A1, redeschisă în această dimineațâ după răsturnarea cisternei cu acid sulfuric. Șoferul a fost salvat

A1, redeschisă în această dimineațâ după răsturnarea cisternei cu acid sulfuric. Șoferul a fost salvat

Șoferii care veneau spre Sibiu au fost deviați aproape nouă ore, după ce cisterna încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat miercuri seara pe A1, în zona Cunța, județul Alba. Traficul pe sensul Sebeș–Sibiu a fost reluat în această dimineață, în jurul orei 6:45.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La intervenție au participat pompierii din Alba și un echipaj CBRN de la ISU Sibiu, care a verificat cisterna pentru a stabili dacă exista pericolul unei scurgeri. În urma evaluării, autoritățile au anunțat că acidul sulfuric nu s-a scurs.

Potrivit DRDP Timișoara, cisterna circula dinspre Sibiu spre Sebeș, când ansamblul format din cap tractor și semiremorcă a părăsit direcția de mers, a traversat parapetul median și s-a răsturnat în afara carosabilului, la kilometrul 299+800, în zona Cunța. Cauza pierderii direcției nu a fost precizată.

Șoferul a rămas încarcerat în cabină și a fost descarcerat, apoi predat echipajelor medicale conștient și cooperant. Pentru că cisterna transporta acid sulfuric, autoritățile au închis preventiv circulația spre Sibiu până când echipajele specializate au verificat că nu existau scurgeri.

Autor - Ștefania VESA
05 noiembrie 2026 la 09:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 22 minute
Cine și-a aruncat țigla pe malul apei? Primăria Râu Sadului îl caută pe făptaș
Două grămezi de țiglă au fost abandonate pe malul Sadului, la intrarea în comuna Râu Sadului, în zona...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 55 minute
Accident grav pe A1, la Miercurea Sibiului! Un TIR s-a răsturnat, traficul este blocat
Un accident rutier s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 278, în apropierea localității Miercurea Sibiului. Polițiștii din...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
CFR Regionala Brașov pregătește electrificarea a 276 km de cale ferată. 149 km vizează rutele din județul Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 14 ore
Profesoara de religie din Ațel, prima româncă devenită campioană mondială la lupte în cușcă. „Bătaia este căzută din Rai”
Are o privire vie, pătrunzătoare și un permanent zâmbet pe chip, fiind omul care inspiră încredere de la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
A început ediția a 13-a a festivalului Poets in Transylvania
Ediția a 13-a a festivalului Poets in Transylvania a debutat în această seară cu dezbaterea Café Europa și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Juniorii U17 de la CSŞ HC Sibiu, al cincilea succes din cinci posibile în Campionatul Naţional. Peste 40 de goluri marcate uneia dintre favoritele grupei
Echipa pregătită de Matei Damian şi Gabriel Şofronici s-a impus, duminică, în Sala “Transilvania”, la o diferenţă de...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Cinci tone de plumb, descoperite la locuința lui Dorin Cioabă
Poliția anunță șase percheziții în Sibiu, un prejudiciu estimat la 723.000 de lei și 18 tone de plumb...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Studenții din Sibiu pot învăța să cânte la chitară, chiar dacă nu au experiență. Înscrierile sunt deschise până pe 7 noiembrie
Studenții din Sibiu care își doresc să învețe să cânte la chitară au ocazia să participe la un...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 19 ore
ROȘIA: Cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie. Termen-limită: 20 noiembrie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
Cinci ansambluri folclorice urcă pe aceeași scenă, la Sibiu. Spectacol cu intrare liberă la „Ion Besoiu”
Sibiul se pregătește pentru două seri dedicate folclorului românesc. Vineri, 6 noiembrie, de la ora 19:00, spectacolul „Joc...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 20 ore
APOLDU DE JOS: Lucrări pe DJ 143B, între Amnaș și nodul de acces la Autostrada A1
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Primăria Sibiu scoate la licitație încă 10 spații pentru terase în Piața Mare și pe strada Magheru
Primăria Sibiu organizează o nouă licitație pentru închirierea unor terenuri destinate teraselor sezoniere din centrul orașului. Este vorba...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.