Altfel despre frumusețea Istoriei

Altfel despre frumusețea Istoriei

La Făgăraș apare de ceva timp, sub egida Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat”, revista Acta Terrae Fogarasiensis  acum în volumul cu numărul X (Editura Negru Vodă, Făgăraș, 2021, 350 pg.). colegiul de Redacție este condus de Constantin Băjenaru (redactor șef)  și cuprinde pe Gheorghe Faraon și Aurel Dragne ca membrii și Horia Pirău ca secretar de redacție. În colegiul științific găsim nume importante ale cercetării istorice moderne din Universitățile de la Târgoviște, Sibiu, Cluj Napoca, Brașov și București. Frumusețea editării surprinde. Împărțită în 2 capitole majore-  Istorie și Patrimoniu- revista ne propune o serie de studii și articole: Gheorghe Lazarovici- Idolii culturii Starcevo-Criș din Banat (pp. 11-21), Vasile Mărculeț – Parade de mirese pentru alegerea soțiilor unor împărați bizantini (mijlocul secolului al VIII-lea- sfârșitul secolului al IX-lea) (pp. 22-34), Marina Violeta Constantinescu – Moment comemorativ: 500 de ani de la trecerea la Domnul a sfântului voievod Neagoe Basarab (pp. 35- 43), Dragoș Lucian Țigău- O Diplomă de înnobilare și blazon din 1578 (pp. 44-53), Claudia Elena Sima- Odăile princiare din Cetatea Făgăraș (pp. 54-63), Vasile Rus- „Transmissionales in causa possesionis Resinar contra liberam regiamque civitatem Cibiniensem 1784”. Documentar (II) (pp. 64- 118), Judit Grapă- Istoria Hergheliei de la Sâmbăta de Jos, județul Brașov, oglindă în documentele vremii în perioada 1872-1913. Partea a II-a (1886-1895) (pp. 119- 135), Alexandru Bucur – Urme grănicerești în Țara Oltului (II) (pp. 136-151), Lavinia Dumitrașcu- Congresul studenților universitari Constanța, 1894. Din presa românilor (pp. 152- 164), Constantin Băjenaru- Comitetul Făgăraș în anul 1911, sub lupa ziarelor „Gazeta Transilvaniei” și „Olteanul” (pp. 165-176), Marius Câmpeanu, Alexandru Bucur- Sacrificiul românilor din comuna Copalnic- Mănăștur (județul Maramureș) în Primul Război Mondial (1914-1918) (pp. 177- 183),  Petre Din- Atitudini și reprezentări în condiția de prizonier a maiorului Gheorghe Caracaș (pp.184- 193), Emil Stoian- Notarul Octavian Pop (1891-1961) (pp. 194-197), Cristian Scăianu – Două vizite regale la Craiova în perioada interbelică (pp. 198- 207), Valentin Arapu- Valențele memorialistice și identitare în comunitățile de pe valea Prutului: cazul lui Victor Crudu- pictor, caricaturist și restaurator de covoare la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Ungheni (pp. 208- 223), Nicoleta Petcu, Sebastian Mălușelu- Principesa Ileana a României, „după 42 de ani, o binecuvântată revedere” (pp. 224- 240), Elena Băjenaru- Colecții și colecționari. Colecția Szocs (pp. 241- 251), Constantin Ittu- Tricentenar Samuel von Brukenthal. Quintus Curtius Rufus, „De rebus gestis Alexandri Magni”, Veneția, 1496- un incunabil din Biblioteca baronială (pp. 252- 257), Nicolae Teșculă- Breslele sighișorene reflectate în colecțiile Muzeului de Istorie Sighișoara. Recipient metalic pentru obținerea cleiului folosit de tâmplari (1727) (pp. 258- 260), Irina Faraon- Aspecte privind arta cositorului în spațiul transilvănean (pp. 261- 271), Ginel Lazăr- O genealogie a Casei Princiare Cantacuzino, atribuită lui Constantin Cantacuzino, caimacam al Țării Românești, păstrată în MNIR (pp. 272- 279), Claudia M. Bonța, Melinda Mitu- Portrete artistice: marile doamne ale scenei din secolul XIX (pp. 280-290), Delia Voina- Orașul Făgăraș în cărți poștale din colecția Muzeului Național Brukenthal (pp. 291- 