Alexandru Weber, antrenorul Măgurii: ”Anul acesta este unul al reconstrucției, pregătim sezonul viitor”

Alexandru Weber, antrenorul Măgurii: ”Anul acesta este unul al reconstrucției, pregătim sezonul viitor”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul echipei feminine de handbal din Cisnădie, Alexandru Weber, se împacă cu gândul că, anul acesta, Măgura sare peste o participare în cupele europene, așa cum ne obișnuise în ultimele cinci sezoane, dintre care în trei a ajuns până în faza grupelor EHF European League. ”Anul acesta e unul al recontrucției”,. sunt primele cuvinte ale lui Weber înainte chiar să pornim dialogul, pe marginea terenului sălii din Cisnădie, sală despre care spune că este ”exact ce își poate dori un antrenor”. ”Avem condiții foarte bune, practic avem aici tot ce ne trebuie pentru a ne pregăti, cum se zice, ca la carte”.

Weber spune că era de așteptat ca, după mai multe sezoane în care echipa sa a stat în treimea superioară a clasamentului Ligii Florilor, să vină și acest pas înapoi. ”În afara CSM-ului și, mai nou, a Rapidului, fiecare echipă a trecut prin astfel de momente de-a lungul existenței ei. Au pățit-o și Vâlcea, și Brăila, Buzăul, Zalăul, în trecut Brașovul, Deva… Nu te poți menține acolo, sus, tot timpul”, adaugă antrenorul Măgurii.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– Domnule Weber, se pare că anul acesta nu mai ajungeți la locurile de cupele europene…

– Așa este, ne-am cam luat gândul. Au fost cinci ani la rând când am mers în Europa, iar de trei ori am ajuns până în fața grupelor, trecând de unul sau două tururi preliminare, iar ultima dată, acum un an, am obținut în faza grupelor primele noastre două victorii.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– Anul acesta, în EHF European League, n-ați mai depășit faza tururilor preliminarii. A fost Siofok acea ”nucă tare”, mai tare decât Debrecen, o altă echipă maghiară pe care o învinseserăți în sezonul precedent?

– Nu știu dacă a fost acea ”nucă tare”, cum îi spuneți, sau nu, cert este că nu am reușit să mergem mai departe. Per ansamblu, în cele două manșe, echipa din Ungaria a fost mai bună decât noi. Am pierdut în prima manșă, iar acasă n-am mai reuit să răsturnăm situația, returul s-a terminat la egalitate și asta a fost.

 

Miza pe campionat

 

– Să lăsăm însă cupele europene deoparte acum pentru că ați rămas să vă concentrați doar pe campionat. Ați părăsit și Cupa României încă din faza optimilor…

– Nu pot spune că această competiție era o prioritate, însă normal, ne-am fi dorit să câștigăm cu CSM Tg. Jiu și să avansăm cât mai mult în Cupă. N-a fost să fie, am făcut un joc sub așteptări, am și ratat nu mai puțin decât cinci aruncări de la 7 metri. Asta a fost, nu trebuie să ne mai gândim la acest joc, trebuie să ne concentrăm pe campionat, pentru că ne așteaptă în continuare un parcurs extrem de greu. Toate meciurile sunt grele, nu se poate spune că unul ar fi mai puțin dificil decât altul.

 

– Cu cele două victorii din acest an v-ați pus un pic la adăpost de acea amenințare cu locurile de baraj…

– Da, au fost două victorii nu importante, foarte importante, în special cea cu Buzăul. Am câștigat cu 25-22, a fost un meci cu puține goluri, foarte tacticizat. E bine că l-am câștigat, sunt 3 puncte mari.

 

– Dacă, în jocul cu Buzăul, s-au marcat puține goluri, sub 50, cu Mioveniul a fost cu totul altfel…

– Așa este, în acel meci s-au înscris 70 de goluri. Am fructificat aproape fiecare atac, însă am avut probleme în apărare, dovadă că am primit acasă 34 de goluri. Bine că s-a terminat însă cu victoria noastră, am pus ceva distanță între noi și Mioveni în clasament, 6 puncte.

 

– Urmează meciul cu Rapid, peste două săptămâni. La ce să ne așteptăm?

– Să ne vindem scump pielea, cum se spune. Pornim cu șansa a doua, Rapidul a fost campioană în 2021, iar anul trecut a terminat pe locul secund. Giuleștencele formează un lot foarte bun, cu jucătoare de valoare și au un antrenor la fel de bun. Ne agățăm de fiecare minge și încercăm să scoatem un rezultat pozitiv, pentru că avem în continuare mare nevoie de puncte.

