Antonina Roll-Mecak, absolventa de „Lazăr” care și-a făcut loc în elita cercetării biomedicale mondiale

Antonina Roll-Mecak, absolventa de „Lazăr” care și-a făcut loc în elita cercetării biomedicale mondiale

S-a născut la Sibiu, a învățat la „Gheorghe Lazăr„, iar după terminarea liceului a plecat în America, la studii. Astăzi, Antonina Roll-Mecak este cercetător principal la National Institutes of Health (NIH), una dintre cele mai importante instituții de cercetare biomedicală din lume.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lucrează într-un domeniu aflat la intersecția dintre biologie, fizică și chimie, iar cercetările ei influențează direct modul în care sunt înțelese boli precum cancerul sau afecțiunile neurologice.

Cu ce „se ocupă” Antonina Roll-Mecak?

Studiază interiorul celulelor, mai exact structuri numite microtubuli. Acestea pot fi descrise simplu ca un schelet intern al celulei, dar și ca o rețea de transport. Pe ele se deplasează substanțe esențiale pentru viața celulei, iar în neuroni – celule care pot avea prelungiri extrem de lungi -, acest transport este vital.

Cercetările ei au arătat că microtubulii nu sunt identici. Ei pot fi construiți din variante diferite ale aceleiași „cărămizi” de bază și pot suferi modificări chimice fine. Aceste diferențe funcționează ca un sistem de semnale, un fel de cod intern care spune celulei cum să folosească aceste structuri. Când acest cod este perturbat, pot apărea boli grave. Înțelegerea acestor mecanisme ajută la explicarea de ce unele tratamente funcționează doar la anumiți pacienți și deschide calea către terapii mai precise.

Familia și copilăria

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antonina Roll-Mecak nu are nicio îndoială că anii petrecuți la Sibiu au ajutat-o să devină cine este astăzi. A crescut cu un tată inginer și cu mama muzician. Din această combinație a rezultat o educație echilibrată, în care știința și arta au coexistat firesc. „Atât educația umanistă, cât și cea științifică, sunt foarte importante. Și nu le-am văzut niciodată ca fiind în opoziție una cu cealaltă”, a povestit Antonina Roll-Mecak, într-un interviu acordat lui David Zierler, de la American Institute of Physics.

Tatăl a avut un rol central în apropierea ei de matematică și fizică. Ea își amintește cum învăța să lucreze cu numerele încă din copilărie și cum primele noțiuni de programare au venit din cartelele perforate de Fortran, pe care acesta le aducea acasă. Serile se transformau adesea în lecții informale de fizică. „Tatăl meu mă medita seara la mecanică newtoniană. Era o modalitate de a fi aproape de el și ceva ce îmi venea natural”.

În paralel, mama, muziciană, a introdus-o în lumea pianului. O vreme, muzica a fost la fel de prezentă ca știința, iar această dublă formare avea să se reflecte mai târziu în modul ei de a gândi: riguros, dar creativ.

Școala din Sibiu

Educația primită în România a fost decisivă, iar un rol esențial l-a avut liceul. La vremea aceea, admiterea la „Gheorghe Lazăr” se făcea prin concurs, iar nivelul era unul extrem de ridicat. Doar cei mai buni elevi din județ reușeau să intre. Acolo, Antonina a participat la olimpiade de matematică și fizică și la stagii intensive de pregătire. Aceste experiențe i-au format nu doar cunoștințele, ci și capacitatea de a lucra susținut și de a aborda probleme dificile fără teamă.

„Nu mi s-a spus niciodată, în școală, că o femeie ar fi mai puțin capabilă să facă matematică sau știință”. În clasa ei, cei mai buni elevi erau în proporții egale fete și băieți – o normalitate care avea să o surprindă mai târziu în alte sisteme educaționale.

Educația în America

După liceu, Antonina Roll-Mecak a plecat în Statele Unite, unde a urmat Cooper Union din New York, o instituție cunoscută pentru rigoarea academică și pentru tradiția de a oferi educație gratuită studenților foarte buni. A studiat ingineria chimică, într-un sistem extrem de solicitant. Multe dintre cursurile de matematică și fizică din primii ani de facultate îi erau deja familiare, fiindcă erau materii pe care le studiase în liceu, în România.

Contactul cu mediul american de cercetare i-a deschis noi direcții. Un stagiu de vară la Mount Sinai School of Medicine a fost decisiv și a orientat-o către cercetare fundamentală. A urmat doctoratul la Rockefeller University, una dintre cele mai prestigioase instituții de cercetare din lume, unde a lucrat în biofizică moleculară. Deși venea dintr-un background axat pe matematică și fizică, a învățat biologia direct în laborator, prin lectură, experimente și dialog cu alți cercetători.

Drumul profesional

După doctorat, a continuat cu un postdoctorat la University of California, San Francisco, unde a lucrat cu lideri mondiali în studiul motoarelor moleculare. Acolo a realizat descoperiri importante, care i-au consolidat reputația internațională. În 2010, s-a alăturat National Institutes of Health, unde conduce astăzi un laborator și coordonează cercetări de frontieră.

Dr. Roll-Mecak este laureata mai multor premii, printre care Burroughs Wellcome Career Award, Pathway to Independence Award oferit de NIH, Searle Scholar Award, Margaret Dayhoff Award (2015) din partea Biophysical Society, Emerging Leader Prize (2016) al American Society for Cell Biology și Keith R. Porter Fellowship (2017).

Autor -
18 decembrie 2025 la 14:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. @@@

    Ce etnie are domisoara?

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 6 zile
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Parlamentul a adoptat Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Data propusă: 19 noiembrie
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege prin care data de 19 noiembrie urmează să fie marcată drept...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 săptămână
Dr. Aaron Frank, sibianul din Orașul de Jos care i-a cunsocut pe Maradona și Ronaldo. Mai multe vieți într-una singură
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
• acum 1 săptămână
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 săptămână
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 săptămâni
„Dopi”, cățelușa abandonată pe centura din Alba Iulia, adoptată de Adrian Bibu, vedeta Zilei Animalelor organizată la Consiliul Județean Sibiu
Ziua Mondială a Animalelor, sărbătorită pe 4 octombrie, a fost marcată în avans de angajații Consiliului Județean Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 2 săptămâni
Contraspionajul sibian în 1989: sute de interceptări în localuri și camere de hotel, zeci de percheziții secrete
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 săptămâni
Virgil Flonda i-a spus: „Te așteptăm pe la noi” | De 20 de ani pe scena Naționalului sibian: Cristina Ragos
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 13 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 săptămâni
(FOTO) Reîntâlnire între prietenii de la Şoimii Sibiu şi Aurul Brad. Meci de old-boys pe ”Alma” şi repriza a treia, la ”Carul cu flori”. Emil Săndoi, invitat special
Foştii jucători ai ”şoimilor” s-au reîntâlnit cu prietenii de la Aurul Brad pentru o nouă partidă amicală, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 săptămâni
Acum 20 de ani pe vremea asta, în septembrie 2006
Acum 20 de ani pe vremea asta era, dacă bine îmi amintesc, tot vreme blândă, de "vară indiană"....
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 săptămâni
Exploatarea de magneziu care a inflamat internetul. Foto/video din teren: locațiile exacte ale proiectului
Preconizata investiție a celor de la MPI – Mineral Proiect Invest a stârnit agitație și controverse pe rețelele...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.