Aparatură IT și mobilier nou la Școala din Ocna Sibiului

Elevii de la Școala Gimnazială din Ocna Sibiului beneficiază din acest an școlar de mobilier, aparatură digitală și materiale didactice noi, toate achiziționate în urma obținerii de finanțare PNRR pentru proiectul depus de administrația locală. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După semnarea contractului de finanțare prin intermediul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I9./I11./I13./I14./Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe, pentru obiectivul “Dotarea unității de învățământ preuniversitar de stat „Școala Gimnazială Ocna Sibiului”, s-au organizat licitații pentru achiziționarea următoarelor loturi: Echipamente IT (pentru laboratorul de informatică, laboratorul multidisciplinar și pentru cabinetele școlare), Mobilier pentru sălile de grupă/clasă și pentru cabinetul de consilier, precum și materiale didactice pentru dotarea claselor de elevi din ciclul preșcolar, primar și ciclul gimnazial și a cabinetului școlar de consiliere. 

„Școala din Ocna Sibiului avea nevoie de toate aceste dotări și iată că am reușit să implementăm cu succes acest proiect. Datorită lui, copiii vor beneficia de aparatură, mobilier și materiale didactice care le vor îmbunătăți procesul educativ. Doresc să le mulțumesc, pe această cale, tuturor celor ce s-au implicat în ducerea la bun sfârșit a proiectului, pentru că nu a fost un demers ușor și a necesitat o muncă susținută. Suntem conștienți că astfel am reușit să creăm condiții mult mai bune în Școala din Ocna Sibiului, condiții ce se vor regăsi în rezultatele elevilor”, a spus primarul orașului Ocna Sibiului, Claudiu Predescu. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

D.B.

25 martie 2025 la 13:21
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 46 minute
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce a început, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi caldă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
(Actualizare) Accident grav în zona Veștem. Un minor de 2 ani a fost transportat la spital
Actualizare În urmă cu putin timp, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Basmele și muzica clasică, în centrul atenției la Muzeul ASTRA în cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure
Cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure a adus joi după-amiază, în zona Etno a Muzeului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Detalii mai puțin știute despre Sibiu prezentate într-un tur autoghidat
Sibienii și turiștii sunt invitați să redescopere orașul printr-un tur autoghidat inedit, intitulat „Treasure hunt in Sibiu”. Traseul...
Actualitate
1 min de citit