A început sezonul murăturilor. Cât costă varza, conopida și ce rețetă am aflat în Piața Cibin

A început sezonul murăturilor. Cât costă varza, conopida și ce rețetă am aflat în Piața Cibin

Toamna și-a făcut simțită prezența încă de la începutul lunii septembrie, așa că sibienii se pregătesc,încetul cu încetul,să pună murături pentru sezonul rece. O plimbare printre tarabele din Piața Cibin înseamnă o actualizare a prețurilor. Comparativ cu luna august, când prețurile erau mai ridicate, prima luna de toamnă vine cu ușoare ieftiniri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prețuri mai mici ca luna trecută

Un kilogram de ardei kapia costă între 5-6 lei, spre deosebire de luna trecută când prețul ajungea la 15 lei/kg. Vinetele au scăzut de la 6 lei, la 3-4 lei/kg, iar gogoșarii la 8 lei/kg. Prețul roșiilor a rămas, însă, la fel de ridicat: 15-10 lei/kg. Sunt comercianți care vin cu zeci de kilograme de roșii și nu reușesc să le vândă pentru că sunt prea scumpe.

Varza, conopida și castraveții, la mare căutare

La mare căutare pentru pusul murăturilor sunt castraveții de grădină, care costă între 6-8 lei/kg. Varza albă e numai bună de pus la butoi, prețul fiind între 3-4 lei/kg.Păstârnacul costă 5 lei/kg, iar morcovii 7 lei/kg. Cât despre conopidă, prețul este destul de ridicat, între 16-20 lei/kg.  În funcție de cantitatea cumpărată comercianții mai lasă din preț câte 1-2 lei, ca să crească vânzările.

Unul dintre producătorii locali ne-a spus care este ingredientul de bază al murăturilor: „Sarea este un ingredient de bază pentru murături, pe lângă hrean și mărar. După ce legumele sunt așezate în borcan, deasupra se adaugă crenguțe de vișin”, a spus acesta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Prune la 6 lei, pentru compot sau gem

Cei cărora le plac gemurile sau compoturile vor găsi prune între 5-6 lei/kg. Doamna Elena spune că secretul unui gem bun este esența de vanilie, care îi dă un gust mai deosebit: „Nu am de ce să vă mint, în timp ce fierb prunele adaug și o lingură, două de esență de vanilie și nu adaug conservanți”, a spus aceasta.

„Nepoților le place compotul de prune, așa că mă pregătesc din timp. Le mai fac și plăcinte sau găluște cu prune, dar mai încântați sunt de compot”, a spus Maria, în timp ce se uita la prețuri.

Autor - Maria-Antonia OANA
19 septembrie 2024 la 13:14
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.