304), Aurel Dragne – Plugul în colecțiile Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat” (pp. 305- 324), Ramona Monica Lazăr- Considerații despre Institutul „Ioan Oteteleșanu” (pp. 325 – 330) și Anatolie Povestca- Casa memorială „Alexei Șciusev” din Chișinău: o retrospectivă istorică (pp. 331- 346). Revista dispune și de o rubrică Recenzii, asumată de redactorul șef, Constantin Băjenaru (pp. 347-350). Trebuie să recunosc surpriza și bucuria oferită de lectura materialelor propuse în revistă. De unde și îndemnul de a parcurge, măcar din când în când, astfel de monumente de efort realizate în comunitățile istoricilor care privesc propria comunitate locală ca o fragilă pagină de istorie universală. De unde respectul lor formidabil pentru oamenii care au dăruit-o lumii în care trăim.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor -
07 ianuarie 2022 la 11:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Dragoş Militaru este noul antrenor al ”călăreţilor roşii”. ”Nagelsmann de România” are ambiţii mari la Şelimbăr
CSC Şelimbăr a ajuns la o înţelegere cu Dragoş Militaru pentru preluarea conducerii tehnice. Acesta îl va înlocui...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Vineri, 13… CSU Sibiu pierde la mare luptă în faţa uneia dintre echipele fruntaşe ale Ligii Naţionale
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în această seară, la două posesii diferenţă, în Sala “Transilvania”, meciul cu CSO Voluntari....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.11.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 20 ore
“Călăreţii roşii” câştigă amicalul cu vicecampioana “U” Cluj, în deplasare. “Dublă” Bucuroiu
Echipa din Şelimbăr s-a impus cu 3-1 în meciul de verificare susţinut, în această după-amiază, cu Universitatea Cluj....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
FC Interstar are un nou partener din Sibiu. “SIMPA înseamnă tradiţie, grijă și pasiune pentru lucrurile bine făcute”
Cea mai veche academie de fotbal din Sibiu, cu o istorie de mai bine de două decenii, anunţă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Campion mondial cu Puma, viitor ofițer al Armatei Române. „Viitorul este mai sigur în acest domeniu”
Printre ”bobocii” Academiei Forțelor Terestre (AFT) “Nicolae Bălcescu” din Sibiu se numără și Paul Hadăr, un tânăr de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Ce facem în weekendul 13–15 noiembrie: Târgul de Crăciun, teatru, concerte și ateliere pentru copii
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Un jucător de naţională şi-a deschis academie de baschet în Mărginimea Sibiului. A jucat trei sezoane şi jumătate la CSU Sibiu. S-a dat startul înscrierilor
Pivotul de 28 de ani Rareş Uţă este fondatorul proiectului Golden Hoops Basketball Academy, care aduce în Sălişte...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic vorbeşte pentru prima dată de implicarea la FC Inter, ”echipa adevărată a Sibiului”. ” E păcat de orașul ăsta frumos să nu reușească să promoveze anul acesta în Liga 2”
Renumitul antrenor Mircea Rednic a vorbit, în premieră, la GSP Live, despre implicarea sa la FC Inter. Fără...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 13.11.2026 SELIMBAR, SELIMBAR,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Keith Stone revine la CSU Sibiu. ” Încă un pas pentru ca echipa să fie mai puternică”
Pivotul American revine la gruparea studenţească sibiană, pentru care a mai evoluat sezonul trecut. Ultima dată a evoluat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.