AMINTIRI CU SCRIITORUL DUMITRU RADU POPESCU

AMINTIRI CU SCRIITORUL DUMITRU RADU POPESCU
În ziua de 2 ianuarie la orele 15, am  aflat vestea năucitoare  că scriitorul, consăteanul nostru atât de iubit de întreaga suflare a Dănceului, Dumitru Radu Popescu a plecat dintre noi pe drumul fără întoarcere. În urmă cu şapte ani, la împlinirea a 80 de ani de viaţă a acestuia, am publicat un articol în prezentul cotidian în care am trecut în revistă aspecte din biografia şi opera scriitorului , scoţând  în evidenţă diferite întâmplări avute alături de ilustrul scriitor atât în locul nostru de petrecere a copilăriei şi adolescenţei dar şi mai târziu ,prin scurgerea anilor. Şi acum, la acest ceas dureros, mă voi referi la unele secvenţe petrecute în preajma lui cu cele mai diverse prilejuri. Momentele petrecute în satul Dănceu au fost unele din cele mai plăcute. El s-a născut în satul Păuşa din Judeţul Bihor, dar şi-a dus  viaţa, mai apoi,  în satul nostru unde şi părinţii săi, Maria şi Traian Popescu, funcţioanu ca învăţători . Aici a urmat şi şcoala primară după care s-a mutat la bunici , urmând liceul la Oradea. Evident,verile, în timpul vacanţelor,  venea în sânul familiei ivindu-se prilejul de a ne petrece clipe minunate. Eu eram mai mic decât el,  dar, împreună formam un cuplu de nedespărţit. Aveam aici posibilităţi multiple de a ne petrece timpul  liber. Aici încingeam aprinse jocuri de fotbal pe un teren improvizat în mahalaua unde locuiau  consăteni aparţinând unei anumite etnii, dar cu copiii cărora ne înţelegeam foarte, foarte bine. De asemenea, cu Mitică (  cu  acest apelativ era alintat de familie şi de consăteni), ore în şir ne aflam în faţa tablei de şah la el acasă, e vorba de casa din imagine,  sau la mine. În perioada anilor de liceu şi apoi, mai abitir în timpul studenţiei  nu lipsea de la petrecerea vacanţelor în localitatea noastră. Un lucru de care n-am ştiut multă vreme, a fost un fapt  pe care nu-l dezvăluia nimănui , dar ştiut doar de ai casei, respectiv de părinţii şi de soră-sa Viorica E vorba despre începuturile lui literare. Când ne întâlneam pe terenul de fotbal, după ce băteam mingea 2-3 ore Mitic-al meu se retrăgea frumuşel acasă fără a scoate o vorbă de ce nu mai stă. Acasă, îmbuca  ceva de-ale gurii, se aşeza la masa lui de scris şi începea a aşterne pe hârtie primele lui încercări creative. Dar iată cum am aflat. Eu veneam cu cei doi cai ai mei de la păscut de pe imensul islaz comunal şi m-am întâlnit cu Viorica ( cu ceva ani mai târziu devenită şi ea scriitoare, semnând cu pseudonimul Oana Cătina), care venise să-şi ducă acasă cârdul de gâşte. Ţin să precizez că, în acea vreme satul avea un islaz extraordinar de prielnic pentru păscut vietăţile gospodarilor, având , şi iarbă, şi apă din belşug. Viorica avea în mână un număr al revistei ,, Steaua” şi-mi arată o nuvelă care avea titlul ,, Zilele săptămânii”. Evident, mirat până dincolo, am întrebat. ,, Păi, ce el e scriitor ?”. mi-a afirmat că da, aşa este, dar şi  că în urmă cu un an, deci în 1958 ,a publicat şi un volum de schiţe şi povestiri între care era şi povestirea ,, Partida de şah”, cu siguranţă inspirată de şirurile noastre de partide jucate împreună. Pentru mine această veste a constituit un şoc incredebil. Pe de o parte, nu-mi puteam închipui ca din satul nostru, pierdut în însorita câmpie a Olteniei să întreprindă cineva aşa ceva, iar pe de altă parte mi se părea neverosimil ca tocmai Mitică, verişorul meu ,cu care-mi petreceam clipe minunate şi pe care toată suflarea obştii noastre săteşti  îl ştia ca fiind copilul domnului învăţător Traian Popescu  şi al doamnei învăţătoare Maria Popescu, să intre în această lume pentru mine necunoscută ,a literaturii. N-am aşteptat şi am alergat într-un suflet la Mitică acasă, căruia i-am povestit de păţania cu Viorica şi  entuziasmat i-am cerut să-mi dea şi mie cartea să o citesc. Mi-a împrumtat-o precizându-mi să i-o dau după ce o citesc. Am luat cartea şi am fugit acasă, apucându-mă s-o lecturez imediat. Cartea se intitula, simplu şi concis ,, Fuga” şi cuprindea mai multe schiţe şi povestiri, unele apărute în prealabil în revista la care va lucra o perioadă ca redactor ,, Steaua”, altele fiind inedite. Cartea purta acest titlu după cum se numea o povestire din volum şi, pentru că acţiunea se petrecea în lumea unei etniii din satul nostru, D.R.Popescu a pus în deschiderea cărţii un frumos moto dintr-o poezie a marelui poet Puşkin care suna astfel: ,, Ţiganii merg fără-ncetare/ Nu ştiu nici ei când au pornit/ Şi se tot duc necontenit, Cuprinşi de-o veşnică chemare” Totodată, volumul avea şi o dedicaţie adresată părinţilor săi cu următorul înscris: ,, Părinţilor mei, Maria şi Traian Popescu cu rugămintea de a mă ierta pentru neplăcerile făcute”.   