„Călătorie într-o sobă – care arde albastru”, la Muzeul de Artă Contemporană

„Călătorie într-o sobă – care arde albastru”, la Muzeul de Artă Contemporană

Muzeul de Artă Contemporană organizează în acest sfârșit de săptămână vernisajul expoziției „Călătorie într-o sobă – care arde albastru”, realizată de artiștii Anca Coller și Iulian Gospodin.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sala de expunere, din cadrul Muzeului de Artă Contemporană, va deveni un laborator în centrul căruia se află o sobă reinterpretată, întoarsă parcă pe dos: un cuptor de pământ la exterior și o matrice de lumină albastră, clădită din cahle și piese tridimensionale fluorescente, la interior.

„Anca Coller și Iulian Gospodin, plecând inițial de la serii de fotografie artistică care surprind ancestralul fragil al caselor de pământ, mâinile care simt seva pereților de chirpici, romantismul ruinei, masa aglomerată a unui deal de lut și albastrul cursiv al orizontului și-au extins parametrii de cercetare vizuală, ajungând să clădească instalația imersivă „Călătorie într-o sobă care arde albastru”. Soba reprezintă aluzia puterii de a genera viață, un incubator pentru dăinuirea ființei vorbind despre reproducerea vieții pe pământ, fragilitatea și vulnerabilitatea ființelor și responsabilitatea pe care o poartă cei care gestionează destinele oamenilor fie la nivel micro sau macro. Elemente anatomice din rășină îmbracă interiorul sobei, formând un nou tip de ADN liniar, simplificat, o trimitere vizuală la ingineria genetică și paradoxalul etic pus în balanță cu efortul de a face viața încă posibilă”, au trsnsmis reprezentanții Muzeului Brukenthal.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri 21 iunie, la Muzeul de Artă Contemporană, începând cu ora 11:00. Tot vineri, dar la ora 19:00 expoziția va deveni scena unui moment muzical realizat de sibienii de la Crocodile Paradox și invitatul acestora Anghel Crisantos, care are la bază interpretarea muzicală a volumului de poezie contemporană „Kaddish” semnat de Radu Vancu.

Accesul publicului la evenimente este gratuit. Expoziția poate fi vizitată în perioada 21 iunie – 14 iulie.

Sursa foto: facebook Muzeul Național Brukenthal

Imagine intercalată
Imagine intercalată

(I.D.)

 

19 iunie 2024 la 06:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.