 

Program infernal

 

– Este jocul cu Rapisul mai dificil decât celelalte pe care le mai aveți de disputat până la finalul sezonului? De campioana CSM Bucureti ați scăpat, e drept nu în mod plăcut…

– N-aș putea spune că meciul cu Rapid va fi mai dificil decât celelalte. Fiecare meci e dificil în felul lui, pentru că majoritatea echipelor din Ligă s-au întărit înaintea sezonului, unele au maiadus câte una sau două jucătoare și pe parcurs. Știu că am mai spus-o și cu alte ocazii, cu riscul de a mă repeta afirm că sunt 10-11 echipe în Liga Florilor care pot obține victorii cu oricare alta din campionat. Suprize au fost și vor mai fi.

Custom Image

Revenind la programul nostru… După meciul cu Rapid, în deplasare, urmează cel de acasă, cu Tg. Jiul. În tur, am pierdut la un gol diferență, iar acum, am cedat din nou, de data asta în Cupa României, săptămâna trecută. E o echipă vecină cu noi în clasament și astfel de jocuri, cu formațiile din a doua parte a clasamentului, sunt unele, cum se spune, de 6 puncte. În plus, nu pot să nu spun că îmi doresc să ne luăm revanța pentru cele două înfrângeri de anul ăsta…

Apoi va fi deplasarea la Slatina. Slatina e penultima în clasament, e pe loc de retrogradare și, cu siguranță, oltencele își doresc să strângă puncte, dacă nu să se salveze, măcar să urce pe loc de baraj. Deci, va fi și acesta un meci extrem de aprins.

De la Slatina, mergem la Zalău.  Și Zalăul e jos în clasament, este momentan pe locul 12, deci va fi o nouă ”finală” pentru noi. Și nu numai, și pentru zălăuance, cu siguranță.

Acasă revenit cu Rm. Vâlcea, o echipă care acum e pe locul 4, la 5 puncte distanță, în momentul de față, de Rapid și Bistrița-Năsăud. Vâlcea vrea în Europa și sunt sigur că vâlcencele vor veni pornite să câștige la Cisnădie, dar pentru asta trebuie să vrem și noi, ori noi vrem puncte, nu?

Mergem apoi la Craiova, iar următorul meci e acasă, cu Minaur.

Ultima deplasare e cea mai lungă din campionat. Chiar dacă jucăm cu ultima clasată, echipă care încă n-a câștigat în acest sezon niciun meci, drumul până la Galați e costisitor.

Iar în ultima etapă, pe teren propriu, jucăm cu una dintre formațiile de pe podium, Bistrița-Năsăud, un meci extrem de greu.

Deci, avem un program care nu ne prea lasă să respirăm, va fi un meci mai dificil decât altul. Dar, am încredere că o scoatem cu bine la capăt.

 

– Am vorbit despre programul echipei de până la finalul sezonului, însă n-aș vrea să trecem așa, fără să ne spuneți ce s-a întâmplat de n-ați mai avut acel parcurs din anii trecuți. În 17 etape, ați obținut numai 6 victorii…

– Pot spune că am avut destule ghinioane în acest sezon, iar când spun asta, nu mă refer la arbitraje, pentru că încerc pe cât posibil să mă delimitez de acest subiect, nu îmi place să intru în detalii. Ce vă pot spune e că sunt destule echipe care s-au plâns de arbitraje.

Am avut probleme destule de ordin medical. Mă refer la Gjorgjijevska, la Mitrache, la Abed-Kader, Timea Tătar și Pașca. Au fost probleme și cu brazilianca, cu Guarieiro, dar și cu Bardac, o vreme și cu Măzăreanu, cu portărița. Au fost destule accidentări, chiar prea multeÎn plus, au fost și unele meciuri mai modeste, de ce să nu o recunoatem.

 

Două transferuri, deja perfectate

 

-Se poate spune atunci că acest sezon este unul în care-l veți pregăti pe următorul?

– Da, se poate spune și asta. În meciurile rămase, vedem pe cine ne vom baza și la anul din actualul lot. În plus, deja am făcut două transferuri, iar jucătoarele respective vor ajunge la noi din vară, adică pentru următoarea ediție de campionat.

 

– Despre cine e vorba, ne puteți spune?

– Da, de vreme ce s-a semnat. Este vorba despre o portăriță din naționala Muntenegrului, care a jucat finala mică la Campionatul European, în decembrie, și care a luat bronzul. Are experiență destulă, a apărat în Champions League. Marta Batinovic e numele ei. Ea va umple golul lăsat de plecarea lui Măzăreanu la Buzău.

