Campanie de sterilizări gratuite organizată de Animal Life Sibiu

Asociația Animal Life Sibiu a reușit, în doar trei zile, să sterilizeze 271 de animale dintre care 110 pisici și 161 câini, în cadrul primei campanii de sterilizări gratuite din acest an. Efortul și implicarea vor avea un impact major asupra controlului populației animalelor fără stăpân și asupra bunăstării acestora. Succesul acestei campanii nu ar fi fost posibil fără sprijinul unor parteneri și voluntari dedicați.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Această acțiune nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și implicarea unor oameni extraordinari, cărora le suntem profund recunoscători:

Medicilor veterinari de la SUST Orphan Animal Clinic Bucharest – Green Vetcare care și-au dedicat timpul și priceperea pentru a ajuta animalele din comunitatea noastră. Profesionalismul și devotamentul vostru au făcut diferența!

Organizației SPEP – Stray Prevention and Education Program, care a finanțat sterilizările, demonstrând încă o dată că doar prin solidaritate putem schimba în bine viața animalelor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Voluntarilor noștri, fără de care această campanie nu ar fi fost posibilă! Munca voastră, energia și dedicarea ne inspiră în fiecare zi.

Primăriei Talmaciu, pentru sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea campaniei. Colaborarea dintre autorități și organizațiile de protecție a animalelor este esențială pentru a construi o comunitate mai responsabilă.

Organizației Vilshofener Hunderettung und Tiertafel e.V care ne-a susținut financiar și ne-a fost alături cu încredere și generozitate. Ajutorul vostru ne-a permis să oferim șansa unei vieți mai bune pentru atât de multe animale!

Această campanie a fost un succes datorită fiecăruia dintre voi! Împreună, am făcut un pas important pentru bunăstarea animalelor și pentru o comunitate mai responsabilă”, au transmis reprezentanții Animal Life Sibiu într-o postare pe Facebook.

Autor
30 martie 2025 la 18:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Cosmin Rus
acum 5 ore
Biciclist rănit în munții Cindrel
Un bărbat de 63 de ani a avut nevoie de ajutorul echipei Salvamont după ce a căzut cu...
Eveniment
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 8 ore
Accident în Poiana Sibiului. Un copil și o tânără au ajuns la spital
O tânără de 23 de ani și un copil de 10 ani au fost răniți întrun accident rutier...
Eveniment
2 min de citit