Acțiuni caritabile pentru oamenii fără adăpost

Una dintre acțiunile caritabile și de suflet ale Parohiei Sibiu Spitale 1 prin implicarea directă a Pr. Cătălin Dumitrean și a Asociației Femeilor Ortodoxe din Sibiu este preluarea (de la morgă), asigurarea celor necesare pentru înmormântare (cruce, sicriu, colaci etc.) prohodirea și săvârșirea slujbei de înmormântare pentru persoanele fără aparținători, abandonate, oameni ai străzii, o acțiune începută în anul 2020 și care continuă până astăzi prin bunăvoința oamenilor care susțin financiar o parte din aceste costuri, restul fiind suportat de parohie. De asemenea, tot sub patronajul celor două entități de mai bine de 3 ani și jumătate Părintele Cătălin Dumitrean duce o masă caldă oamenilor străzii ce își găsesc odihna la adăpostul de noapte din Sibiu. Toate aceste gesturi sunt o împletire a rugăciunii cu faptele milosteniei și poartă în ele o dragoste și o atenție a preotului misionar Cătălin Dumitrean de la biserica de pe strada Dealului, o biserică în care își găsesc liniștea, odihna și împlinirea foarte mulți oameni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Pr. CĂTĂLIN DUMITREAN Consilier Mass-media al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Sibiu, Redactor-șef al studioului teritorial „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”, Radio-TV Trinitas Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată
30 martie 2023 la 13:08
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 48 minute
(VIDEO) Apelul la solidaritate al ASTREI! ”Când nu e subminată sistematic chiar de cei care o conduc, cultura produce oameni!
Într-o perioadă în care, între hotarele țării, se vorbește numai de creșteri de taxe, de TVA mărit, de...
Actualitate
4 min de citit
acum 52 minute
Drama de a avea propriul „Rembrandt” la bloc: „Am mutat mobila ca să pot scoate tabloul din casă”
Mircea Codrea e un personaj de poveste pe care l-am descoperit în postarea săptămânală de pe pagina de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 56 minute
Reforme fiscale în două etape guvernul promite stabilitate și evitarea crizei. Cheltui cu 30% mai mult?
Guvernul României va introduce începând cu 1 august 2025 un pachet extins de măsuri fiscale care vizează creșterea...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Centrul Militar Județean, renovare energetică de aproape 6.000.000 lei
Centrul Militar Judeţean Sibiu va beneficia de lucrări de renovare energetică în valoare totală de 5.922.781,13 lei, transmite...
Actualitate
3 min de citit
acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 04.07.2025 RASINARI, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
1 iulie, zi de scandal cu bătaie la Avrig. Plus un caz de conducere fără permis la Mediaş
Marţi, polițiștii din Avrig au reținut trei bărbați, de 21, 25 respectiv 55 de ani, plus o femeie...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Traseu nou spre Aeroportul Sibiu: Tursib lansează linia 21
Tursib S.A. a introdus Traseul 21, o linie directă de autobuz care conectează Aeroportul Internațional Sibiu cu Gara...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
În sfârșit: a început asfaltarea celei mai noi piste de biciclete din Sibiu. Spre bucuria vecinilor sătui de șantier
După ce „Tribuna” a publicat în repetate rânduri semnalele locuitorilor străzii Theodor Aman, dar și ale celor de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
Proiectul „Mens Sana in Corpore Sano” debutează în tabăra de la Păltiniș cu activități culturale și ecologice pentru tineri din mediul rural și urban
În perioada 8 – 10 iulie, elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
Distracție maximă: petrecere pe mal de lac, cu vinuri bune, mașini de top și „The Motans” pe scenă. În plus, un DJ bucureștean va recrea atmosfera cluburilor din Capitală
În această sâmbătă, sibienii sunt așteptați la un show ce se anunță cu adevărat de neuitat. Totul se...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 10 ore
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit