A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu

˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele de sfârșit al unei veri fierbinți. Se apropie un nou an școlar, mult diferit de cel trăit de părinții sau bunicii noștri. 

Doar emoțiile sunt aceleași, la fel și bucuria unui nou început, adusă de revederea colegilor și a dascălilor meniți să dea cunoaștere minților curioase˝- scrie Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean, într-un nou episod dedicat oamenilor și locurilor de poveste din Sibiu. 

Este momentul numai bun pentru o călătorie în timp, la școala din Ticera, adusă în Muzeul ASTRA din inima Munților Apuseni. O clădire din bârne aspre și trainice, ridicată acum mai bine de 100 de ani din lemnul a două foste șuri. 

Știau vechii moți că scrisul și cititul slovelor sunt cele mai de preț daruri pe care ei, simpli țărani, le puteau face pruncilor cu care Dumnezeu i-a rânduit. Așa că le-au clădit o școală. 

Odinioară locuit de oameni cu oarecare stare, Ticera era recunoscută pentru hărnicia locuitorilor săi. Mulți confecționau butoaie, putini, dar și tulnice și toace, lemnul fiind ales pe sprânceană. 

„Era o vorbă cum că boi și poame ca-n Ticera nu mai găsești în Munții Apuseni”, spune Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului ASTRA, moț și el. 

Puțini știu că bunicul său a fost profesor de istorie și obișnuia să inspecteze școlile din Ținutul Moților. „De mic am aflat povestea școlii din Ticera, iar când m-am angajat la «ASTRA», primul gând a fost că această clădire trebuie salvată. În 2012 am adus-o la Sibiu, cu povestea care o însoțea.” 

La Ticera a ajuns și Avram Iancu eroultransilvănean al Revoluției de la 1848. „A fost o vreme când s-a ascuns într-o peșteră din apropiere, iar sătenii din Ticera îi aduceau mâncare. Locul a început să fie numit «Peștera Bolândului», întrucât fostul lider al moților vorbeacâteodată fără noimă, iar oamenii au început să-l considere puțin nebun”, explică Ciprian Ștefan.

În 1849, iadul se revarsă peste Ticera. „Soldații au dat foc satului. A ars totul, cu excepția unei singure case, construită și ea din lemn.” 

Viața a mers înainte, iar satul s-a refăcut. Mai mult decât atât, a apărut și o școală. „În anul 1919, sătenii au demontat două șuri vechi, de la care au luat scândurile, căpriorii și grinzile bune. Au construit o sală de clasă și, alăturat, o încăpere mai mică pentru profesori. Sub aceasta a existat și o pivniță în care, se spune, ajungeau pentru câteva ore cei mai năzdrăvani elevi.” 

Instaurarea regimului comunist s-a resimțit și în satul renăscut din Apuseni. În 1947, alte două șuriau fost demolate, iar lemnul lor a fost folosit pentru extinderea clădirii școlii. „S-a mai construit o încăpere, folosită drept cămin cultural, dar și sală de ședințe pentru tovarăși. Pe exteriorulacestui corp de clădire există și acum trei litere, desenate cu vopsea: RPR, adică Republica Populară Română.” 

Și dacă Ticera a supraviețuit austro-ungarilor și comuniștilor, democrația de după 1989 i-a fost fatală. „Oamenii au început să plece încă din anii ’70, întrucât nu aveau acces la rețeaua de electricitate. Mulți au migrat spre orașele minieresau spre zona Timișoarei. După Revoluție, au plecat și în străinătate. Toți căutau o viață mai ușoară.”

Desele călătorii prin Apusenii natali l-au adus pe Ciprian Ștefan în Ticera, un sat despre care foștii săi locuitori ajunseseră să spună că este blestemat, după ce biserica le-a fost lovită de trăsnet de două ori. „Am vrut să cumpărăm clădirea școlii, cu căminul cultural inclus, însă nimeni nu avea acte pe ea. Am umblat prin țară, ba prin Valea Jiului, ba la Timișoara, ca să găsim foști săteni sau urmași ai acestora, care să ne semneze pentru transferul clădirii la Muzeul ASTRA din Sibiu. Cu greu, am reușit.” 

Au urmat două săptămâni petrecute în satul nimănui. „Am dormit cu colegii mei într-o jumătate de casă părăsită. Atât mai rămăsese din ea. La un moment dat, un cioban ne-a dat două bucăți de telemea să mâncăm, fiindcă am rămas fără bucate. Am cules și bureți de sub câțiva pruni din apropiere, pe care i-am gătit.” 

Daniela Cîmpean spune că fiecare grindă, căprior sau scândură au fost cărate pe brațe sau în spate până la locul în care au putut fi încărcate într-o căruță trasă de cai. Apoi au fost duse cu tractorul și, în final, încărcate într-un camion. „Față de clădirea inițială, am schimbat doar învelitoarea, care era din țiglă. Noi am folosit șindrila, întrucât casele din Țara Moților erau acoperite cu șiță de brad.” 

Două rânduri de bănci din lemn sunt așezate în linie cazonă în sala de clasă a moților. Disciplinate, și acum își așteaptă învățăceii. Sunt făcute din scândură de brad, iar la mijloc au o adâncitură pentru călimara cu cerneală. 

„Școala din Ticera a fost reclădită în muzeul nostru în 2013 și, de atunci, este folosită pentru diverse activități cu copiii. Avem școli de vară, ateliere pentru copii și pentru adulți. Au venit și bunici care încă își amintesc de astfel de săli de clasă, cu ferestre mici și băncuțe din lemn, dar în care au putut învăța carte. În fostul cămin cultural organizăm activități interactive pentru adolescenți și chiar înregistrări de podcasturi. Este o viață nouă pentru această minunată clădire”, mai spune Ciprian Ștefan. 

Pe aleea din fața vechii școli a moților, explică Daniela Cîmpean, muzeografii au desenat un șotron multicolor. Vizitatorii, în special cei mici, sar fără să calce liniile dintre careuri, parcurgând întregul joc. Apoi intră în școala bunicilor, în care nu găsesc ecrane, rețea de internet, table inteligente și nici măcar calorifere. Doar manuale vechi din care strămoșii lor au învățat să prindă drag de carte. 

Astăzi, școala din Ticera trăiește o nouă viață. Vine dintr-un sat părăsit, despre care locuitorii săi spuneau că ar fi blestemat, iar astăzi este binecuvântată de curiozitatea celor care îi trec pragul. 

˝Este un început minunat de toamnă aici, în Dumbrava Sibiului, în „Mica Românie” din județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!˝- scrie în încheiere Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean.