Anxietatea de separare la școlari: cum pot părinții și profesorii să o gestioneze

Cea mai așteptată, dar și emoționantă perioadă a anului pentru părinți este toamna, odată cu începutul școlii. Însă nu doar părinții simt emoții și anxietate; și copiii trăiesc sentimente similare. Anxietatea de separare la copilul școlar apare atunci când acesta resimte o frică intensă și persistentă de a se despărți de părinți sau de persoanele de atașament.

În mod normal, o anumită anxietate apare la copiii mici (6 luni – 3 ani) și este considerată o etapă de dezvoltare. Totuși, în cazul copilului școlar (6–12 ani), anxietatea de separare devine problematică atunci când este disproporționată față de vârstă, interferează cu mersul la școală, performanța academică și viața socială sau persistă timp de cel puțin 4 săptămâni (criteriu DSM-5).

Cristina Nițu Andrei, psiholog clinician, spune că anxietatea de separare la copii poate apărea la diferite vârste și se manifestă în moduri distincte. La preșcolari (3–6 ani), acest sentiment este frecvent și considerat, de regulă, normal, prelungind uneori adaptarea la grădiniță. La școlarii mici (6–10 ani) se pot observa refuzul de a merge la școală, plânsul la despărțire sau plângeri somatice, precum dureri de burtă, greață sau dureri de cap. La pre-adolescenți (10–12 ani), anxietatea poate fi mai subtilă, manifestându-se prin preocupare excesivă pentru siguranța părinților, dificultăți de concentrare sau refuzul de a participa la excursii și tabere. În toate aceste cazuri, sprijinul adecvat și strategiile de adaptare pot ajuta copilul să depășească frica de separare.

Părinții trebuie să conștientizeze faptul că reactivarea anxietății de separare nu este doar „o fază”, ci rezultatul interacțiunii dintre istoricul emoțional al copilului și provocările concrete ale școlii. Așadar, pregătirea începe prin asigurarea unui stil de atașament sănătos încă din fragedă pruncie, nu doar la vârsta școlarității.

Pe moment, este important să transmită calm și încredere, să evite mesaje de tipul „nu plânge, n-ai de ce” și să recunoască emoția copilului („Știu că ți-e greu să ne despărțim dimineața”). Rutinele predictibile – un ritual scurt de despărțire, o vorbă caldă repetată – oferă copilului repere de siguranță.

„După cum arată Daniel Siegel, naming the feeling, taming the feeling – punerea în cuvinte a emoției o face mai ușor de gestionat. De asemenea, părinții pot încuraja treptat autonomia prin activități scurte fără ei, pentru a exersa separarea în contexte sigure, încă din timp. Însă subliniez faptul că, de cele mai multe ori, reactivarea are legătură cu un anumit istoric, iar aceste tehnici este posibil să nu funcționeze dacă nu analizăm și așezăm cauzele”, ne-a explicat psihologul Maria Prescurea-Stoia.

Sprijinul învățătorilor, esențial

Cei doi psihologi au spus că învățătorii și profesorii pot sprijini copilul printr-un climat empatic și primitor. O atenție specială la primele zile, oferirea unui „colț de liniște” sau atribuirea unor sarcini simple copilului pot transforma anxietatea în sentiment de competență.