A fost primar, profesor și pădurar în Moldova, acum este influencer în Sibiu. În plus, poartă un nume inventat de Pușkin

A fost primar, profesor și pădurar în Moldova, acum este influencer în Sibiu. În plus, poartă un nume inventat de Pușkin

Povestea săptămânii, regăsită pe pagina de socializare a președintei Cj, Daniela Cîmpean:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Atunci când cutreieri în lung și-n lat internetul, n-ai cum să ratezi familia lui Ruslan Vascan, cea care aproape de fiecare dată debordează de veselie. Iar buna dispoziție pare să fi fost molipsitoare câtă vreme numărul urmăritorilor familiei Vascan a depășit 225.000.

„Am un nume inventat de Alexandr Pușkin, cel care a scris „Ruslan și Ludmila”, Ruslan fiind adaptat după Arslan, de origine asiatică, însemnând „stăpânul leilor”. L-a ales mama”, spune Ruslan Vascan care, în urmă cu trei ani de zile s-a stabilit în Sibiu alături de soția și cele două fiice.

Ruslan se declară fan al literaturii române și ruse, fiind totodată licențiat în literatura română, pe care a ajuns să o predea elevilor din Chișinău: „Liceul l-am făcut în Câmpulung Moldovenesc, specializarea silvicultură. Apoi, m-am înscris la Universitatea „Dunărea de Jos”, care avea o secție în Cahul, Republica Moldova, unde am absolvit în specializarea Limba Română și Istorie. Tot la această universitate am făcut și un master în dramaturgie, atras fiind de „teatrul absurdului”. Eram tânăr, făceam exact ceea ce simțeam”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cariera de profesor de limba română a luat sfârșit după trei ani: „Se câștiga ridicol de puțin. Stăteam în gazdă, nu aveam bani nici măcar să-mi cumpăr un palton. Am plecat”.

Drumurile l-au dus în Italia, unde a lucrat într-un atelier de mobilă. Un telefon primit de acasă i-a schimbat destinul. „M-a sunat tata și mi-a spus: Copile, vino acasă și candidează la primărie. Nu ești mai prost decât primarul nostru.”

S-a întors, iar la alegerile locale din 2011 organizate în comuna Vatici, raionul Orhei, Ruslan a pierdut la doar 54 de voturi diferență față de primarul în funcție. A rămas în Vatici, unde a devenit consilier local și adjunct al șefului de ocol silvic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„După patru ani, în 2015, am câștigat din primul tur și am ajuns primar. Soția a fost printre cei care nu s-au bucurat spunându-mi că, așa cum mă știe, voi fi tot plecat. Și a avut dreptate, pentru că au urmat patru ani grei, cu multă muncă. Nu apucam nici măcar să mănânc ce-mi dădea soția la pachet. Am reușit să repar drumurile, grădinița, biblioteca, poșta, să introduc rețele de apă și de canalizare. Am avut cinci controale ale Centrului Național Anticorupție, un fel de DNA, și de fiecare dată lucrurile au fost în ordine. Gândiți-vă că munca  de primar, cu  tot stresul aferent, îmi era răsplătită cu un salar de 220 de euro”, mai spune fostul edil pe care sătenii îl vedeau des pe șantiere, inclusiv în căminele rețelelor de alimentare cu apă nou construite.

La capătul mandatului, Ruslan a decis să nu mai candideze și să-și schimbe total viața: „Înainte de asta, în 2018, am venit cu soția într-o excursie în Sibiu. Ne-a fascinat. Aveam o listă cu cinci orașe în care ne-ar plăcea să locuim: Sibiu, Timișoara, Brașov, Cluj Napoca și Iași.  A câștigat Sibiul pentru că este suficient de mare și de dezvoltat, găsești loc de muncă, oamenii sunt primitori iar școlile sunt bune. Așa că, în primăvara anului 2022, ne-am instalat aici.”

Soția lui Ruslan și-a găsit imediat serviciu, la o clinică privată, ca asistentă medicală în specializarea Cardiologie. El a încercat să se angajeze la stat: „Am vrut să revin în gestionarea fondului forestier. M-au respins pentru că, în conformitate cu legislația românească, trebuia să am vechime într-o țară a Uniunii Europene. Moldova nu a ajuns încă în UE, deși face eforturi mari și merită această șansă”.

Fără serviciu, Ruslan și-a descoperit pasiunea pentru fotografie. Apoi cea pentru filmat. „Am început cu filmatul la nunți. Am învățat de pe YouTube cum se editează imaginile. Mi-am dat seama că-mi place grozav.”

Așa a ajuns să-și filmeze și propria familie, alături de care realizează o serie de videoclipuri, multe cu milioane de aprecieri. „Lumea a ajuns să ne recunoască pe stradă. „Voi sunteți Familia Vascan, vă urmărim!”. Ne bucură fiecare încurajare și le suntem recunoscători pentru asta.”

Fostul primar are și o constatare amară: „Când ajungem în Iași sau Bacău, ni se spune „străini”. Asta, deși atunci când trec granița dintre Moldova și România nu simt că trec dintr-o țară în alta. În schimb,  la Sibiu oamenii ne văd ca fiind de-ai lor. Eventual, ne zic: Ce accent fain ai, mai zi o dată!”

Cu un trecut plin, Ruslan Vascan simte că are un prezent împlinit. Alături de familie, s-a reinventat descoperindu-și noi pasiuni și vrea ca viitorul să-i aducă un trai cel puțin la fel de bun tot aici, în Sibiu.

Pentru el și familia sa, fostul dascăl, pădurar și primar moldovean își dorește să fie un bun sibian, cu cămin cald și primitor în județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!”

 

28 mai 2025 la 18:46
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 minute
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 26 minute
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 18 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 22 ore
Ce au arătat măsurătorile calității aerului din SIbiu după incendiul de la groapa de gunoi din Rusciori
Direcția Județeană de Mediu Sibiu a înregistrat valori mai ridicate ale particulelor în suspensie PM10 în apropierea stației...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.