Foto: Facebook UTA Arad
Fundaşul ucrainean Dmitro Pospelov a semnat un contract valabil pe două sezoane cu UTA Arad, a anunţat clubul arădean.
”Fundașul golgeter Dmitro Pospelov a semnat un contract valabil pe două sezoane cu UTA. Om de bază în campania care a adus promovarea acum doi ani pentru Slobozia, experimentatul jucător ucrainean și-a menținut locul de titular și în Superligă. A contribuit decisiv la salvarea echipei cu nu mai puțin de 8 goluri și o pasă decisă, în stagiunea recent încheiată”, anunță clubul din Arad pe rețelele de socializare.
De fundașul ucrainean se arătaseră interesați și cei de la FC Hermannstadt, informația fiind susținută de Ilie Lemnaru, oficialul Unirii Slobozia, fosta sa echipă.
”Știm despre interesul lor, băiatul a fost corect și ne-a zis. Dar ne-a zis și că prima opțiune suntem noi dacă ne salvăm. E un băiat cu un caracter deosebit, corect și nu avem emoții în privința lui”, a afirmat Ilie Lemnaru, unul dintre oficialii Unirii Slobozia, susține site-ul golazo.ro, citat de prosport.ro.
Conform golazo.ro, Pospelov ar fi fost ademenit de gruparea sibiană cu un salariu de 8.000 de euro și 30.000 de euro la semnătură, în cazul în care fundașul ar fi venit la FC Hermannstadt din postura de liber de contract.
Aducerea lui Pospelov sub comanda lui Marius Măldărășanu ar fi trebuit să umple golul lăsat de posibila plecare a lui Valerică Găman.
În vârstă de 33 de ani, ucraineanul a fost golgeterul fundașilor din Superliga, sezonul acesta. În cele 27 de meciuri în care a fost folosit de Adrian Mihalcea, a înscris 8 goluri. Pospelov a fost decisiv în ultima etapă din play-out, la victoria cu 2-1 în fața celor de la Sepsi OSK. În urma acestui succes, Slobozia a prins locurile de baraj, salvându-se de l retrogradare după ”dubla” cu FC Voluntari.
Dmytro Pospelov este cotat pe site-urile de specialitatea la suma de 300.000 de euro. El s-a transferat la Unirea Slobozia de la Ingulets, din țara sa natală. El a mai jucat la Chornomorets Odesa, Dnister Ovidiopol, FC Odesa, toate din Ucraina, Turan Tovuz (Azerbaidjan), Real Farma Odesa, Zhemchuzhyna Odesa și Metalist Harkov, toate din Ucraina.