Amintiri dintr-un trecut nu foarte îndepărtat și care nu pare nici foarte departe….

Mi-am topit dorul de Basarabia cu un volum altfel, de alt soi de scriitură: Raisa Leahu Chirilă, Crizantema târzie. Amintiri trăite în Moldova Sovietică (Ed. Cu Drag, Chișinău, 2022, 160 pg.). Scris sub chipul unui roman autobiografic volumul cucerește prin curăția limbii și prin icoanele umane descrise cu o limpezime demne de orice pagină a literaturii mari universale. De la scrierile lui Vasile Ernu nu am mai mușcat așa adânc din alcătuirea de roman descriptiv  a Moldovei sovietice, un soi de logoterapie plină de sens. Irecuperabilă emoție scrisul Raisei- să ne înțelegem, are numele moașei ce mântuise din dureri jumătate din femeile satului ei rupt de lume- m-a toropit ca un apus de soare în văile limpezite ale verbului cu gust de vin pastoral, aprig și tăcut, aprins în dulceață și dogorind amar pe buze. Raisa Leahu Chirilă scrie cu vrednicie despre bunici și sate, despre un tată sfânt în iubirea lui, despre o mamă voievod și despre surorile ei despletite parcă din poveste. Nu știu să spun paginile care mi-au frânt inima dar știu că tot acolo, în scriitura frustă a basarabencei- azi retrasă în zgomotul exilului spre Vest- mi-am descoperit și vindecările. Un drum din Horodca Ialoveni la Cer care trece prin inima fiecărui personaj, fiecărei încercări. Numai Dumnezeu a îngăduit ca scăpată din moarte- suferă un dureros accident de camion- să ne redescopere verbele Învierii: a iubi, a mărturisi, a nădăjdui. Poate că unii, citind cartea, vor înțelege de ce mereu și mereu popoarele-dictator s-au oțărât la scriitori. Cuvintele, cer, sunt mai puternice decât moartea.