Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, într-o vizită specială la Sibiu

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec,  într-o vizită specială la  Sibiu

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Excelența Sa Kathleen Kavalec, a vizitat Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. În cadrul vizitei de la AFF au participat și membri ai Corpului Diplomatic al Ambasadei S.U.A. în România, precum și comandanți ai structurilor militare multinaționale de pe teritoriul țării noastre. Evenimentul a debutat cu briefingul de informare al comandantului Academiei, gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, în cadrul căruia s-au prezentat principalele aspecte care stau la baza derulării procesului educațional din Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu și a continuat cu vizitarea spațiilor în care se derulează procesul de formare a ofițerilor de comandă pentru Forțele Terestre Române și pentru alți beneficiari din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Mulțumesc pentru primirea atât de călduroasă. Am fost impresionată de Academie și de facilitățile existente, dar mai ales de cadeți, care s-au dovedit a fi foarte bine pregătiți și talentați. Mult succes în continuare!”a notat în Cartea de Onoare a AFT  Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. 

 

Investiția de la Sibiu și angajamentul României de a înființa MNC-SE, remacate de Ambsadorul SUA

 

Prezența în Garnizoana Sibiu a Excelenței Sale Kathleen Kavalec, Ambasadorul SUA în România, a fost focusată pe Cartierul General al Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE), de la Sibiu, care face parte din structura de forțe a NATO (NATO Force Structure) și are misiunea de a contribui la descurajarea oricăror intenții ostile la adresa NATO implicit de a asigura comanda și controlul operațiilor terestre ale NATO, la nivel corp de armată, în orice situație, de criză sau război, pe teritoriile Bulgariei și României. 

Ambasadorul SUA a fost întâmpinat de Comandantul MNC-SE, generalul-maior Cristian Dan. În cursul dialogului purtat cu diplomatul american generalul-maior Cristian Dan a informat-o pe Excelența Sa Kathleen Kavalec despre misiunea, capacitățile și activitățile în desfășurare/derulare din cadrul Corpului. Tot în acest context Comandantul MNC-SE a făcut referiri și la importanța parteneriatul militar româno-american, la rolul și feedback-ul antrenamentelor și exercițiilor comune derulate cu unitățile americane dislocate pe flancul estic al Alianței. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Membrii Corpului Diplomatic al Ambasadei S.U.A. în România, dar și Excelența Sa Kathleen Kavalec și-au exprimat admirația pentru investiția de la Sibiu și au apreciat angajamentul României de a înființa MNC-SE ca un cartier general operațional al Corpului în inima flancului estic al NATO. Ambasadorul SUA a declarat că MNC-SE poate conta pe tot sprijinul Americii deoarece „suntem împreună ca Aliați și Parteneri”. Această vizită a avut darul de a reitera și de a evidenția angajamentul Statelor Unite privind consolidarea legăturilor din cadrul NATO, arătând concomitent sprijinul american continuu pentru inițiativele regionale care vizează consolidarea poziției de apărare a Alianței Nord-Atlantice.

Autor - Adrian POPESCU
31 mai 2024 la 18:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.09.2026 DAIA, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Metal(ul) dur. Şelimbărul rămâne fără victorie acasă după 1-1 cu Buzăul. Rezerva Şerban salvează un punct
”Călăreţii roşii” au terminat la egalitate meciul disputat, sâmbătă, la Cisnădie. Buzoienii au decis scorul după ce portarul...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la o posesie finala ”Cupei Timişoara”. Pentru ”galben-albaştri” urmează participarea la ”Memorialul Ziguli”
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această după-masă, la diferenţă de un coş finala mare a ”Cupei Timişoara”. CSU...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Interul, răpus dintr-o lovitură de la 11 metri, la revenirea pe “Municipal”
Cei peste o mie de spectatori au avut parte de un spectacol bun din partea ambelor echipe, în...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Târg de toamnă la Obor. Peste 20 de producători își vând recoltele direct sibienilor
Sibienii vor putea cumpăra, începând de sâmbătă, 5 septembrie, fructe și legume de sezon direct de la producători,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibienii de la ACS Senchu, la stagiul internațional ”Pantheon Judo Camp”, în stațiunea Venus
ACS Senchu a participat cu zece sportive la ediţia a X-a a stagiului internațional ”Pantheon Judo Camp 2026”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Lot complet la CSU Sibiu. Un internaţional de juniori, născut în Franţa, ultimul transfer
CSU Sibiu anunţă transferul unui small forward de 2,02 metri, internaţional de juniori. Melvin Dubuc are 19 ani,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Lut, culoare și tradiție în inima Sibiului. Târgul Olarilor sărbătorește 60 de ediții
Piața Mare din Sibiu se transformă, în acest weekend, într-un mare atelier al olarilor. Sâmbătă și duminică, 5...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Rapid câştigă pe final meciul de la Sibiu cu Poli Timişoara, din grupele Cupei României
Echipa giuleşteană s-a impus, în această seară, cu 2-0, în faţa divizionarei secunde Poli Timişoara, pe Stadionul ”Municipal”...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Prima victorie pentru CSU Sibiu în amicale. “Galben-albaştrii” au câştigat cu maghiarii de Kecskemét şi joacă finala “Cupei Timişoara”
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, la Timişoara, în faţa ocupantei locului 12 din prima divizie a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Femei polițiste din nouă țări, reunite la Sibiu. Conferința internațională „She is IPA”, despre leadership și puterea de a schimba comunități
Sibiul găzduiește, în aceste zile, femei polițiste din nouă țări, reunite în cadrul celei de-a doua ediții a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.09.2026 RACOVITA, Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.