Anxietatea de separare la școlari: cum pot părinții și profesorii să o gestioneze

Anxietatea de separare la școlari: cum pot părinții și profesorii să o gestioneze

Cea mai așteptată, dar și emoționantă perioadă a anului pentru părinți este toamna, odată cu începutul școlii. Însă nu doar părinții simt emoții și anxietate; și copiii trăiesc sentimente similare. Anxietatea de separare la copilul școlar apare atunci când acesta resimte o frică intensă și persistentă de a se despărți de părinți sau de persoanele de atașament.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În mod normal, o anumită anxietate apare la copiii mici (6 luni – 3 ani) și este considerată o etapă de dezvoltare. Totuși, în cazul copilului școlar (6–12 ani), anxietatea de separare devine problematică atunci când este disproporționată față de vârstă, interferează cu mersul la școală, performanța academică și viața socială sau persistă timp de cel puțin 4 săptămâni (criteriu DSM-5).

Cristina Nițu Andrei, psiholog clinician, spune că anxietatea de separare la copii poate apărea la diferite vârste și se manifestă în moduri distincte. La preșcolari (3–6 ani), acest sentiment este frecvent și considerat, de regulă, normal, prelungind uneori adaptarea la grădiniță. La școlarii mici (6–10 ani) se pot observa refuzul de a merge la școală, plânsul la despărțire sau plângeri somatice, precum dureri de burtă, greață sau dureri de cap. La pre-adolescenți (10–12 ani), anxietatea poate fi mai subtilă, manifestându-se prin preocupare excesivă pentru siguranța părinților, dificultăți de concentrare sau refuzul de a participa la excursii și tabere. În toate aceste cazuri, sprijinul adecvat și strategiile de adaptare pot ajuta copilul să depășească frica de separare.

Părinții trebuie să conștientizeze faptul că reactivarea anxietății de separare nu este doar „o fază”, ci rezultatul interacțiunii dintre istoricul emoțional al copilului și provocările concrete ale școlii. Așadar, pregătirea începe prin asigurarea unui stil de atașament sănătos încă din fragedă pruncie, nu doar la vârsta școlarității.

Pe moment, este important să transmită calm și încredere, să evite mesaje de tipul „nu plânge, n-ai de ce” și să recunoască emoția copilului („Știu că ți-e greu să ne despărțim dimineața”). Rutinele predictibile – un ritual scurt de despărțire, o vorbă caldă repetată – oferă copilului repere de siguranță.

„După cum arată Daniel Siegel, naming the feeling, taming the feeling – punerea în cuvinte a emoției o face mai ușor de gestionat. De asemenea, părinții pot încuraja treptat autonomia prin activități scurte fără ei, pentru a exersa separarea în contexte sigure, încă din timp. Însă subliniez faptul că, de cele mai multe ori, reactivarea are legătură cu un anumit istoric, iar aceste tehnici este posibil să nu funcționeze dacă nu analizăm și așezăm cauzele”, ne-a explicat psihologul Maria Prescurea-Stoia.

Sprijinul învățătorilor, esențial

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei doi psihologi au spus că învățătorii și profesorii pot sprijini copilul printr-un climat empatic și primitor. O atenție specială la primele zile, oferirea unui „colț de liniște” sau atribuirea unor sarcini simple copilului pot transforma anxietatea în sentiment de competență.

Autor - Ștefania VESA
11 septembrie 2025 la 10:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Doi elevi de la „Gheorghe Lazăr” au creat un proiect care îi ajută pe liceeni să-și aleagă cariera. Peste 900 de participări la workshopuri
Doi elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu au pus bazele unui proiect de orientare în carieră,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Copiii și adulții pot învăța tehnici de escaladă și rapel la Cisnădioara, prin programul Anii Drumeției
Programul „Anii Drumeției” organizează vineri, 30 octombrie, o activitate de escaladă și rapel la Cisnădioara, destinată copiilor și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Muzeul Brukenthal îi invită pe sibieni să redescopere istoria cartierului Valea Aurie prin fotografii vechi
Muzeul Național Brukenthal organizează joi, 29 octombrie, de la ora 17:30, o întâlnire dedicată istoriei cartierului Valea Aurie...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Pictură, ceramică, teatru și muzică, într-un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități, la Casa Artelor din Sibiu
Persoanele cu dizabilități implicate în proiectul „Artă pentru toate simțurile” își vor prezenta lucrările și momentele artistice joi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 zile
Mediaș: liceeni din toată regiunea vin să-și testeze roboții la etapa din 2027
Municipiul Mediaș va găzdui, în perioada ianuarie–februarie 2027, o etapă regională a competițiilor de robotică din România. La...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 zile
400 de liceeni au participat la Apple Lab Farm, la ferma universitară din Rusciori
Aproximativ 400 de liceeni și cadre didactice au participat, în 20 și 21 octombrie, la cea de-a doua...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 1 săptămână
Tech is ON la Sibiu! Innovation Week aduce tehnologia din laboratoare în fața publicului
Șase zile de tehnologie, inteligență artificială, startup-uri, demonstrații live și provocări pentru tinerii pasionați de inovare. Între 2...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
12 note de 10 la Sibiu, la examenul pentru conducerea școlilor. Toți cei 108 candidați au promovat
Candidații din județul Sibiu au promovat în proporție de 100% proba scrisă de legislație școlară și management educațional...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 săptămână
„Vânătoare de comori”, via TRIBUNA, pentru elevii de la Colegiul Național „Octavian Goga”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Ce nu-ți spune nimeni în prima zi de facultate. Atelier pentru studenții ULBS
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu organizează marți, 20 octombrie, un atelier interactiv dedicat vieții de student și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Primăria Sibiu merge la conferința TECH CONNECT x AI cu proiecte de digitalizare de peste 6,6 milioane de lei
Reprezentanții Primăriei Sibiu vor participa pe 10 noiembrie la conferința TECH CONNECT x AI, organizată la Brașov, unde...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 săptămâni
Campania „Generația Zero Accidente” a ajuns la Sibiu. Urmează workshopuri în școlile din județ
Campania „Generația Zero Accidente”, inițiată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a ajuns vineri, 16...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.