Proiectul de reabilitare și modernizare a clădirii principale a Liceului „August Treboniu Laurian” Agnita și a sălii de sport a instituției a fost admis pentru finanțare iar în perioada următoare, va fi semnat contractul, urmând a fi parcurse procedurile necesare și legale pentru stabilirea executantului lucrărilor.
Transformarea liceului din Agnita este prevăzută într-un proiect ce se va derula prin Agenția de Dezvoltare Regională Centru, a cărui valoare depășește 20,4 milioane de lei.
Conform informațiilor date publicității de Alin Ciprian Schiau Gull, primarul orașului Agnita, „Proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile și include lucrări de reabilitare completă a sălilor de clasă, montarea unui lift pentru persoanele cu dizabilități, construcția unei scări de incendiu, construcția unei biblioteci și a unei zone de lectură, construcția de noi vestiare pentru sala de sport și reabilitarea acesteia, construcția de grupuri sanitare noi, locuri de parcare etc”.
Șeful administrației publice locale agnițene consideră că implementarea acestui proiect de reabilitare și modernizare este dovada unei preocupări a administrației locale pentru îmbunătățirea condițiilor de educație oferite tinerilor locuitori ai orașului. „Facem tot posibilul pentru ca elevii noștri să beneficieze de condiții optime pentru desfășurarea actului educațional. Drept urmare, până în prezent, am reușit să atragem finanțări europene nerambursabile pentru unitățile de învățământ din orașul nostru, în valoare de peste 56 de milioane de lei”, a mai menționat Alin Ciprian Schiau Gull.
Lucrările prevăzute în acest proiect vor fi demarate până la sfârșitul acestui an.