Bani pentru… călău: „Dau copiii, dau și părinții”

Acasa >

Articol

Turnul Sfatului, monument istoric amplasat pe granița dintre Piața Mare și Piața Mică, este un veritabil magnet atât pentru cei veniți să descopere Sibiului, cât și (mai rar) pentru locuitorii săi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O relativ nouă legendă urbană a fost creată în jurul unui manechin amplasat la etajul doi al turnului, care îl reprezintă pe călăul orașului Sibiu, cel care aplica odinioară pedeapsa cu moartea la doar câțiva pași distanță, în Piața Mare. 

Statura călăului este impunătoare, de aproximativ 1,90 m, peste haine are pus un șorț din piele, iar temuta sabie este ridicată deasupra capului acoperit cu cagulă, pregătită pentru execuția prin decapitare.

Lângă călău se află un recipient, de tipul celor în care ajungeau capetele osândiților. Încet-încet, acesta se umple… cu bani. „Între turiști circulă povestioară, conform căreia copiii care au mințit trebuie să pună un ban în coșul călăului, pentru a nu le fi tăiate capetele atunci când dorm. Interesant este că bani dau și copiii, și părinții”, spune îngrijitoarea atunci când este întrebată de puzderia de monede cu valori de 5, 10 sau 50 de bani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Călăul a „urcat” în Turnul Sfatului în vara anului 2018, în cadrul Festivalului „Cetăți Transilvane”, când în oraș au fost amenajate mai multe machete care evocau scene din perioada medievală a burgului.

Taxa de acces în Turnul Sfatului este modică, de doar doi lei, aici fiind amenajate diverse expoziții temporare, în timp ce, de la ultimul etaj, vizitatorii beneficiară de o vedere deosebită asupra orașului. 

La Sibiu, pedepsele cu moartea se aplicau în Piața Mare, decapitarea fiind una dintre metodele la care erau condamnați cei cu fapte considerate grave la acea vreme. 

Poate că cea mai cunoscută execuție a fost cea a lui Johann Sachs von Harteneck, fost primar, jude regal și comite al sașilor, condamnat la moarte pe 3 decembrie 1703 și executat două zile mai târziu.

Până una-alta, iată că turismul modern a creat o nouă legendă despre cei care rostesc neadevăruri, la concurență cu cele care vizează un alt simbol al Sibiului, Podul Minciunilor.

Mihai POP

22 ianuarie 2025 la 11:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 14 minute
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
Aventurile Cenaclului Flacăra la Sibiu, când bunicii de astăzi umpleau stadioanele
Trei și numai trei erau evenimentele care umpleau stadioanele României înainte de 1989: adunările populare comuniste, evenimentele sportive...
Actualitate
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit