Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă administrația locală în derularea proiectelor de investiții, în cadrul primului panel al conferinței „Construcții & Capital”, ediția a II-a, desfășurată la Symphony by the Lake.
Tema primei dezbateri a fost „Costul instabilității: de ce construcțiile sunt primele care resimt schimbările economice și bilanțul de la finalul PNRR”. La discuții au participat reprezentanți ai administrației centrale și locale, ai Curții de Conturi și ai companiilor din domeniul construcțiilor.
Astrid Fodor a pornit de la observația făcută de Guido Retter, CEO al Retter Group, privind nevoia constructorilor de a avea interlocutori competenți, cu pregătire tehnică și economică solidă. Primarul a spus că actualul sistem de salarizare din administrația publică locală este „total depășit” și nu permite atragerea sau păstrarea specialiștilor necesari: ,,Vreau să mă refer la niște afirmații făcute de domnul Retter. Apreciez foarte mult ceea ce a spus, faptul că v-ați dori să aveți, cum ați spus, colegi de breaslă atunci când discutați. Prin «colegi de breaslă» înțeleg că ați dori să discutați cu persoane cu o pregătire tehnică excelentă și cu persoane cu o pregătire economică excelentă. Ajungem astfel la subiectul pe care l-am pus foarte pe scurt în discuție: salarizarea în administrația publică locală. Este un sistem total depășit, un sistem care nu are nicio justificare”
Primarul Astrid Fodor a invocat și situația proiectului Gușterland, despre care a spus că va fi oprit timp de aproximativ un an din cauza modificării unui aviz emis inițial. Potrivit acesteia, întârzierea nu este imputabilă Primăriei Sibiu, însă noul aviz și reluarea procedurilor de contractare vor prelungi calendarul lucrărilor. Edilul a arătat că astfel de blocaje, la care se adaugă aprovizionarea cu materiale și modificările apărute pe parcursul execuției, afectează ritmul investițiilor publice.
Potrivit primarului, întârzierea nu este cauzată de Primăria Sibiu, ci de corectarea, după șase luni, a unui aviz emis inițial. Obținerea noului aviz și reluarea procedurii de contractare vor prelungi calendarul investiției, a explicat edilul, care a invocat și dificultățile apărute în execuția lucrărilor, precum modificările succesive ale proiectelor tehnice și lipsa specialiștilor din administrația publică.
,,Îl întreb pe domnul Bulboacă: la proiectul la care lucrați acum pentru noi, pentru Gușterland, care se va opri timp de un an, cu câte persoane au putut discuta oamenii dumneavoastră competent, din punct de vedere tehnic? Acest proiect va sta un an, nu din vina Primăriei, ci din vina celor care ne-au dat un aviz greșit. Și-au dat seama, după șase luni, că nu este bine cum au stabilit avizul. Am stat luni de zile să ne dea un alt aviz, iar acum trebuie să contractăm lucrarea. Urmează, din nou, o procedură lungă de contractare, iar materialele necesare trebuie aduse de undeva, din China sau nu știu de unde. Nu primim niciodată un proiect tehnic, pentru care plătim, perfect de la A la Z. Pe parcurs se fac mereu modificări. Lipsa de competențe în multe domenii se dovedește clar în momentul în care execuți o lucrare. Aici sunt marile probleme cu care se lovește administrația locală. Noi, Primăria Sibiu, nu ne lovim de lipsa fondurilor, pentru că știm să gestionăm problemele, bugetele și să accesăm fonduri. Facem tot posibilul. Vorbeam acum despre fonduri din PNRR. Primăria Sibiu a contractat fonduri elvețiene, va contracta fonduri norvegiene, va contracta tot ce există. Din acest motiv ne putem permite să plătim lucrări din bugetul local și să asigurăm contribuțiile aferente noilor proiecte. Dar sunt probleme care trebuie rezolvate de către guvernanți”, a transmis Astrid Fodor.
Mircea Bulboacă, președintele Grupului CON-A, a declarat că relația contractuală dintre companie și Primăria Sibiu funcționează foarte bine. Reprezentantul executiv al grupului, Sorin Cristea, a susținut, la rândul său, că problema deficitului de specialiști este una reală în administrație: ,,Și la Primăria Sibiu, și la consiliile județene, și la alte instituții, într-adevăr, noi, constructorii, ne lovim și ne intersectăm, să spunem așa, cu personal care poate nu este atât de competitiv, poate nu cunoaște atât de multe probleme tehnice. Și, într-adevăr, aceasta este o problemă. Până la urmă, administrația publică are nevoie de oameni foarte, foarte performanți, care trebuie să fie plătiți foarte bine. Noi, constructorii, avem personal calificat, îl plătim bine, îl instruim, așa cum spunea domnul Retter, îl formăm. Dar instituțiile publice, să spunem așa, au lipsă de personal. Și, într-adevăr, la nivelul Primăriei Sibiu, partea tehnică este subdimensionată. Acesta este adevărul.”
Ștefania VESA
Mihai POPA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA