Adio mașini în Piața Schiller și pe strada Arhivelor!

De marți, în Piața Schiller și pe strada Arhivelor mașinile nu vor mai avea acces, după ce propunerea de transformare a Pieței Schiller și a străzii Arhivelor în zone pietonale s-a aflat în dezbatere publică, proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Sibiu în ședința ordinară din această lună. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Astfel, de marți, 1 august, aceste două zone vor deveni pietonale. Serviciul de specialitate al administrației locale va instala semnalizarea rutieră care indică zona pietonală, iar locurile de parcare se vor desființa de la data menționată. Accesul va fi totuși permis locuitorilor din zonă care își parchează autovehiculele în curte, precum și autovehiculelor de aprovizionare.   

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții Primăriei Sibiu reamintesc faptul că:    

Locuitorii din zonele vizate vor putea utiliza abonamentele de parcare deja emise sau vor putea solicita abonamente noi pentru riverani, acestea urmând să fie valabile pentru străzile din jur: Tipografilor, Cetății și bulevardul C. Coposu. 

Locul de parcare rezervat persoanelor cu dizabilități și un loc rezervat creșei de pe str. Arhivelor se vor muta pe strada Timotei Popovici, aproape de intersecția cu str. Arhivelor.

 

 

 

 

30 iulie 2023 la 12:35
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 13 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit