📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Pe lângă investițiile majore în infrastructura mare a comunei Brateiu, derulate în ultimul deceniu, autoritățile locale s-au concentrat și pe rezolvarea unor probleme stringente cu impact imediat asupra nivelului de confort a cetățenilor, indiferent de vârstă. Între acestea se numără protecția mediului și construcția de capele mortuare. În ultimii ani, autoritățile guvernamentale au modificat legile care reglementează aceste domenii și au impus restricții și norme conform celor din Uniunea Europeană, astfel că autoritățile locale au trebuit să se alinieze în conformitate cu legislația actualizată recent. Așadar, în acest an, în localitatea Brateiu se vor încheia două investiții în acest sens: construcția unui centru de colectare prin aport colectiv -CAV- și capelă mortuară.
Gestionarea deșeurilor la nivel local
Protecția mediului este un obiectiv imediat și influențează direct traiul de zi cu zi al cetățenilor, iar, în trecut, gestionarea deșeurilor în comună a fost o problemă actuală și, uneori, chiar deranjantă. În acest sens, autoritățile locale au gândit proiectul „Înființare centru de colectare selectivă a deșeurilor cu aport voluntar în comuna Brateiu”. S-a realizat documentația necesară, s-au identificat fondurile necesare implementării proiectului, s-a stabilit locația în care va funcționa noul CAV și s-a obținut autorizația de construire. Ca urmare a deschiderii ghidurilor și liniilor de finanțare la nivelul Guvernului pentru proiecte privind protecția mediului înconjurător, Primăria Brateiu a depus spre finanțare proiectul noului CAV. Sursa fondurilor pentru finanțarea investiției a devenit programul național de investiții în infrastructură, derulat din banii Uniunii Europene, PNRR. Valoarea totală a noii facilități ecologice se ridică la 4,8 milioane de lei. La începutul acestui an, lucrările sunt în plină desfășurare. În condițiile în care lucrările efective au fost demarate anul trecut, gradul de implementare este 63 la sută. Termenul de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2026. În final, se va ajunge la o mai bună gestionare a deșeurilor reciclabile.
Capelă mortuară
Un alt proiect necesar ce trebuie finalizat în 2026 este construcția capelei mortuare din localitatea reședință de comună, Brateiu. Neidentificându-se posibilitatea obținerii unei finanțări din fonduri guvernamentale, s-a luat decizia alocării fondurilor din bugetul local al comunității, mai ales că o impunea și necesitatea imediată a obiectivului. Astfel, în toamna anului trecut, după ce s-au îndeplinit condițiile de autorizare/documentații tehnice, s-a trecut la demararea lucrărilor fizice. Investiția „Construcție capelă, amenajări exterioare în satul Brateiu” este estimată la o valoare totală de 1,75 milioane de lei. În luna februarie, capela mortuară este construită în proporție de 76 la sută, plus lucrările exterioare de amenajare a accesului în zonă. Termenul de încheiere a lucrărilor este luna iunie 2026.
”Aceste investiții sunt cuprinse între obiectivele pentru acest an. Lucrările sunt în grafic și vor fi finalizate la termen”, ne-a transmit Elena Marian, primarul comunei Brateiu.