"Bătălia Cărților", la Biblioteca ASTRA

"Bătălia Cărților", la Biblioteca ASTRA

Luna iunie aduce iubitorilor de lectură o nouă ediție a concursului național "Bătălia Cărților”, organizat la Biblioteca Județeană ASTRA. Competiția se adresează, în mod gratuit, tuturor iubitorilor de cărți și literatură care cred în puterea lecturii ca mijloc al dobândirii educației și cunoașterii. 
Înscrierea și participarea la acest concurs sunt gratuite, în baza deținerii unui permis valid de utilizator al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. La "Bătălia Cărților” sunt așteptați toți cititorii pasionați, competiția fiind organizată pe trei categorii de vârstă: copii (11-13 ani), adolescenți (14-18 ani) și adulți (peste 18 ani). 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe parcursul perioadei de desfășurare, iunie-octombrie 2022, participanții sunt invitați să citească 10 cărți pentru fiecare categorie de vârstă, titlurile aparținând atât literaturii române, cât și celei universale. În etapa finală a competiției ajung cititorii care au lecturat toate titlurile propuse pentru o categorie de vârstă şi prezintă propriile opinii și argumente prin intermediul fișelor de lectură, demonstrând astfel o deplină înțelegere a textelor literare. În luna octombrie a.c., va avea loc dezbaterea finală a concursului de lectură în cadrul căreia participanții finaliști vor avea prilejul de a susține cartea preferată în fața juriului și a publicului. Pentru fiecare categorie de vârstă, participantul cu cea mai reușită pledoarie va deveni "Cititorul anului 2022". Volumul care va obține cel mai mare punctaj din partea competitorilor va deveni "Cartea anului 2022". Vor fi acordate, de asemenea, premii pentru cele mai bune fișe de lectură. Câștigătorii etapei județene vor participa la etapa națională, care va avea loc la începutul anului viitor.

Cărțile, formularele de înscriere și toate materialele aferente derulării concursului "Bătălia Cărților” sunt, începând cu 6 iunie, disponibile la sediul central (Compartimentul pentru Copii și Tineret și Compartimentul pentru Adulți) şi în filialele bibliotecii din Hipodrom (str. Rahovei, nr. 14), Valea Aurie (str. Luduș, nr. 9, bloc 31), Vasile Aaron (str. Semaforului, bloc 22), Bâlea (str. Bâlea, bl. 9) şi Cisnădie (Str. Ţesătorilor, nr. 6). 

Detalii suplimentare privind regulamentul de participare la concurs și volumele propuse în competiție se pot obține la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr.7), la adresa de e-mail [email protected] sau la nr. tel: 0269 210 551 (int. 108). În egală măsură, disponibilitatea titlurilor se poate consulta în catalogul electronic al bibliotecii: http://bjastrasibiu.ro/catalog-online/.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Concursul de lectură „Bătălia Cărților” este organizat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, proiectul fiind inițiat în 2014 de către Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj și Asociația Națională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).

03 iunie 2022 la 12:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.