Adrian Bibu din nou în mijlocul sibienilor: propuneri pentru Magnolia și Țiglari

Acasa >

Articol

Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Sibiu, Adrian Bibu, a reluat întâlnirile cu locuitorii din cartiere, succedate celor organizate în cadrul campaniei ˝7, vine Bibu!˝ la jumătatea mandatului său de consilier local.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

˝Am reușit împreună cu grupul PNL din Consiliul Local să contribuim la rezolvarea unor probleme din cartierele Sibiului. Însă au apărut între timp altele, iar oamenii nu au avut cui să le spună, cu cine să dialogheze˝ a spus Adrian Bibu.

În Terezian, Țiglari, în cartierul Magnolia și pe strada Oțelarilor, candidatul PNL s-a reîntâlnit cu locuitorii și a preluat nemulțumirile lor.

˝Predomină un sentiment de dezamăgire, iar problemele sunt mari. În unele zone din Țiglari oamenii nu se simt în siguranță, în Terezian locuitorii mi-au vorbit despre calitatea discutabilă a unor lucrări publice, în Magnolia problemele cele mai mari sunt legate de canalizare și de locurile de parcare, în Oțelarilor reglementarea juridică a unor terenuri continuă să fie o problemă…” – spune Adrian Bibu.

Candidatul liberal a ascultat toate nemulțumirile și le-a prezentat oamenilor soluțiile sale. În plus, Adrian Bibu a vorbit despre proiecte care pot schimba în bine viața locuitorilor, de la cel al Centrului Educațional SMART de lângă Magnolia (detalii aici  – https://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/adrian-bibu-propune-un-centru-educational-smart-o-noua-viziune-in-educatie-175763.html)  și până la cel al Piațetei din Țiglari (strada Avântului) care poate fi replicat și în alte zone ale Sibiului.

˝Cred că toate cartierele orașului pot avea un loc care să reprezinte centrul activităților de timp liber ale comunității, în care să se poată relaxa familiile cu copii, să își petreacă timpul vârstnicii, să socializeze tinerii și în care să se organizeze activități culturale. Intenția echipei liberale este de a identifica astfel de spații și de a le amenaja˝- a spus Bibu prezentând proiectul realizat pentru Țiglari. Acesta  prevede o stație de autobuz corespunzătoare cu puncte de încărcare a telefoanelor mobile, spații de joacă pentru copii, zone de relaxare pentru tineri, spații dedicate vârstnicilor cu mese de șah/table, un amfiteatru, o parcare pentru biciclete (închisă și securizată), zone umbroase etc, totul în suprafață de aproximativ 950 mp, plus cca 150 mp zonele pietonale și stația de autobuz.

Adrian Bibu este convins, în altă ordine de idei, că Primăria Sibiu și proprietarul terenurilor din zona Oțelarilor (terenurile dintre blocuri, fostul teren de fotbal etc) pot găsi un numitor comun dacă vor dialoga.

˝Interesul public primează! În numele locuitorilor, Primăria trebuie să inițieze dialogul cu proprietarul terenurilor și să găsească o soluție. Sunt ani de zile de când această situație trenează nepermis˝- spune Adrian Bibu.

Candidatul PNL la funcția de primar va continua întâlnirile cu cetățenii în toate cartierele Sibiului.

Publicat la Comanda PNL Filiala Sibiu, cod AEP 21240015

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor
20 mai 2024 la 14:03

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Biciclist lovit de o mașină pe B-dul Mihai Viteazu
Polițiștii rutieri au intervenit joi, la un accident produs în Sibiu, pe Bulevardul Mihai Viteazu. Un șofer a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 oră
Firma care a făcut dezinsecția la „Brukenthal”, amendată. Cât a „costat” incidentul
Direcției de Sănătate Publică Sibiu a avut o reacție fermă în urma evenimentului nefericit petrecut  la Colegiul Național...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit