senatoarea USR de Sibiu Ruxandra Cibu Deaconu și reprezentanții Asociației ADHD – Sprijin pentru Neurodiversitate pregătesc o dezbatere...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Zilele Sănătății Plămânilor la Sibiu. Spirometrii și conferințe cu părintele Necula și episcopul Macarie
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează, în perioada 17–19 noiembrie 2026, Zilele Sănătății Plămânilor, un eveniment dedicat prevenției bolilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
O afacere sibiană, cu 80 de angajați, a ajuns la un milion de abonați pe piața telecom din SUA
Un serviciu de telefonie mobilă dezvoltat și susținut de o echipă importantă din Sibiu a ajuns la un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
Poveştile veteranilor sibieni din teatrele de operaţii spuse în Primăria Sibiu
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, sărbătorită anual, pe 11 noiembrie, a fost marcată, la Sibiu, printr-o expoziție...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
MÂRȘA: Tânăr de 29 de ani, reținut după ce ar fi șantajat și agresat un bărbat pentru bani
Un tânăr de 29 de ani, din Mârșa, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru șantaj în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
15 afaceri vor primi finanțare pe Via Transilvanica. Traseul traversează 13 localități din județul Sibiu
Un program de sprijin pentru antreprenorii de pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.