Aleșii locali și-au început activitatea, la Miercurea Sibiului

Aleșii locali și-au început activitatea, la Miercurea Sibiului

– Ioan Furdui este noul viceprimar al orașului –

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Întregul aparat al administrației publice locale din orașul Miecurea Sibiului este funcțional începând de joia trecută, când s-a desfășurat prima ședință a deliberativului local, constituit în urma desfășurării alegerilor din luna iunie, întâlnire în cadrul căreia a fost ales viceprimarul unității administrativ teritoriale.

Alegerile pentru funcția de viceprimar al orașului nu i-au dat nicio emoție candidatului Ioan Furdui, acesta fiind ales de 12 din cei 13 membri ai Consiliului Local Miercurea Sibiului, astfel că, pentru următorii patru ani, va ocupa funcția de demnitate publică.

Viceprimarul Ioan Furdui se alătură primarului Ioan Troancă (edil șef al unității administrativ – teritoriale de 16 ani), împreună formând echipa ce va conduce administrația publică locală.

Ioan Furdui are 34 de ani și se află la primul mandat de consilier local, respectiv viceprimar al orașului Miercurea Sibiului. Are experiență în administrația publică locală, dobândită în cei aproximativ cinci ani (2019 – 2024), cât a ocupat funcția de administrator public al orașului Miercurea Sibiului.

La această primă ședință de lucru a Consiliului Local al orașului Miercurea Sibiului au asistat, în calitate de invitați, ministrul Culturii, deputata Raluca Turcan, alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, membri ai comunității locale etc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În 9 iunie, la scrutinul pentru autoritățile administrației publice locale, au votat pentru Consiliul Local al orașului Miercurea Sibiului 1.747 cetățeni (44,08 % din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale), ce au avut de ales între candidații propuși de cinci formațiuni politice. Dintre acestea, doar patru au obținut numărul necesar de voturi pentru a fi reprezentate în forul deliberativ local.

Ședința festivă pentru constituirea Consiliului Local al orașului Miercurea Sibiului s-a desfășurat duminică, 10 noiembrie.

Consiliul Local al orașului Miercurea Sibiului are următoarea componență: Ioan Furdui, Constantin Bichi, Silviu Davidaș, Nicolae Grădinar, Gheorghe Vasiu, Vasile Ovidiu Fălămaș, Vasile Dumitru Lazăr (Partidul Național Liberal), Dan Rău, Ioan Topîrcean, Alin Marius Busuioc (Alianța pentru Unirea Românilor), Ioan Ludoșan, Ilie Puștea (partidul Social Democrat) și Petru Dan Căldărar (Asociația Partida Romilor „Pro – Europa”.

Autor - Dan FRÂNCU
15 noiembrie 2024 la 10:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 11 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Troițele și oamenii de piatră, veghetorii unei lumi uitate. Dumitru Budrala: „Fiecare troiță are în spate o poveste concretă — o viață, o pierdere, un eveniment”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
A marcat în poarta ”călăreţilor roşii”, acum se pregăteşte să marcheze pentru aceştia. Ce transferuri mai face CSC Şelimbăr
Cu două zile înainte de meciul din etapa a II-a a Ligii 2, de pe teren propriu, cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
MA-GIS-TRAL! David Popovici, un nou titlu de campion european şi nou record al competiţiei
David Popovici a câştigat, în urmă cu câteva minute, al treilea titlu european consecutiv în proba de 100...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.