Fireşte , scriitorul avea în vedere unele năzbâtii făcute în copilărie, dar cu siguranţă  se referea la cea mai mare ,, neplăcere”, aceea de a părăsi Facultatea de medicină după trei ani de studii şi de a se înscrie la Facultatea de filologie. Revenind la denumirea volumului de debut trebuie să precizez că  etnicii din satul nostru nu aveau obiceiul de a se deplasa, fiind o populaţie stabilă, dar exista o anumită categorie din această etnie care mergea  cu cortul din sat în sat.  Cu  timpul lucrurile au evoluat, petrecându-se schimbări , şi  pe plan local dar şi naţional , pe de o parte în sfera creaţiei literare propriu-zise, iar pe de altă parte  în domeniul politic şi social.Scriitorul deplâns astăzi  prin dispariţia sa  a beneficiat din plin de emulaţia creatoare a generaţiei deceniului al şaptelea care a determinat o dezinvoltură şi tumultoasă revărsare de creaţii lirice , epice şi dramatice de incontestabilă valoare literară ce şi-au pus o foarte puternică amprentă pe mişcarea literară românească  a secolului. Fără a exagera cu nimic aş afirma  că operele realizate în cele trei decenii scurse de la evenimentele din decembrie 1989 nu egalează nici pe departe   creaţiile celor din timpul trecut. În climatul literar naţional creat de Fănuş Neagu, Nicolae Velea, Nicolae Breban, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Augustin Buzura, Alexandru Ivasiuc, Constantin Ţoiu şi alţii,  Dumitru Radu Popescu prin scrierile sale, creaţii care ai îmbrăţişat toate genurile şi speciile, la cel mai înalt grad artistic, a adus în spaţiul literar imaginea însolită a Olteniei cu tradiţiile, obiceiurile, limbajul atât de colorat al oamenilor din acest colţ de ţară. El este astfel o voce inconfundabilă a literaturii noastre, începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea şi până astăzi. Şi pentru că vine vorba despre specificul creaţiei popesciene, ca unul care am văzut lumina zilei pe aceste plaiuri mehedinţene, care am trăit în acest perimetru geografic şi la care m-am întors aici cu cea mau mare bucurie, ori de câte ori am avut ocazia, trebuie să recunosc cu mâna pe inimă că majoritatea operelor lui DRP( astfel era supranumit de către colegii de breaslă şi de alte categorii de cetăţeni ) îşi au rădăcinile aici, îşi trag seva din acest areal. Personaje, întâmplări, locuri toponimice expresuii lingvistice, sărbători  şi credinţe religioase, motive folclorice, toate acestea aparţinând satului oltenesc  le regăsim din plin în prozele şi piesele autorului. Ele constituie o oglindă fidelă a realităţii satului mehedinţean. Întâlniri la Mediaş. Mai apoi, prin firea lucrurilor,  viaţa ne-a despărţit.  Eu am ajuns la Mediaş prin căsătorie şi funcţionând un an ca profesor, după care am fost numit ca director la Biblioteca municipală  din Mediaş în ianuarie 1969, el desfăşurându-şi activitatea în mediul cultural clujean. Subsemnatul, în funcţia de conducător al instituţiei bibliotecare am avut fericitul prilej de a cunoaşte mişcarea literară din oraşul de pe râul Târnava Mare prin poetul localnic George Popa ,precum şi prin viitorii poeţi ce atunci băteau la porţile afirmării ca: Titus Andronic, George Nimigeanu, George Puşcariu, Gheorghe  Felder şi alţii. Aici funcţiona de câţiva ani cenaclul ,, Octavian Goga” dar care nu avea un statut de lucru şi un sediu. Am avut deplina satisfacţie de a oferi spaţiul atâta de necesar şi de a-I atrage pe toţi la bubliotecă constituind în felul acesta o grupare solidă, temeinică, omogenă,  ce a avut un important, chiar aş spune decisiv în derularea viitoarei activiuăţi. De menţionat faptul că cenaclul funcţiona ca o anexă a instituţiei bibliotecare , având în preocupările ei şi organizarea de întâlniri cu scriitorii şi planificând şezători literare în municipiul nostru. La invitaţia membrilor cenaclului, prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu nu o dată a poposit la Mediaş, însoţit întotdeauna de scriitori din Cluj. Iată câteva nume : Negoiţă Irimie, Teodor Mihadaş, Mircea Vaida, Nicolae Prelipceanu, Vasile Sălăjan, Bazil Gruia, Vasile Igna, Marcel Constantin Runcanu etc. Nu de puţine ori, oraşul nostru  devenea un nod de legătură, creatorilor clujeni alăturându-se şi scriitori din Braşov în frunte cu Daniel Drăgan şi Nicolae  Stoie, din Tg. Mureş în frunte cu Romulus Guga, din Timişoara în frunte cu  Anghel Dumbrăveanu şi , evident, sibienii Mircea Ivănescu, Ion Mircea. Ş.a.  