Arhitectura prinde viață în luna mai – Evenimentul „Case Deschise Sibiu” revine cu cea de-a patra ediție

Arhitectura prinde viață în luna mai – Evenimentul „Case Deschise Sibiu” revine cu cea de-a patra ediție

În săptămâna 18-24 mai 2026, publicul este invitat să participe la cea de-a patra ediție a evenimentului Case Deschise Sibiu, un demers cultural care oferă acces liber la clădiri cu valoare arhitecturală, istorică sau comunitară, aflate atât în mediul urban, cât și în mediul rural din județul Sibiu. Evenimentul propune o serie de vizite și tururi ghidate la diverse clădiri, precum și o serie de activități culturale care pun în lumină fondul construit local, contribuind la o mai bună înțelegere a reperelor urbane și rurale din județ.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul Case Deschise Sibiu oferă un cadru de înțelegere a arhitecturii de calitate, facilitând accesul la exemple de bune practici în arhitectură. Inițiativa răspunde nevoii de repere în dezvoltarea fondului construit local, transformând conceptele tehnice în experiențe ușor de înțeles pentru nespecialiști și contribuind direct la creșterea calității arhitecturii și la protejarea identității construite din orașul și județul Sibiu. Mai multe detalii legate de obiectivele evenimentului se găsesc pe site-ul casedeschise.ro

Case Deschise Sibiu continuă și în acest an să celebreze arhitectura de calitate și să faciliteze dialogul dintre arhitecți, beneficiari și publicul larg din județul Sibiu. Interesul crescut manifestat de public în edițiile anterioare pentru clădiri istorice și pentru patrimoniul construit a influențat direcția programului din acest an. Astfel, ediția 2026 a evenimentului propune, în principal, vizite în clădiri de patrimoniu reprezentative pentru orașul și județul Sibiu, dar și alte activități culturale după cum urmează:

  • Vizite ghidate la clădiri cu diverse funcțiuni din Sibiu: Obiective selectate pentru relevanța lor arhitecturală, istorică sau de impact comunitar, care oferă acces direct la soluții spațiale și detalii de execuție remarcabile;
  • O drumeție ghidată în Țara Colibelor, comuna Râu Sadului, județul Sibiu: O discuție „in situ” despre relația sensibilă dintre nevoile contemporane de locuire și conservarea patrimoniului rural;
  • Ziua Birourilor de Arhitectură: O incursiune în spațiile de lucru ale arhitecților sibieni, care oferă publicului larg șansa de a intra în contact cu procesele creative și cu metodele de lucru din spatele proiectelor de arhitectură;
  • Educație pentru viitor: Două ateliere pentru copii „Casă, deschide-te!”, organizate în parteneriat cu Asociația De-a Arhitectura, filiala Sibiu, dedicate micilor exploratori ai spațiului construit;
  • Expoziția „Case Deschise”: O prezență necesară în spațiul public din Sibiu, menită să aducă arhitectura în atenția cetățenilor și să explice valoarea adăugată a proiectării de calitate;
  • Biblioteca de materiale: Un spațiu de explorare dedicat materialelor de construcție inovative și de înaltă calitate, deschis publicului și specialiștilor din domeniul construcțiilor la sediul OAR, filiala Sibiu-Vâlcea.

Detalii de participare:

↘ Programul complet al evenimentului și galeria de obiective, tururi ghidate și activități dedicate copiilor se găsesc pe site-ul casedeschise.ro

↘ Participarea la vizitele și tururile ghidate organizate în cadrul evenimentului este gratuită și se face pe bază de înscriere, prin completarea acestui formular

Imagine intercalată
Imagine intercalată

↘ Participarea la atelierele pentru copii „Casă, deschide-te!” este gratuită și se face pe bază de înscriere, prin completarea acestui formular

Case Deschise este un proiect cultural inițiat de Ordinul Arhitecților din România, filiala Sibiu-Vâlcea, cofinanțat de OAR din Timbrul de arhitectură și susținut de The King’s Foundation.

 

Autor - Vlad IGNAT
11 mai 2026 la 13:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 10 ore
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Reforma administrativă: Rășinariul propune reunirea cu Râu Sadului. Primarul a trimis o scrisoare de intenție către Prefectură
Primarul comunei Rășinari, Bogdan Bucur, a propus reunirea administrativă a comunei cu Râu Sadului și a transmis o...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Aproape 500 de premii pentru elevii olimpici din Sibiu. Primăria a alocat peste 220.000 de lei
Elevii sibieni care au obținut rezultate la olimpiadele școlare în anul 2025–2026 au fost premiați joi, 12 noiembrie,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Razie în județul Sibiu. Amenzi de aproape 13.000 de lei și peste 62 de metri cubi de lemn confiscați
Polițiștii sibieni au desfășurat o razie în județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței publice și rutiere....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Sibiu Jazz Competition 2026 revine în decembrie. Tinerii muzicieni se pot înscrie până pe 22 noiembrie
Sibiu Jazz Competition 2026 se desfășoară în perioada 4–6 decembrie, la Muzeul de Artă Contemporană din Sibiu. Concursul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Sibiul se pregătește de Târgul de Crăciun. Ce măsuri au luat autoritățile pentru siguranța vizitatorilor
Târgul de Crăciun din Sibiu își deschide porțile vineri, 13 noiembrie, iar autoritățile au pregătit măsuri speciale pentru...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Festivalul Brave New Music revine la Sibiu. Cinci zile de concerte, jazz simfonic și evenimente dedicate inteligenței artificiale
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în perioada 16–20 noiembrie 2026, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Brave New...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
BOIȚA: Apel umanitar pentru reconstrucția casei distruse de incendiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
Femeile vor putea avea alături o persoană aleasă în timpul nașterii. Legea inițiată de senatoarea de Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, a fost promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri, 11 noiembrie 2026, legea care garantează femeilor însărcinate dreptul de a fi...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.