M-am gândit să vă scriu cum merge puterea istoriei mai departe prin cei tineri. Zilele acestea am primit un mail călduros, ca o scrisoare de la un frate luminos și apoi mi-a trimis volumul său: Denis Florin Năsui, Din trecutul Comunei Vișeu de Jos (Ed. Cetatea Romei, Baia Sprie, 2020, ediția a II-a, 148 pg.). Are 18 ani și a scris prima din cele 3 monografii prin care vrea să descrie istoria minunată a Văii Vișeului cu cele trei mari comunități: Vișeu de Jos, Vișeu de Mijloc și Vișeu de Sus, ultimul fiind oraș. Am regăsit în scriitura sa, extrem de cuminte documentată și cu date remarcabil culese, emoția și entuziasmul aflării istoriei ca sens de existență academică din urmă cu mulți ani. Parte din lucrurile știute le-am aflat de la fața locului, pe vremea când eu descopeream Vișeul și minunata sa vale păstrându-se urmele dezastrului inundațiilor din 1970.  Denis Florin Năsui merge însă mai la adânc. Aduce pe masa cititorului xilexuri și prelucrări de piatră din neolitic, urcă văile pentru a afla cetăți- chiar dacă peste deal, spre Cuhea lui Bogdan-  și descoperă rădăcinile dace ale unor nume din arealul local. Descoperă cititorului prima atestare (2 februarie 1365) și construiește în jurul ei firele unei povești atente legate de oameni și locuri cu mult mai mult decât de evenimente. În ciuda pandemiei, provocat oarecum de Claudiu Ramon Dimitrie Butculescu – care scrie și prefața volumului, pp. 6-9, amintind modul „facerii” acestuia- tânărul istoric caută, întreabă, construiește ipoteze. E impresionant modul în care o face, cu siguranța unuia care-și iubește comuna și văile ei, oamenii, locurile lor. Nu avem de a face cu o monografie cât cu un caiet de cercetare de mare valoare. Lipsesc paginile despre contribuția în primul război mondial ori în al doilea a soldaților din Vișeu morți în trupele austro-ungare ori honvezi, uitați de istoriografia noastră în general (tinerii din Maramureș, Sălaj ori Satu-Mare alcătuind plutoane de carne vie între cei căzuți la Stalingrad, de exemplu). Ori relațiile, extrem de interesante, cu nobilimea maghiară ori cu populația evreiască a zonei. Despre primii încă mai am în minte poveștile, desigur hiperbolizate pe alocuri, ce însoțeau prezența lor în mentalul colectiv. Promit să-i dăruiesc lui Denis, pentru incredibila sa intuiție din scrierea istoriei Vișeului de Jos, cele câteva amintiri ale Bunicii mele ca mărturie a culorii locale, locul din care îmi sorb putere sufletească până astăzi. Munca unui tânăr mi-a adus aproape oameni și fapte din Vișeu de Jos, partea ultimă- cu rezistența anti-comunistă și personalitățile locale ajunse nume de renume în viața cotidiană a lumii și Bisericii- fiind încadrată în ceea ce putem numi dinamica unei comunități vii, dăruitoare de cultură și valoare României. Iconologia cărții emoționează și desenează parcă în paginile monografiei lui Denis Florin Năsui liniile căutării distinsului arheolog de istorie locală. Multe din imagini văd pentru prima dată lumina tiparului, vin să ne asigure că acolo, la Vișeu un căutător de sens istoric va continua să scrie, să citească, să caute. Nu scriu rândurile acestea doar pentru încurajare. Ci pentru că știu că va confirma căutarea și în alte și alte lucrări.