Între anii 1982-1989 D.R.Popescu  a avut funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, fiind ales şi în alte demnităţi pe linie de stat, fiind primit chiar şi în cel mai înalt for ştiinţific al ţării , Academia Română. Despre opera scriitorului e greu a vorbi şi de a cuprinde pe de-a-ntregul  coordonatele  în care scriitorul s-a manifestat cu un deplin succes. În materialul precedent, la aniversarea a opt decenii de existenţă, am pronunţat în titlu sintagma ,, vastă operă creatoare”. Fără nicio îndoială, având în vedere faptul că scriitorul a îmbrăţişat toate genurile şi speciile literare şi anume:poezia, genul epic prin prozele sale scurte sau de amploare,piesele de teatru, scenariile de film,  eseurile lui, sunt o dovadă foarte clară că am avut şi că am dreptate. , Acum ,în aceste momente triste pentru naţiunea română ne facem datoria de a aduce un ultim  omagiu celui dispărut chiar la acest început sumbru de an. Plecarea  scriitorului   în tărâmul de dincolo produce un imens gol în peisajul literaturii noastre. De bună seamă lumea culturală românească va rămâne mult mai săracă prin dispariţia unuia din pilonii ei de bază, cel care a fost iubitul nostru ,,  acest înger trist” Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace !
GH.BUŞOIU

Imagine intercalată
Imagine intercalată
05 ianuarie 2023 la 21:27
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 30 minute
AFT angajează soldați profesioniști. Sunt disponibile șase posturi
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a anunțat deschiderea concursului pentru ocuparea a șase posturi vacante de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 2 ore
Începe FITS. Oamenii miracolului | Chiriac: ”Mă plec în fața celui ce mi-a dăruit lumina”
Festivalul Internațional de Teatru (FITS) este astăzi cel mai important eveniment al Sibiului, cu cel mai amplu program,...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 17 ore
„Sebeşul şi Țara de Sub Pădure (Mühlbach und der Unterwald)”, lansat la Muzeul Brukenthal
Sala cu Coloane a Muzeului Naţional Brukemthal a găzduit, astazi, lansarea de album - „Sebeşul şi Țara de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Urs semnalat pe Valea Avrigului. A fost emis mesaj RO-Alert
Un urs a fost semnalat, joi, pe Valea Avrigului, autoritățile fiind alertate printr-un apel la numărul unic de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 17 ore
ŞURA MARE: Informare privind taxa specială de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 18 ore
VIDEO | Mașinile viitorului se concep la Sibiu. Marquardt a ajuns la 20 de ani de producție în România și crează tehnologiile care vor schimba automobilul
În urmă cu două decenii, Marquardt ridica prima hală în Zona Industrială de Vest a Sibiului. Astăzi, compania...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 18 ore
GURA RÂULUI: Duminică, Ziua Vecinătăţii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 19 ore
SADU: Ziua Universală a Iei, sărbătorită în centrul comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Un muncitor a murit după ce a căzut de la 12 metri pe șantierul A13
Un bărbat în vârstă de 64 de ani și-a pierdut viața joi, în urma unui accident de muncă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Mediaș: Aproape 40 de milioane de lei în transportul public: depou nou, troleibuze electrice și stații moderne
Municipiul Mediaș pregătește una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani în transportul public local. Cu o...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Lucrări la rețeaua de apă pe Calea Poplăcii. Probleme de alimentare în mai multe zone din Sibiu
Apa Canal Sibiu anunță că luni, 22 iunie, între orele 08:00 și 16:00, vor fi efectuate lucrări de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Femeie de 83 de ani, lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Sibiu
O femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită joi, în urma unui accident rutier produs...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.