Ada Milea îl aduce pe Apolodor la Sibiu: „E cadoul nostru de Dragobete pentru cel mai frumos public din oraș”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” prezintă vineri, 24 februarie, de la orele 17:00 și 19:00, spectacolul – concert „Apolodor” cu Dorina Chiriac, Ada Milea, Radu Bânzaru și Alex Neagu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Teatrul „Gong” pornește într-o aventură muzicală în jurul lumii pentru a-l redescoperi pe Apolodor, unul dintre cei mai îndrăgiți pinguini din toate timpurile. Plecat de la circ în căutarea familiei și a prietenilor lui de la Polul Sud, Apolodor se dovedește un erou ce reușește să treacă peste toate obstacolele din calea sa în drumul plin de dor spre casă. Spectacolul – concert de la Sibiu este o adaptare după „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum, un text unic în cultura română, inventiv și valoros atât după criteriile poeziei mari, cât și după rigorile specifice literaturii celor mici. Cei patru actori ne invită, așadar, să descoperim un fel de hartă muzicală a călătoriilor pinguinului inventat de Gellu Naum, căruia Ada Milea îi dă consistență într-un spectacol comic și muzical.

Apolodor e cadoul nostru de Dragobete pentru cel mai frumos public din oraș! Prin spectacolele invitate din timpul stagiunii ne propunem să aducem bucurie în rândul celor mai tineri și să contribuim la o agendă culturală efervescentă. Doar de la începutul anului și până acum, teatrul nostru a avut o agendă cu 59 de evenimente, ceea ce reprezintă o performanță la nivel național”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Spectacolul are o durată de aproximativ 1h și este recomandat tuturor categoriilor de public. Costul unui bilet este 24 lei, tarif unic, nereturnabil, în limita locurilor disponibile. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00.

 

 

14 februarie 2023 la 15:44
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Aproape 300 de elevi au animat terenurile Bazei Sportive Obor
În după-amiaza zilei de vineri aproximativ 300 de elevi din clasele V–VIII de la Școala Gimnazială nr. 13...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Escală în literatură, istorie și artă la Aeroportul Internațional Sibiu
Spațiul „Readeron Board” din Aeroportul Internațional Sibiu s-a îmbogățit cu noi volume de carte, datorită unei inițiative susținute...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: Studentul la actorie Adrian Nicodin a emoționat publicul din Șura Mare: „Dacă oamenii nu pot ajunge la teatru, atunci să vină teatrul la ei”
Spectacolul „Ce-o fi și cu lumea asta”, inspirat din capodopera lui John Steinbeck, „Șoareci și oameni”, a strâns...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
11 urși „dintr-o lovitură”, pe Transfăgărășan
În ultimii ani, urșii au devenit o prezență obișnuită pe Transfăgărășan, sesiunile foto cu animalele sălbatice fiind sancționate...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Încă o destinație de plajă, accesibilă direct de la Sibiu. O Palma binemeritată
O premieră pentru Sibiu s-a consumat sâmbătă dimineața: primul zbor către Palma de Mallorca a decolat la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Un mureșean de 49 de ani, dispărut de două luni de acasă, căutat de polițiștii sibieni
Poliţiştii sibieni au fost sesizați, vineri, 13 iunie, de către o femeie cu privire la faptul că numitul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibianca Delia Velculescu, posibil premier tehnocrat al României. L-a avut profesor de fizică la ”Lazăr” pe Klaus Iohannis și a fost șefa misiunii FMI în Grecia afectată de criza financiară
Numele sibiencei Delia Velculescu se numără printre cele vehiculate în discuțiile liderilor PSD, PNL, USR și UDMR ca...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Weekend “puternic” pentru poliţie: percheziţii la Iaşi, urmărit prins la Porumbacu şi un acuzat de furt prins la Cisnădie
Vineri, polițiștii din Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat două...
Actualitate
2 min de citit