Cadrele didactice din Porumbacu de Jos învaţă tehnici noi de împărtăşire a actului educaţional

Cadrele didactice din Porumbacu de Jos învaţă tehnici noi de împărtăşire a actului educaţional

Recent, Daniela Stroe şi Nicoleta Neagu, cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Porumbacu de Jos au participat la modulele de pregătire “Integrated curriculum – Teaching global skills”, desfăşurate în Helsinki (Finlanda). Participarea la acest module a fost cuprinsă în programul de activităţi prevăzute în cadrul Proiectului Erasmus + “Şcoala, locul unde mă simt bine”, aflat în derulare încă din anul şcolar 2020 – 2021 la instituţia de învăţământ din Porumbacu de Jos. Alături de cadrele didactice din România, la cursurile din Helsinki au mai participat reprezentanţi ai unor instituţii din Bulgaria Ungaria, Polonia, Lituania şi Portugalia. În cele şapte zile ale acţiunii (15 – 21 mai 2022), cadrele didactice din Porumbacu de Jos, alături de colegii europeni participanţi, au participat la cursuri cu diverse teme şi caracteristici, a căror rol a fost de a oferi tuturor abilităţi şi competenţe foarte utile în munca educaţională. Prin activităţile propuse, participanţii au avut posibilitatea de a identifica instrumentele de comunicare ce pot fi folosite pentru construirea conștientizării sociale, au aflat informaţii utile despre unele demersuri şi proiecte ce constituie exemple de bune practici de gândire critic şi educație bazată pe fenomene cu abordare curriculară integrată, au învăţat despre antreprenoriatul social în școli, prin crearea şi stimularea inovației, acţiuni ce conduc la creşterea stimei de sine şi încrederii, schimbarea mentalităţii în rândul elevilor (învățare prin încercare și eroare). De asemenea, participanţii au aflat detalii despre sistemul educaţional al ţării gazdă, despre rolul şcolii ca şi reţea de informaţii, precum şi despre sprijinul digital oferit astfel încât fiecare elev să beneficieze de acces egal, echitabil la resursele educaţionale, despre conceptul şcoli – laboratoare vii. Cursurile au fost predate de diverşi specialişti finlandezi, calitatea prezentărilor, materialelor şi modul de expunere fiind apreciată la supelativ de toţi participanţii. Au fost vizitate mai multe instituţii de învăţământ şi cultură, dar şi câteva atracţii istorice şi naturale ale Finlandei, a fost vizitată capitala Helsinki etc. Mobilitatea desfăşurată în Finlanda a completat programul de activităţi cuprinse în cadrul proiectului, alte două serii de cursuri similare desfăşurându-se, la începutul acestui an şcolar, în Italia. Prin intermediul Proiectului “Şcoala, locul unde mă simt bine” se urmăreşte atingerea următoarelor obiective strategice: asigurarea calităţii în educaţie, ca angajament permanent al şcolii şi asigurarea de şanse egale privind accesul la un învăţământ de calitate; adaptarea ofertei educaţionale la nevoile individuale ale elevilor, care să răspundă intereselor de formare pe termen scurt, mediu şi lung; dezvoltarea resurselor umane ale şcolii, prin asigurarea accesului la formarea continuaăa personalului didactic şi de conducere; implementarea şi derularea de proiecte din perspectiva integrării europene; promovarea de programe pentru creşterea gradului de conştientizare şi implicare a părinţilor, în colaborare cu şcoala, în scopul diminuării absenteismului şi abandonului şcolar, în special a celor de etnie rromă sau a fenomenului de bullying. Practic, prin intermediul modulelor de pregătire cuprinse în proiect, cadrele didactice vor învăţa de la diverşi furnizori europeni de servicii cum să acţioneze, cum să-şi adapteze strategia de predare, ce anume ar trebui să schimbe sau să îmbunătăţească etc., pentru ca obiectivele principale să fie atinse. Valoarea Proiectului “Şcoala, locul unde mă simt bine” , asigurată prin Programul Erasmus +, este de 18.245 euro. Înformaţiile ne-au fost oferite de prof. Daniela Stroe, coordonator proiect.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.F.

10 iunie 2022 la 08:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 23 minute
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 29 minute
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 37 minute
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit
acum 49 minute
Anunț Direcția Județeană de Mediu Sibiu
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare conform prevederilor H.G. 1076/2004, pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Cum te scapă „litera legii” de „spiritul legii”. Ce se întâmplă cu pădurarii cercetați pentru furt de lemne și de ce pot rămâne în funcție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Cum stă Sibiul la Bacalaureat față de restul țării: medii mai mari, dar diferențe importante între filiere
Rezultatele Bacalaureatului din această vară arată că Sibiul stă mai bine decât media națională la mai mulți indicatori....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra: „Legea salarizării îngroapă efectiv muzeele din România”
Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, critică dur efectele pe care le-ar putea avea noua lege a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Ricky Dandel, Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu
Ricky Dandel a devenit oficial Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu. Distincția i-a fost înmânată de primarul Astrid...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
CNAS scoate la concurs postul de director al Casei de Sănătate Sibiu
Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu se numără printre cele 20 de case județene pentru care Casa Națională...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
CSC Şelimbăr ratează calificarea în grupele Cupei României. FC Botoşani, o ”nucă” prea tare
Echipa din Şelimbăr a fost învinsă, în această seară, de FC Botoşani, în play-off-ul Cupei României, ratând calificarea...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 17 ore
A murit soprana Ileana Cotrubaș, una dintre marile voci ale operei românești
Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante personalități ale artei lirice românești și internaționale, a murit la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
„Toată mânuța lui era cât unghia mea”. Povestea emoționantă a tripleților născuți la Sibiu
Trei băieței, trei plânsete diferite și o mamă care, pe masa de operație, nu își dorea decât să...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.