Apoi, e o poloneză, joacă centru, Emilia Galinska. Are 30 de ani și a jucat ultima dată la Zaglebie Lublin.

Vor mai fi și alte transferuri, de mai dorim una sau două jucătoare, mai vrem un inter dreapta și încă o jucătoare la linia de 9 metri.

Ne-am asigurat serviciile și extremei stânga Marina Ilie, de la Mioveni. Și ea va veni tot din sezonul viitor la Cisnădie.

Sunt transferuri bune, vor mai fi și altele, așa cum am spus, transferuri care să ne ajute să revenim acolo sus, în clasament, anul viitor, în primele 4-5 echipe.

 

– Revenind la actualul sezon, pe ce loc credeți că-l veți termina?

– Nu vreau să fac pronosticuri, nici să vorbesc despre obiective, n-am făcut-o nici până acum. Ne dorim să câștigăm fiecare meci, ori de câte ori intrăm pe teren. Cu cât mai sus, cu atât mai bine.

 

Autor - Ovidiu BOICA
02 martie 2023 la 18:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
Triada MTB, cea mai complexă competiție de e-Mountain Bike revine în Munții Făgăraș
Între 4 și 6 septembrie va avea loc cea de-a cincea ediție a Triadei eMTB Xperience, cea mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Sibiencele Natalia Cârstea şi Adela Vasilescu, vicecampioane naţionale de beachvolley
Perechea sibiană Natalia Cârstea - Adela Vasilescu, reprezentând ACS Champions Sibiu, a devenit vicecampioană națională la turneul final...
Actualitate
6 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu, în cantonament la Cisnădioara. Șapte sunt în lotul național
Debutul lunii august a fost unul intens pentru cei 55 de sportivi ai clubului PUMA Sibiu care, alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Bucuroiu ar fi vrut să plece în vară de la Şelimbăr. ”E un jucător care trebuie să ajungă la Liga 1”
Eugen Beza a dezvăluit că autorul celor două goluri ale ”călăreţilor roşii” de până acum, din actualul sezon,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Eugen Beza, după remiza cu Ştiinţa Poli: ”Dacă eram un pic mai organizaţi şi mai responsabili, poate luam cele 3 puncte”
Antrenorul echipei din Şelimbăr e mulţumit pentru rezultatul de egalitate obţinut în faţa timişorenilor, sâmbătă la prânz, dar...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Înfrângere la limită pentru FC Inter în amicalul cu Metalurgistul Cugir. Au debutat doi jucători veniţi de la FC Hermannstadt
Echipa sibiană a pierdut, sâmbătă la prânz, cu 1-0 meciul disputat la Cugir cu o altă formaţie din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” obţin primul punct din actualul sezon al Ligii 2. Şelimbărul era să o păţească la fel ca la Bistriţa. Jucător nou sub comanda lui Beza
CSC Şelimbăr obţine primul punct din noul sezon al eşalonului secund după remiza de pe teren propriu cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Kevin Ciubotaru părăseşte Superliga şi revine în Scoţia, la un “club imens”. “Este un fundaş tânăr şi interesant”
Kevin Ciubotaru, fostul fundaş al lui Hermannstadt, a semnat un contract pe două sezoane, cu opţiune de prelungire...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Se reface cuplul de fundaşi centrali de la FC Hermannstadt. Ionuţ Stoica se antrenează cu FC Inter, alături de Florin Bejan
După Florin Bejan, care a semnat dja cu FC Inter, sub comanda lui Mihai Ianc a ajuns şi...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter are reprezentant în Comitetul Executiv al FRF. Mihai Dăscălescu este noul preşedinte executiv al “bleu-albaştrilor”
Mihai Dăscălescu devine preşedintele executive al Interului. Fostul conducător al grupării din judeţul vecin Alba, CSM Unirea Alba...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Eugen Beza, înaintea meciului cu echipa ”care pleacă din start favorită la promovare”: ”Poate ar fi fost frumos să se joace pe «Municipal»”
Antrenorul ”călăreţilor roşii”, Eugen Beza, şi-ar fi dorit ca echipa sa să dispute acest prim meci de pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 zile
CSC Şelimbăr, calificată direct în play-off-ul Cupei României, sau FC Hermannstadt se va prezenta cu juniorii, săptămâna viitoare?
Echipa din Şelimbăr ar putea să se calificate direct în play-off-ul Cupei României. ”Călăreţii roşii” ar fi trebuit...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.